Biografie Ștefan Radof
Ștefan Radof (n. 1 Decembrie 1934, comuna Buftea, județul Ilfov), este un actor și scriitor român.
Biografie
Este fiul lui Ion (Ioan) Radof (născut în Basarabia, în comuna Cot-Chitai, plasa Ismail, județul Cetatea Albă) și al Mariei Radof (născută Nicolae), din comuna Butimanu, plasa Răcari, județul Ilfov.
Școala primară a făcut-o la școala Parohiala – catolică “ Sfântul Iosif “ din București apoi a urmat cursul inferior al “Colegiului Național Sfântul Sava“. După reforma învățământului s-a înscris la o școală comercială.
După ce a promovat un examen de diferență, aprobat de Ministerul Învățământului, a urmat și absolvit în 1952 ultimii doi ani ai Școlii Medii de Comerț Exterior Nr. 2, din București, după care a fost repartizat ca funcționar la B.N.R.- Ploiești – filiala Puchenii Moșneni.
Tatăl său a fost un mic negustor în București până în anul 1949 când a fost obligat să-și radieze firma. În 1952 a fost arestat pe stradă de securitate și condamnat politic de Tribunalul Militar - București la doi ani muncă silnică – la canal. După liberare a devenit muncitor la “Flacăra Roșie”, apoi pensionar până în anul 1990 când a decedat.
La 3 Martie 1953 a fost arestat, de securitate, judecat și condamnat de Tribunalul Militar teritorial 2 la cinci ani muncă silnică, pentru uneltire împotriva orânduirii de stat. Familia a înaintat recurs, care a fost aprobat ca urmare a Convenției de la Geneva din Mai 1955.
Deși amnistiat, și-a satisfăcut stagiul militar la o unitate de construcții a D.G.S.M. După lăsarea la vatră, în 1958, a încercat să devină student la Institutul de Teatru. După trei săptămâni a fost descoperit dosarul său, iar el exmatriculat.
A lucrat ca manipulator de mărfuri și ambalaje la O.C.L. Alimentara 23 August în halele Obor, apoi ca funcționar comercial
În toamna anului 1960 a fost admis la Institutul de Teatru, prin garanția politică a maestrului Radu Beligan - care fusese profesorul său în prima tentativă de admitere - și a rectorului facultății, maestrul Costache Antoniu a cărui clasă a absolvit-o în 1964.
În anul 1962 s-a căsătorit cu Doina Hossu, profesoară de fizică și matematici.
Și-a început cariera artistică la teatrul din Piatra-Neamț, din anul 1965 devenind actor al Teatrului Nottara.
A fost conferențiar la Academia de Teatru și Film (1990-1994) și profesor la Academia de Artă, Universitatea Hyperion (1996 – 2000),activitate din care s-a retras din acuza degradării învățământului de specialitate.
Este poet și membru al Uniunii Scriitorilor, din 1991, al UNITER și al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR).
În anii 1993-1995, a moderat la TVR 1 show-ul "De la egal la egal... Amical!"(Producător: Liviu Tudan)
Actor
Teatrul Nottara
Deus ex machina
Nemuritorul actor
Oscar
Petrecere într-un pian cu coadă
Platonov
Titanic vals
Soțul păcălit (după Molière)
Teatrul Național Radiofonic
Cumpăna dreptății
Dramă la vânătoare
Iubind în taină am păstrat tăcere
Ketty se mărită
Lina
Micul infern '
Nopți fără lună
Nu muriți din întâmplare
Pescărușul
Petrecere într-un pian cu coadă
Stewardesa
Tata Minca
Un roman de dragoste
Zadarnicele necazuri de iubire
Teatrul Național de Televiziune
Pavilionul cu umbre
Visul unei nopți de iarnă
Enigma din testament
Film
Prea mic pentru un război atât de mare (1969)
Scenarist
Enigma din testament (Teatrul Național de Televiziune, după nuvela "Morminte" de Mihail Sadoveanu);
Inelul cu Briliant – după romanul „Amândoi” de Liviu Rebreanu;
Crocodilul după Fiodor Dostoievski
Volume de versuri
Ca poet, a publicat următoarele volume de versuri:
Casca de foc (Editura Cartea Românească,1972)
Iris' (Editura Cartea Românească, 1976)
Statui în iarbă (Editura Cartea Românească, 1983)
Șoimul în iarnă (Editura Eminescu, 1994)
Efectul de seră (Editura Muzeul Literaturii Române, 2002)
Balade, Doamnelor, balade. (Conține CD), Editura Cartea Românească, 2008, ISBN 973-23-1902-4.
Premii
Premiul A.T.M. si al criticii: în 1980, 1982, 1984, 1986;
Laureat al festivalului de film de la “ Lucarno “ cu filmul Prea mic pentru un razboi atat de mare ;
Laureat al festivalului de teatru de la Nancy 1969 – Franța,
Laureat al festivalului de teatru de la Arhus 1970 – Danemarca,
Laureat al festivalului de teatru de la Guanahato 1978 – Mexic,
Laureat al festivalului de teatru de la Plovdiv 1999 – Bulgaria
Distincții
În cadrul unei ceremonii, desfășurate luni, 6 decembrie 2004, la Palatul Cotroceni, Președintele României, Ion Iliescu, a conferit Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler, maestrului Ștefan Radof, în semn de apreciere pentru îndelungata și fructuoasa activitate artistică, pentru dăruirea și talentul puse în slujba artei spectacolului și a teatrului românesc.
Activitatea politică
În calitate de membru în Partidul Alianței Civice (PAC), Ștefan Radof a fost ales senator în circumscripția electorală nr. 42 Ilfov pe listele Convenției Democrate Române, data validării: 21 octombrie 1992. A făcut parte din Grupul parlamentar de orientare civic-liberală - până în septembrie 1993 și, după această dată, din Grupul parlamentar al Partidului Alianței Civice, precum și din două Comisii permanente: Comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă și Comisia pentru administrație publică și organizarea teritoriului
|