Biografie Luciano Erba
S-a născut la Milano la 18 septembrie 1922. A făcut studii de literatură franceză la Universitatea Catolică din orașul natal și după ce a rămas pentru un timp în străinătate (Elveția, Paris, S.U.A.) a fost profesor de literatură mai întâi în licee, iar acum predă la Universitatea din Verona. Prima carte de poezie se intitulează Linea K. (Guanda, 1951), fiind urmată de: Il Bel Paese (La Meridiana, Milano, 1955); Il prete di Ratanà (Scheiwiller, Milano, 1959); Il male minore (Mondadori, Milano, 1960); Il prato più verde (Guanda, Milano, 1977); Il nastro di Moebius (Mondadori, Milano, 1980); Il cerchio aperto (Scheiwiller, Milano, 1983); Il tranviere metafisico (Scheiwiller, Milano, 1987). A publicat și o culegere de povestiri: François (Il Farfengo, Brescia, 1982) și a alcătuit antologia tinerei poezii de după război (Quarta Generazione, ed. Magenta, Varese, 1954) împreună cu Piero Chiara. E traducător din poeți francezi (J. de Sponde, Blaise Cendrars, Pierre Reverdy, Henri Michaux, Francis Ponge, André Frénaud) și englezi. A colaborat la revistele: „Botteghe Oscure”, „Officina”, „Il Veri”, „La Fierra Letteraria”, „Il Caffé”, „L`Almanacco dello Spechio” etc.
În așa-zisa „linie lombardă”, Luciano Erba deține un loc aparte prin izolarea într-un „cerc deschis” de unde se poate vedea „pajiștea cea mai verde” precum și „tramvaistul metafizic”; poetul se înfășoară într-o retractilitate liniștită desfășurând concomitent o „sintaxă a liniștii” cum s-a afirmat de către critică. Disociindu-se polemic de tradiția montaliană (deși pare extrem de atent la integrarea în tradiție), dar privind cu rezervă în același timp și spre experimentalismul noilor veniți, Erba își apără cu tenacitate un loc numai al său într-un peisaj nu tocmai atât de aerisit; predilecția lui către „micile fapte private” și presarea acestora în scriitură ca-ntr-un ierbar, așa încât totul să apară foarte clar, întrucât aparent totul este înconjurat cu atâtea detalii „realiste” că nici nu se observă când a avut loc transferul în text; toate aceste operații, nu tocmai simple, se întâmplă la el cu mare naturalețe, într-un limbaj trăit și nu construit, sau mai exact construit prin trăirea acută în text.
(extras din Marin Mincu, Poeții italieni din secolul XX, Ed. C.R., Buc., 1988, p. 406)
|