Biografie Stefan Radu Musat
ștefan radu mușat,
colaborează cu majoritatea revistelor literare din țară, semnând mai multe antologii literare. Unele la care a participat au fost destinate celui mai pretențios cititor - copilul:
„Comori de Vise” (Poveşti, povestiri, amintiri), Ed. Armonii Culturale, 2012;
Castelul Fermecat, Salonul Castelul Fermecat – Republica Moldova, 2013.
Antologie de versuri "Să nu-l uităm” Satu-Mare, ed. Inspirescu-2014. Două volume închinate poetului Adrian Păunescu, proiect cultural desfășurat în cadrul Asociației Scriitorilor Academus - București.
Planeta poveștilor - Antologie de literatură pentru copii, Ed. Universitară București, 2021.
O serie de poeme evidențiate în cenaclu Atheneum – Canada, publicate în revista cu același nume, publicație culturală a românilor din Canada.
Fișă de autor în volumul Istoria literaturii scriitorilor români postrevoluționari 1990-2010*(Addenda) Editura Socrate, Craiova - 2011.
Premiul aniversar al Asociației Scriitorilor Academus pentru autenticitatea, profunzimea și sensibilitatea versului – MAI 2015 - unde i-au fost remarcate în mod special versurile pentru copii, versuri ce pot participa fără nicio rezervă la îmbogățirea literaturii destinată copiilor.
Cărțile pentru copii ale autorului descriu cel de-al doilea Infinit: C o p i l ă r i a
Anotimpul cu Aripi de Copil
Copilul și Norul
Caut o Poveste
Vis de Copil
Întâmplări cu Doi Arici
Copila și Fulgul
Interpret de Fantezii
Întâmplări din Poezii Îndrăgite de Copii
Întâmplări din iernile copiilor uitați
Altele:
Desculț pe Rădăcini Amare
Exercițiu de Patriotism
Aproape de Lumea Fără Cer
Poezii Demodate
Premiul de excelență pentru activitatea literară, premiul decernat de către Asociația Scriitorilor Academus, Mai 2016, București.
Coordonator revistă, design și grafică, Epigonii - revistă de literatură și educație culturală – Bistrița, publicație destinată elevilor și cadrelor didactice.
Câteva pot fi găsite aici:
https://issuu.com/stefanradumuat
***
„Copilul este forma pură a omului... E puțin mai complicat să găsești câteva cuvinte când vine vorba despre lumea copilăriei, iar dacă te încumeți să descifrezi această lume specială, ar trebui să știi că ea este al doilea infinit. Da, am zis bine Infinit...
Aici este totul; și totul are sens, are grai, are suflet, are lacrimă, are surâs. Deci are stări sufletești, iar ca să le afli ele trebuiesc trăite în forma cea mai pură.
Fă-te copil când scrii pentru copii: pătrunde în sufletul unei furnici, unei păsări, unei flori, unui fir de iarbă pentru că totul în jurul tău este viață și e curat cum e apa din inima pământului, cum omul în starea lui pură este copil...
...
Ce-i castelul fără uși ?
Dar fata fără păpuși ?!
Știți cum este cu tichie
O zi din copilărie ?
Cum am zis ?... Copilărie ?!
Tânăr timp, ce fantezie !
Nici măcar nu prinzi de veste
Și ești deja în poveste.
(...)
Referitor la anul nașterii mele: de când scriu poezie pentru copii, timpul meu a rămas în timpul crud al copilăriei.
Copilărie, te-am prins în vraja basmului să nu te pierd !...”
Din fișa autorului în volumul:
PLANETA POVEȘTILOR - ANTOLOGIE DE LITERATURĂ PENTRU COPII.
EDITURA UNIVERSITARĂ, BUCUREȘTI- 2021
|