agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-02-22 | | O lumina difuza tainuieste rasaritul sub aceeasi parte nevazuta a lunii, iar cerul pe care umbla o serie de semintii ratacite clipeste cu un ochi obosit. Stelele s-au rotit asemeni pietrelor unui caleidoscop pana au trecut in adormirea diminetii. In aceste minunate clipe de transformare a negrului in alb, lumea nu-si afla linistea, vibreaza ca pe o punte prinsa-n lanturi. Si-odata cu lumea, vibram desigur si noi la transluciditatea nocturna a lacurilor, la sunetul indescifrabil al serii, la fosnetul padurii... Lumina e sfanta, dar taie pofta de vise. Secretele noptilor sunt scurtate. Intre noapte si zi traim un timp oprit, nu vrem sa auzim de ceasurile proaspete. Un antic, aflat in trecere prin sufletul meu, mi-a soptit: “misterios este numai ceea ce exista,iar logic este numai ceea ce nu este”. Chiar si in simfonia de imagini biblice, de mister, apare adeseori intrebarea: de ce va temeti? De unde, brusc, aceasta atractie a marginalitatii, aceasta vocatie de tombatera a omului? De unde atata infidelitate? La granita dintre intuneric si lumina sunt unele stari si cuvinte care se inalta ca flacara si altele care cad ca ploaia. Acolo e frumos sa fii drept. Dar dreptatea aritmetica, abstracta, cantitativa, poate fi - si este adesea - oarba. Si noi traim pe verticala mantuirii, nu pe orizontala lumescului nostalgic. Noi stim ca adevaratul Imparat e Cel care va veni, si ca adevarata Imparatie e dincolo... Cerul nu ingaduie pasiuni straine lui. Acolo nu exista maturitate, ci doar tinerete vesnica. Cand se crapa de ziua, pasarile migreaza in noi, echinoctiul se tanguie, revelatiile supreme ne ating precum o torta ce straluceste in ceata fara sa o risipeasca. Ceata se ridica insa, si vine vremea frumoasa. Hai sa ne pregatim, ca Dumnezeu, vremea frumoasa! Sub stele suntem zugraviti o vreme, si-apoi, daca am fost nevrednici pe-ntuneric, lumina ne sterge din rama (cautata chiar si de Sorescu la el in camera). Si esti altfel, ca un tablou uitat in strada, nevoit s-adulmeci mirosul prafos si umed al furtunii, sa percepi miracolul ploii. Asa vei fi iertat, prin spalare, prin stergere din tabloul sub care scrie: “Autoportret”. Si toate se-ntampla in zorii diminetii, la trecerea simtamantului de stea in cel de soare… Fiecare “transformare” catre lumina ma schimba si ma apropie-n taina de cel ce voi fi totdeauna, pana uit cine sunt, pana ma confund cu murmurul apei, cu fosnetul padurii, cu zgomotul furtunii. Pana ramane in urma mea numai o rama.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate