Dana Ștefan

Motto:

"tu
făclie romantică
la perna
umbrei de-amor
terne
licărind fumegând
rugăciunea iubirii eterne"

focul vine din cer, pentru că el urcă, așa cum apa vine din pământ coborând a ploaie.
căderea de sus e foc ce arde și consumă, foc al pasiunii și-al pedepsei…
focul e flacăra șovăielnică ce arde până și în cele mai adânci adâncuri.
focul urcă și în nopțile când hălăduiesc iele pe câmpuri, să se despoaie lumea…
focul e fulger și săgeată, exaltare a luminii cerești prin arderile ei .

focul unui Bărbat e Femeia lui, ce coboară pentru el din cer, foc al pasiunii și pedepsei sale, noaptea ielelor bătucind pământul ce-i fierbe în adâncuri, patimă cereasca ce îl apropie de dumnezeire prin rugăciunile iubirii lui eterne…

"La mulți ani!", și mereu același foc în adâncurile tale cele mai adânci, domnule Diviza.








Florin Rotaru -

Iată,-a venit și ziua ta
Precum a fost și-a altora
Și să nu treci neobservat,
Cum cică s-a mai întâmplat,
Și să rămâi de papagal,
Þi-ai și compus un madrigal
Că nu poți nimic compara
Cu ce-ți faci tu cu mâna ta
Deși, după a mea idee,
Mai bună-i mâna de femeie
Care deprinsă e cu pana,
Þi-aș sugera aici persoana -
(Sper să nu dau în zid cu nuca)
Pe doamna Daniela Luca
Să îți compună-acum o odă
Lejer întinsă pe comodă
Sau pe divan, sau pe-un fotoliu,
Ori poate vrei un repertoriu
Ceva mai clasic, mai stilat,
În cazul ăsta am aflat
Că Elia cea altruistă
Are o mână de artistă
Ce greu o poate alta-ntrece
(Deși cică-i nițel cam rece)
Sau poate vrei ceva spumos -
Îți recomand eu, călduros,
Pe Anda sau pe Anghelina
Și, de n-ar fi plecat, pe Ina...
Atâtea fete, măi bădie,
Ce-or să te pupe pe chelie
Și-or să-ți ureze la mai mare,
În pană să fii veșnic tare;
Cum să nu-ți vină, frățioare,
Să le tot dai la mărțișoare?
Și de-aia zic - Doamne ferește,
Când balta are-atâta pește
Tu stai pe coadă, bleg și zaci
Și tot cu mâna ta ți-o faci?
Poate că nu mai ai doi poli
Și-ți e mai greu ca să te scoli
Dar poți măcar să te ridici
Când vezi puhoiul de amici
Care-ți urează lungă viață,
E drept, unii-s cam verzi la față
Că fetele-s buluc pe tine
Dar asta ține până mâine
Când vor pleca hai-hui prin sat
Și pe la alt aniversat.
Eu cam atât am vrut să-ți spun
Și La mulți ani, și ceasul bun
Să te-nsoțească ne’ncetat
Și sper că nu te-ai supărat
Fiindcă dacă-o fi așa
Mi-e teamă că te-oi răzbuna
Și-am să ajung la mâna ta
(Și nu știu, zău, de mi-o plăcea...)






Anda Andrieș - Imi iau inima în dinți și plec spre Chișinău. Reușesc să trec destul de ușor peste formalitățile de la frontieră deoarece vameșii erau ocupați cu tranșarea nou nascutului... mai greu mi-a fost să trec peste « podul de flori » si asta din cauză că, la sugestia Moscovei, și românii și moldovenii s-au apucat să-l facă de-a lungul Prutului și din câte am înțeles eu, l-a cam luat apa. In Moldova peisaj frumos, șosele fără semne de circulație dar binecuvântate cu mai multe găuri decât la noi. Fluier (în gând) o melodie ca să-mi fac curaj în vederea întâlnirii cu redactorul șef de la revista "Cucu". Ce n-ați auzit de revista "Cucu"?!
Titlul a fost ales chiar de maestrul Diviza într-o zi când se uita pe geamul biroului său iar pe stradă trecea o domnișoară minijupată ce i-a dat fiori primăvărateci. Depășesc o Volgă ce rula cu viteza bunicii mele când se ducea duminica la biserică și mă trezesc oprită, pe dreapta, de un vajnic apărător al legii.
- Hârtiile la control!
Mămăicuță, ce informați sunt frații noștri! De unde or fi știind că eu îi duc domnului Diviza, diploma de excelență acordată de Casa de Cultura a Sindicatelor Braila? Moșmondesc prin gentuță în căutarea hârtiilor și văd cum dl.milițian își pierde răbdarea...
- Zece lei amendă!
- Pentru ce, vă rog?
- Păi dumneata nu știi că otomobilu' nu s-întrece în întorsătură?
Ops, nu trebuia să depășesc Volga!
- Imi pare rău, dar nu era linie continuă...
- Ce nu era?
- Marcaj pe șosea domnule, de unde să știu eu că era curbă?
Negociez cu omul legii și (în final) cad la pace, îi dau 5 lei și plec mai departe bucuroasă că am făcut o afacere profitabilă.
Ajung la Chișinău fără alte peripeții, îmi aranjez look-ul în mare grabă hotărâtă să nu mă las intimidată de domnul Diviza în situația în care m-ar gratula cu oarece ironii de umorist. In parcare văd un ditai panoul pe care scrie:
« Asigurați-vă mașinile! Poliția veghează dar nu garantează ! »

Intru în clădirea instituției căutate și portarul mă lămurește că biroul redactorului șef se află la etajul patru și îmi arată plictisit scările.
- Liftul funcționează?
- Nu mai avem lift, l-au demontat niște minoritari și l-au vândut la fier vechi.
N-am încotro și urc cele patru etaje, identific ușa cu pricina și bat timid în ea cu speranța că voi fi invitată să intru. Din păcate nu se întâmplă așa iar emoțiile mă copleșesc încât simt cum mi se clatină greutatea pe tocuri. Imi fac cruce cu limba și apăs pe clanță. Pe biroul domnului Diviza tronează un anunț:

Bine ați venit în biroul meu!

Luați loc.
Simțiți-vă ca acasă.
Eu sunt plecat în beci după un burlui de vin.
Va las un teanc de plăcinte cu poalele în brâu.
In lipsa mea vă permit să le umblați sub poale.
Pofta bună!
Distracție plăcută!

Iau loc și îmi arunc ochii pe cele câteva reviste aflate la vedere:

„La începutul lui aprilie, a avut loc Festivalul Național de Epigrame cât e Buzăul de mare. La cea de a ediția a V-a ediție, din Republica Moldova au fost prezenți epigramiștii Gheorghe Bâlici și Ion Diviza, și pe post de oaspete de onoare - academicianul Mihai Cimpoi…La întoarcere la baștină, cei trei basarabeni - Gheorghe Bâlici, Ion Diviza și Mihai Cimpoi - au venit cu maxi-taxi-ul până la Huși, iar acolo au făcut autostopul, ajungând la Chișinău cu un TIR. Totul a fost bine, doar că vameșii au rămas uimiți când au constatat că posesorul pașaportului diplomatic, academicianul, scriitorul, criticul literar Mihai Cimpoi, se număra printre pasagerii unui TIR.”
Oricum, Festivalul de Epigramă "Cât e Buzăul de mare" a devenit, la ediția a V-a, o importantă manifestare a umorului românesc, formă de rezistență tipică neamului nostru, cunoscut pentru proverbiala sa capacitate de a înfrunta dificultățile făcând haz de necaz. Deie Domnul să putem odată să facem haz și de îndestulare și voie bună.
Cu acest prilej Ion Diviza, presedintele Uniunii Umoristilor din Republica Moldova:a luat cuvântul si a grăit următoarele :
„Nu poate să crească o generație cultă, tolerantă, fără ca ea să aibă simțul umorului.
Umorul este cel mai bun îngrășământ pentru toleranță. Noi suntem intoleranți atunci când ne înciudăm, atunci când nu ne controlăm emoțiile și devenim egoiști. Când spui, însă, o glumă, imediat se produce o degajare de lumină, de bună dispoziție, care ne purifică și alungă supărarea".

Nu termin de răsfoit revistele, că mă trezesc luată la întrebări de o domnișorică ce tocmai intrase în birou, dau eu să mă scuz, cumva, pentru pătrunderea fără permis de liberă trecere prin spațiul maestrului și constatăm, uimite, că ne cunoaștem.
- Eu sunt Anda Andrieș
- Eu sunt Radmila Popovici, asistenta domnului Diviza
Pupături, îmbrățișări, invitație la o cafea, etc. moment de bucurie maximă, aproape că uitasem de ce am venit atâta cale.
- Draga mea, am venit să-i spun sărbătoritului “La multi ani!” și să-l pup pe chelie, unde îl pot găsi ?
- Nu-l mai aștepta dragă, e plecat la chermeză pe Agonia.ro. Mergem împreună să-i aplicăm cele pupături.






Bogdan Groza

Cum în universul stelar distanțele se măsoară în anii -LUMINÃ, în universul poeziei.ro, distanțele se măsoară în an - ION(I) care se pot DIVIZA, la rându-i în Ioni, Ioani, Ionică, Nică, Ioanid, Nelu, Ionuc, s.a.m.d. Și așa cum Un an-lumină corespunde distanței de 9,46 bilioane (biliori = un milion de milioane) km, tot așa, un an- ION, DIVIZA(t) se împarte, până la ora actuală în peste 170 de texte, epigrame și poezie. și fenomenul de creștere a stelei diviziene, continuă, aceasta crescând în diametru și în greutate cu fiecare nouă apariție epigramistică. Nu demult, această nouă steluță, originară din Papua -Noua Guinee, (de aici și numele constelației PAPU-AS) a împlinit un anișor de apariții pe firmamentul înstelat al agoniei.ro, *** ocazie cu care i s-a decernat pe merit câteva distincții onorifice, și câțiva "extratereștri" cu care să se hârjonească, fiind botezat de către unul dintre aceștia "faraonul" LA MULTI ANI, Papu- Asule (în epigrame) și daca tot e ziua ta, luminează-ne cu o noua cometă - epigrama, lansată de tine, și a cărui focos să se vadă până în Honolulu, că am auzit că și acolo avem "semnal". Să știe și honolulezi că sărbătorești prin muncă și distracție intrarea într-o nou AN -ION.







Carmen – Andreea Anghelina:

La mulți ani, Ioane!

De-un an exiști pe poezie
Și mulți ți-au mai gustat talentul,
Să ne tot crești, căci pe-Agonie
Cu capu-n stele e poetul!

Tu, „spadasin” de performanță,
Ce ne alinți cu ironie,
Îți împletești în vers speranță
Și râsul-plâns pe Agonie…

Ni-e drag umorul ce ni-l dărui
Și hazul de necaz ți-e cântec,
Știi să cedezi și știi să stărui,
Din dulce-amar tu faci descântec.

Zic astăzi, frate, cu emoții,
Deși mereu ne dai frisoane:
Noi te iubim aici, cu toții,
Mulți ani să ne trăiești, Ioane!






Daniel Dinescu

"Printre crosetari cu spade,
ne-a imbatranit Ionul;
ia stai nemiscat, mai bade,
de adevarat e zvonul.

Se-aude printre vecini
cum ca-i ziua lui Diviza,
de-am aprins niste lumini
pe drumul catre Ibiza.

Am pus mana de la mana
de ti-am luat calatorie;
sa-ti mai spunem una buna:
am luat-o pe datorie!

Dar cu toti ne-am adunat
sa-ti cantam, cum numai tie,
ti-am canta. Si n-am uitat,
am mai luat si-o palarie.

Si-asta e tot virtuala,
dar e plina de-'agonie'.
Sa ai o viata 'normala'.
Epigrama-i garantie!

La multi ani, Ioane si la cat mai multe divizari!"







Daniel Bratu

Divizari interioare

Frate Ioane, de-aș avea să-ți cânt
Rănile toate, plânse în merinde,
Atunci și pietrele din graiul sfânt,
Tiparul vetrei noastre l-ar cuprinde
Egale-n cuibul nostru de pământ
La granița de cuci cu aguride,
Unde sunt alții, unșii ce ne sunt,
Irozi străini vânduți porților vide.

Ioane, frate vărsător de vis,
O altă enigmatică povară
Ne-apleacă frunțile spre râu`-nchis:

Dă anii tăi și-nțelepciunea cară,
Inserție în sacii de gutui,
Vindecătoare nouă și o-mparte
Iscălitorilor de umbre șui:
Zidirea ta, cu inima drept parte,
Atinge-ne-ar, ca perna, căpătâi…

La multi ani!
cu drag, Daniel („fracele de colecție”)







Adrian Munteanu

ÎNTR-UN PAHAR AM PUS O PICÃTURÃ

lui Ion Diviza


Într-un pahar am pus o picătură
De cald ulei. Acesta e decorul
Învârt lichidul. Mă cred truditorul
Unei scântei stârnind în noi măsură.

Formez inele. Se învârt ca norul
Pe cer de vară, sărutând pe gură
Albastra stea născută din arsură
Precum ne-a dat-o-n veacuri Creatorul.

Joc rolul lui și cred că mintea poate
Să reașeze spațiul nenăscut,
Precum uleiul le-a compus pe toate.

De câte ori trufia m-a pierdut,
Căci am rămas măruntă vietate,
Strivită-n graba celui ce-a trecut.





Se pare că avem prilejul de a cunoaște un om a cărui efervescență poetică înnobilează poezia și îi dă o undă de prospețime dar mai ales de originalitate.

Poetul epigramist intuiește cu profunzime momentul în care să ne ofere micile nestemate – expresie convingătoare a unei atitudini răspicate față de viață, față de tot ce ne înconjoară. Prezența sa lirică este o necesitate fiindcă Ion Diviza are mereu ceva de spus, de transmis o experiență cu adânci rezonanțe.

Permanent dominat de un sentiment nou se detașează de propria viață în care distingem un umor nuanțat, o fină autoironie. Tonul grav, nedisimulat, își păstrează un loc important.

În perpetuum mobile , versurile sunt frânturi dintr-un perpetuum, o perspectivă asupra unei realități dincolo de relitate. Autorul trăiește stările parcă situat undeva în imediata lor apropiere, văzându-le într-o continuă mișcare percepându-le cu uimire ca pe un vis real:

e bine
să fii îndrăgostit
de o iluzie

e foarte
avantajos

iluziile
se nasc
și mor

iar tu rămâi
nemuritor

ca iluziile

Poetul devine uneori filosoful propriei sale situații existențiale, în jurul căreia construiește forme de o subtilă rezonanță:

te proiectează
ca pe un star
pe ecranul cerului
apoi pe al pământului

și se duce

și rămâi iarăși

cu viața ta ***

Spiritul neliniștit al poetului ne duce pe un drum spre interior căutând comoara unui gând nemărginit:

cheia cu două găuri
încă n-a fost inventată

bulversată gaura
se cercetează din interior

hăul este mai înalt
decât înălțimile

înălțimile sunt mai adânci

cât e de simplu totul
și cât de... ***


Numai dragostea de viață, imensa dorință de a fi, de a simți totul cu acuitate constituie izvorul poeziei:

dacă te temi să te ascunzi
nu mă aștepta cu nudul încins
pitulează-te în umbra cuvântului foc
și dârdâie de dragoste ***

Autorul se întoarce adesea către sine, către datele imediate care ii aduc aminte în orice moment că o etapă a trecut, că alta începe când:

în Franța sunt tocmai vreo cinci mii de cititori de poezie
în România ceva mai puțini
doar se știe că tot românul s-a născut poet nu cititor
și la noi în Rusia nu e mujic să nu fi scris vreo ceastușkă
dar le scrie cu vodka pe fața de masă
și textul se vaporizează momentan
frate îmi zice câinele tu trebuie să mă înțelegi
sunt și eu un pic poet
doar cât ai urla o dată la lună dar sunt
reflexul meu condiționat e să scriu în rimă ham-ham
împerecheată deci ***

Poeziile se citesc și se simt în atmosfera caracteristică autorului, uneori învăluitoare, de unde cu greu am putea să-i conturăm portretul. Mai ușor ne-ar fi să realizăm portretul fizic decât pe cel sufletesc. Aduce nuanțe noi revelatorii, ale unei simțiri pe care vârstele, timpul și veacul le modelaează în înțelegerea sa.

Versurile sale au și o legănare specifică printre imaginile și sugerează un melancolic în trecerea timpului, cu dragostea, cu obișnuitele și neobișnuitele rosturi ale lumii:

de atâtea săruturi
câte au curs peste perna
atinsă din întâmplare de aripa ta
coșul pernei e numai găuri

înnebunite penele zvâcnesc prin ele
ca lăstunii din malul râului
pe a cărui apă îmi scriu disperat
existența ***

Întâlnim la Ion Diviza, o frumoasă viziune spre cel ce nu-L putem vedea, pipăi, decât cu ochii minții. Ca un caligraf elegant sonorizează cuvintele și le așează în relații îndrăznețe:

o Doamne

pe creastă de val
simți totuși tăria
sub talpa ideii de apă

aici
cerul se surpă spre tine
și tu înspre cer ***


Sentimentul și imaginea vieții apar unori în versuri de un deosebit contur care ne indică și o latură mai terestră, mai prozaică a acestei lumi văzute de Ion Diviza:

acum poți alerga o viață
în bătaia vântului
fericit
tu și e-l-i-c-e-a ***

Poetul exprima absolut orice gândire, orice nunață, orice mlădiere lirică a cuvântului, ca un vizionar ce este îi plac lucrurile deosebite, misterioase, fiind atras de tot ce înseamnă vers și muzicalitate, versul se prelinge ușor așternând poeme. Imaginația sa nu trebuie stârnită în mod voit, ci, e suficient ca poetul să se simtă bine în pielea versului său:

rostogoli-voi cu patima artei
de hoț magician loterind adorata minciună
câteva bile cuvinte spre tine

ce-o să-ți cadă iubito
din poala norocului meu ***


Comentariile membrilor:
+cristale dovezi

pe buna dreptate un poem care nu trebuie, nu, nu trebuie ocolit.
suna-voi, rostogoli-voi te duc cu gandul la o stare de visare catre solitudine de parca ar proiecta actiunea intr-un viitor imperfect (cu valoare atemporala) intrerupt cu brutalitate desi, in acelasi timp, poate fi definit ca un fenomen continuu ce pandeste destinul.

o traire mistuitoare, unica si inevitabila...nici nu stiu ce sa scriu mai intai, atat e de frumos.

spre final se redobandeste, parca, identitatea sinelui sugerand o posibila refacere a intregului pierdut prin aparitia iubirii (care nu e nici alba, nici neagra nici prea calda...)

nichita victoria [08.Jun.04 14:06]
-------------------------------------------------------------------------


Cu un ochi critic de foarte multe ori, judecă lucrurile după anumite semne exterioare. Desigur că adevărurile generale nu pot avea loc decât filtrate prin personalitatea poetului, așadar transfigurate. Fără îndoială că felul în care spui are în poezie cel puțin tot atâta importanță cât ceea ce spui. Expresia este cea care dă valoare poeziei. Textele lui Ion Diviza ascund o ironie remarcabilă armonizată dibaci în cele 4 versuri ( epigrame ). Cel care se încumetă să parcurgă textele trebuie să aibă înainte de toate un gust cultivat, iar frumusețea este de multe ori ascunsă, trebuie descifrata:

Plimbări cu muza pe litoral

Iubita-mi protejez de soare
Cu un prosop - un fel de trenă.
Dar tot confratele-i mai mare…
El ține coada la sirenă…

Altă agonie

Plaja e o nebunie;
În roitul de picioare
E așa o Agonie
Că le uiți pe scriitoare. ***


Comentariile membrilor:

+Ca sa nu le uiti, totusi, pe scriitoare

Felicitari maestre, nu-i nevoie de vorbe multe sa explic de ce, epigramele vorbesc de la sine. Si cum am fost si eu la mare si cum sunt bronzata peste tot (hmmm, mai putin sub...), nu pot sa nu ma simt bine in compania textelor tale.

Silvia Van [29.Jul.04 13:22]
------------------------------------ -------------------------------------



Speranța oricărui poet adevărat este că au mai rămas poate lucruri ce n-au fost încă rostite. Ion Diviza este și un căutător de absolut, unealta lui și ceea ce el produce duce uneori să te întrebi cum este sufletul poetului? Îl descoperi tandru și totuși…el poartă cu sine o întreagă lume de paradoxuri. Încearcă orice experiență care are urcușuri, dar și coborâșuri, valoarea ultimă nu stă în culmea străbătută, ci în înțelegerea versului și interpretarea lui:

când ești îndrăgostit nu ai habar
că te vânează clipele amare
iubirea mea de tine e un har
iubirea mea de mine e mai mare
-------------------------------------

Frumoasele prin fața-mi se perindă
Și le admir prelung, cum se cuvine,
Dar de-mi arunc privirea în oglindă,
Mă pomenesc că iar mi-e dor de mine. ***

Profunzimea de idei este discret redată în înlănțuiri de versuri revelatoare. Autoul găsește motiv pentru orice, nu întâmplător încearcă De-a v-ați ascunselea pe internet. Poezia sa, este a unui vizual și a unui imaginativ, care asociază aspecte, caută apropieri ca să impresioneze prin neașteptatul lor. Excelează mai tot timpul prin espresiile și imaginile bine alese, maestos evocative, în acord cu noblețea poeziei:

A pătruns în visu-i sacru
Fără cifru, fără log,
Dar să vezi ce simulacru
Îl pândea în epilog:

Visului aflându-i cheia,
Prin cuvinte și idei
Nu găsi aici femeia…
Doar o ciberclonă-a ei.

Ion Diviza e un artist dotat cu grave însușiri de intelectualizare a emoției aceasta se întâmplă atunci când poetul neavând o adevărată atitudine față de realitate, își deduce abstract imaginile una dintr-alta, după asociațiile verbale și se trezește la răspântia neantului:

ieri a fost prea devreme
mâine va fi prea târziu
între eternul mâine și veșnicul ieri
între doi tâlhari care-și dau mâna
„frați de cruce”
ca un hristos
răstignit
timpul
care
nu
sunteu ***

Destinul fiecăruia e împletit într-un sistem în care creația e permanent posibilă, când interventia si participarea poetului la starea afectiva a poemului o lasa pe seama cititorului. Găsești în versurile de mai jos o deplină potrivire a ritmului interior, al sentimentului și de aceia el cheamă cuvintele ca să-l poată exterioriza:

Preafrumoase dive
Cu dorințe varii,
Fiți mai selective
Când iubiți măgarii. ***


Comentariile membrilor:

morală

Măgarul, de-o să-nțeleagă
Să pun-o lacrimă-n rugă,
S-o găsi o oaie bleagă
Care să îi dea să sugă
De te-ai încurcat cu-o oaie
Că ți-a fost capul zevzec
Meriți să mănânci azi paie
Că și tu ești cam berbec

Florin Rotaru [14.Jan.05 14:40]
-------------------------------------------------------------------------




Poetul tinde să se contopească empatic cu lumea, transformându-se în cântec. Printr-o fericită corespondență de imagini și sunete reușește să nască frumosul pe care ni-l dăruiește nouă cu toata participarea sa afectiva.



La mulți ani!