agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6324 .



George Dumitru - în drumul spre Ithaca
eseu [ ]
Colecţia: Portrete de Decembrie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Decembrie ]

2005-02-25  |     | 



Așa cum unele reviste le dedică rubrici permanente atât personalităților consacrate cât și debutanților, nu poate fi o mirare pentru cititorii siteului, că poezie.ro a dedicat o rubrică specială pentru punerea în evidență prin diverse artificii… și conturarea unor portrete, unele speciale, altele luate aleatoriu…


De foarte multe ori încerci să modelezi autorul după conturul portretului tău și anume după viziunile tale. Pentru a reuși portretul autorului George Dumitru trebuie să mă detașez de personalitatea lui și să încerc să-l privesc ca pe un personaj. Portretul unui autor reprezintă mijlocul esențial de realizare al evocării. Se poate spune că evocarea este înălțată în sferele literaturii autentice. Există două moduri de evocare: una de informare asupra scrierilor autorului și cea de a doua e de a impresiona, informând totdodată. Fără îndoială evocarea literară e o realitate prezentă încă de la începuturile literaturii. Atitudinea fundamentală dintr-o evocare e de profundă venerație, ceea ce face ca persoana evocată să capete contururile unei existențe exemplare. Unghiul de privire al faptelor rămâne neabătut de jos în sus, niciodată de la egal la egal și cu atât mai puțin de sus în jos. Îmi propun mereu să conturez imaginea cât mai tulburătoare și pentru aceasta mă folosesc doar de o anumită parte a autorului, doar de medalionul literar, cu care parcă se confundă.


George Dumitru poate fi numit prozator în adevăratul sens al cuvântului. Pentru a incita curiozitatea cititorului, prozatorul caută în noianul de evenimente, uneori trăiește alături de protagoniști, alteori pentru a fi cât mai interesant, caută evenimentele cele mai sugestive dintre ele, le dozează cu puțin lirism, cu o anumită gradație, scoțând în evidență efecte incitante. Autorul ia un fapt chiar din viața sa personală cu totul nesemnificativă ca recurgând la ficțiune, să închipuie întâmplări și situații din care să rezulte deosebitul:

Păi și nu vi se pare normal? Cine ar mai avea chef după asemenea întreruperi? Că a trebuit să chem instalatorul, să repare țeava, să lovească, să duduie! De unde chef după așa ceva?
-Liniștiți-vă….acum aveți tendința să confundați visul cu ceva adevarat. Gândiți-vă, totul se petrece în vis, fiecare lucru are o semnificație a sa, diferită de cea reală. Aici făcu o mică pauză, de efect. Totul e cât se poate de clar, urmă el. V-ați săturat de soție, și această saturație este subliniată de intervențiile din afară, administratorul respectiv vecinul care vă taie avântul, nu vă lasă să duceți la capăt ceva odată început. Așadar, vă trebuie o amantă, domnul meu. ***


George are un condei original, ușor, plin de spirit și de grație care se inspiră din pulsațiile sufletului său dar și din evenimentele cotidiene. Penelul său este delicat, cu tonuri blânde și discrete. Autorul trăiește uneori în lumea visurilor ( lumea visată de el ) urmărind idei concepute în mijlocul prozei:

Mai avea un dumicat când îi veni ideea. O să-și împlante un cuțit în inimă. Avea unul mare, cu vârful ascuțit, în sertarul mesei. Se și vedea, cu ochii căscați, cu fața împietrită, mâinile atârnându-i pe lângă corp, iar el, pe scaun, pe spate, cu cuțitul înfipt până la prăsele în partea stângă, în mijlocul unei pete de sânge, totul sub privirile înmărmurite apoi îngrozite ale coțofenei de nevastă-sa, ce iși aruncă palmele la gură, incapabilă să facă vreo altă mișcare. Moartea va fi fulgerătoare, răzbunarea va fi totală. Izbucni brusc într-un râs nebun, cu sughițuri, în timp ce furculița în care atârna bucățica de cârnăcior i se ridica la nivelul gurii.
-Ce-ai dragă, ai înnebunit, râzi de unul singur ca măgarul la oi? o auzi din dormitor. ***


Comentariile membrilor:

+Naturalism perpetuu

Bravo, nu e rea deloc. E curatica si studiata. Din pacate naturalismul de aici e atat de fumat incat ca gen nu mai incanta, chiar daca il reluam, noi romanii la inceput de nou secol. In afara unor injuraturi si a trimiterilor sociale si aparent politice, nimic nu s-a schibat de la Maupassant,Rebreanu si Moricz Zsigmond incoace. Mai exista apoi o tanara "romanciera", Veronica A. Cara ce scrie exact la fel. Avantajele ei sociale sunt ca fiind femeie, si chiar apetisanta in anumite momente ale zilei mai trezeste ceva pasiuni printre mamutii literari ai vremii, dealtfel "Viata pe acoperis" este o colectie patetica de nuvele naturaliste, in care pe langa clasicele toposuri naturaliste mai gasesti, cate un presedinte de bloc sau o telenovela.


Dat fiindca totusi nu scrii rau sfatul meu ar fi sa scapi de naturalism, deoarece daca nu o faci tu nu te mai scapa nieni. Incearca altceva, fiindca se pare ca iti merge condeiul, incearca sa-ti pastrezi umorul pe care sa-l exploatezi hermeneutic si nu populist, si atunci precis vei realiza altceva. Eu unul nu ma mai las incantat de Nea Bachus, Nea Ispas, madam Voinescu si toate personajele astea din scara de bloc.

Stea insa meriti din plin, cel putin pentru faptul ca am reusit sa te citesc si pe tine pana la capat asa cum am facut cu elucubratiile domnisoarei Cara, si nu esti cu nimic mai prejos.

Bogdan Geana
Vlad Ioan Mirescu [14.Feb.04 17:04]



Este foarte greu să prinzi într-un spațiu restrâns, aerul, expresia și mai ales frumusețea unor fapte care pentru naturalețea lor ar trebui să se desfășoare pe zeci de pagini, acest merit este doar al autorului care știe să rezume faptele prin puține cuvinte, dând posibilitatea cititorului să fabuleze pe marginea scrierii respective. Autorul este plin de îndrăzneală, el aduce în fața noastră puncte de vedere noi, iar cititorul soarbe cu maximum de înțeles textele totdeauna substanțiale, limpede concepute și dibaci construite:

Am spart tăcerea, încercând să fiu interesant.
-Se zice că toamna e anotimpul nostalgicilor…Al triștilor și inadaptaților….
-Al triștilor cu siguranța, ofta ea.
Era tristă, sărăcuța, iar eu nu trebuia decât să o compătimesc.
-Orice ai avea pe suflet, nu merită să ții acolo. Câteodată e bine să dai afară, să vorbești cu un necunoscut….Necunoscuții te pot întelege mai bine, nu sunt direct implicați în poveste, oricare ar fi ea.
Mă privi pentru prima oară cu ceva interes. Apoi sesizai în ochii ei un dram de nehotărâre. Să-mi spună sau nu? Pesemne că se decise să o facă, deoarece o auzii suspinând, și o văzui strângându-și mâinile în poală, semn de nervozitate.
-M-a părăsit, fără să spună un cuvânt, m-a lăsat acolo, după ce am făcut dragoste, încă nu mi se uscase pielea…Încă mai miroseam a el…. ***


Limbajul viu, colorat și plin de imagini dau farmec scrierilor lui George și ne incită nu atât ceea ce ni se spune în ele, ci mai mult forma de concepție cât și limba, stilul simplu de exprimare. Prin și cu scrierile lui te simți bine, chiar foarte bine ca și cu un vechi prieten:

M-am trezit târziu, puțin după miezul nopții, cu o foame de lup. Am deschis ochii mari trecând în revistă alternativele ce mi se ofereau. Să-mi fac o omletă. Sau un sandviș. Sau să cobor la McDonald’s pentru un hamburger insipid. Nici una nu mi se părea atrăgătoare, mai ales că mă împovăra o lene greoaie. Am optat pentru o gură de apă minerală din sticla de plastic de la capul patului și pentru continuarea somnului. Am dormit chinuit, cu lumina aprinsă, cu stomacul încrâncenat și mintea străbătută de vise ciudate și intense.
Dimineața fu și mai rău. Foamea mi se accentuase, aproape mă gâtuia, respiram greu. Mă trezeam din oră în oră, cu capul vâjâind și senzația că patul se rotea dement prin cameră. Stăteam ghemuit cu genunchii la piept dorindu-mi ca starea aceasta de disconfort să înceteze brusc, când se deschise ușa de la intrare.
-Nu te deranja să te ridici din patul tău iubit, o auzii, am venit doar să imi iau niște lucruri. ***

Comentariile membrilor:

Si eu as protesta putin. Si de ce? te vei intreba, probabil. Pai, sa zicem ca citeam cu oarecare interes textul, cand...ajuns la paragraful cu omleta, mi s-a facut instantaneu foame, adica m-a lovit asa in stomac o foame acuta, lectura a inceput sa devina mai grabita, gandul meu era doar la omleta si cum sa ajung mai repede acasa. Totusi am continuat, textul este totusi incitant, are si sare si piper (na, ca dau iar in mancare, adica mai precis condimente). Dar cand am ajuns la tocanita picanta am realizat de fapt ce vrea autorul. Autorul, starneste cu sadism, as zice sucurile gastrice, papile gustative se revolta si ele, saliva devine torent, nu am mai incercat senzatia asta de cand am citit "Chef la manastire" de V.V. In rest, cum spuneam, text interesant, bun, imi pare rau ca nu mai pot continua comentariul, ma grabesc acasa, cred ca-l voi reciti c a sa pot intelege mai bine finalul, dar asta cu stomacul plin, bineinteles. Voi rev..

Anton [12.Oct.02 00:09]
-------------------------------------------------------------------------


Când vorbim despre un autor pe care îl cunoaștem numai din operă – opera lui creează în mintea noastră o figură abstractă și vie în același timp, trăind în noi cu o viață nu reală ci literară. Fantomă care își maturizează propria sa substanță – trup clădit din slove, cerneală și hârtie, în loc să stea în fața noastră în carne și oase. Personalitatea închipuită de noi după lecturare nu ne poate dezminți niciodată printr-o dezamăgire. Altfel stau lucrurile cu un autor pe care îl cunoști personal – nu numai din scrisul său, dar și din viața de toate zilele. Între omul închipuit de cititor și cel întâlnit în realitate se produce un șoc, după cum diferența dintre vis și real e mai mare sau mai mică. Scriitorul trebuie să aibă ceva din flacăra profetului și atmosfera stilului său să nu fie pururi diafană și senină, ci să se încarce uneori de fulgere, care dau frazelor convulsiuni superbe:

La jumatatea drumului mi-am dat seama ca imi lipsea telefonul, asa ca a trebuit sa ma intorc, injurand tot ce e legat de lumina, ochi, gand si om, asta doar asa, sa am si eu ce injura, caci de fapt ceea ce ma enerva era doar ideea de intoarcere intr-un loc pe care il parasisem nu numai fizic, ci si mental, care odata lasat in urma disparuse complet si ca referinta in memorie.
Telefonul l-am gasit dupa o cautare asidua printre lucrurile diverse imprastiate prin cele cateva incaperi, cand deja intrasem in panica ca il pierdusem pe veci, sau ca cineva mi-l luase intamplator ori deliberat, lasandu-ma fara unicul lucru la care tineam. Imi place ideea de a putea vorbi cu cineva in intuneric sau lumina, la distanta, fara sa-l fi vazut vreodata, doar inchipuindu-ti-l, asa, dupa voce, poate mai inalt, poate mai scund, cu ochii mari sau mici, de chinez, apoi, din inflexiunile date de conversatie, sa-ti poti imagina mimica fetei, acum joaca mirarea, acum i s-a ridicat o spranceana, asa ca doamnei Scarlet O’Hara, sau Vivian Leight, mereu le confund intre ele, asta e un caz concret de contopire a fiinte reale cu personajul, acum e trist, uite, ceva ce i-am spus l-a facut sa cada pe ganduri, momentul de tacere il da de gol, gandeste, oare ce dracu are in cap?, ***


Fiecare suflet își poartă chipul care i se potrivește, iar dacă nu și-l are de la început croit, pe seama și pe făptura sa, singur și-l modelează din lăuntru în afară, încetul cu încetul. Acest lucru îl face George, încearcă să modeleze scrisul după chipul său și nu numai:

M-am hotarat brusc sa ies in oras, se inserase, tocmai bine pentru o plimbare cu capul intre norii de tantari si cu privirea printre roiul de oameni care se scurg de obicei vara prin parcuri si pe strazi, sa-si aeriseasca creierele obosite si, as zice eu, sa-si descarce constiinta, verdeata e un bun container, absoarbe tot, de la roua la sentimente si frustrari. ***


Comentariile membrilor:

N-am să pot vorbi de valoarea acestui text, de ceea ce va rămâne permanentizat ca valoare din acest text. Dar pot rosti impresia creată de savoarea acestor cuvinte…
După un început șontâcăind în amatorism și formulări naive, parcă invocând mofturile jurnalelor adolescentine, printr-o surprindere a amănuntului (devenit semnificativ, orientativ, ca un “far” în trăire) convingi și obligi cititorul să îți caute dezvăluirile. Finalul enervând prin faptul că apare devreme, lăsând în urmă “insațietatea verbală”, senzația unei insuficiențe. Găsesc în asta doar provocarea! Ceea ce e de bine:) Deși ceea ce pui in discuție nu mi se pare că ar avea tangență cu adevărurile frământării umane, cu profunzimea unor trăiri autentice. Nici nu cred că ți-ai propus asta. Tânărul de care vorbeai era un vagabond modern, cu “responsabilitate”, care nu se prea regăsea în nici o aspirație, deși există pe-acolo niște reflecții cu tentă valorizatoare :)… Nu mi-a plăcut însă partea cu războiul. De fapt numai discuția particularizată prin acele personaje, pentru că problematica părea atât de generalizată încât “numirea” eroilor, prinderea lor într-un cadru exagerat de concret, limitează semnificația doar la “orgoliul regional”, “tradițional”. Ei na! Bine, e un moft de-al meu! De altfel se integrează bine episodul amintit în expresia trăirilor subiective ale tânărului analizat în amănunt…
Rămân la aceeași concluzie: încearcă un roman psihologic! A te plafona doar în exercițiul acesta al “începutului de proză” pe mine cel puțin nu mă poate mulțumi…

Filip [09.Dec.02 19:57]
-------------------------------------------------------------------------



Din comentariile lăsate la subsolul textelor lui George am sesizat că este bănuit de prea mult realism, dar el folosește stilul care îi stă bine, este imperturbabil, își vede mereu de drum. Își urmează doar pornirea sinceră a inimii - și numai ce i-a poruncit inima lui să spui tare, spune. El nu-și caută cuvântul, nici atitudinea. Își descarcă sufletul, ca de o greutate, de care trebuie să scape. În vorbele sale el pune tot focul inimii lui de prozator. Unul dintre cele mai frumoase texte mi se pare a fi Muzicianul:

Intr-o zi, pe la amiaza, era Mitrea deja ultimul an, mai avea putin si dadea bacalaureatul, veni cu masina acasa. Il ignora pe barbata-su care ii iesise in intampinare la poarta, isi umplu la repezeala o valiza cu haine, si iesi grabita din curte. Cat timp statu in casa, ocupata cu stransul lucrurilor, vecinii mai curiosi reusira sa zareasca in masina, la volan, silueta unui barbat.
-Ptiu, nu il vazuram noi bine, dar cred ca nu e atat de aratos ca Ion al nostru!
-Auzi, ce grozavie, saracul Ionica, sa fie lasat asa, fara nici o explicatiune, pentru un terchea-berchea!
-Eu auzii, zise unul ce trecea pe strada si se oprise in dreptul lor, ca e un mare profesor de muzica in oras. Director la Liceu.
-De unde auzisi tu ma Costele? Ca eu nu auzii nimic.
-Eh, din oras de acolo, stii ca vorba merge repede. ***


Proza lui George este plină de dinamism, folosind imagini expresive duse undeva spre fantastic. Când pânza de cuvinte începe să devină monotonă, la intervale prevăzute, dialogul dă viață scrierilor. Frazele sunt dozate cu câte o vorbă de spirit, care cucerește puterea de comunicativitate și uneori de candoare a textului. Gândirea în înțelesurile ei cele mai profunde este descoperirea lucrurilor care pot fi corelate și dau frumuseți, dar nu orice frumuseți, ci acea frumusețe care stimulează spiritul și îl înalță:

Va rog sa luati loc, daca se poate formand un cerc, impreuna cu mine, astfel incat fiecare sa ii poata privi pe ceilalti in ochi, comunicarea, domnii miei, va sta la baza acestui tratament numit prin alte culturi, terapie de grup. Asta este ceea ce vom realiza noi aici, in camaruta asta fara mobilier, stand direct pe mocheta, haideti, asezati-va, curaj, direct pe podea, asa domnii miei, asa, in stanga si in dreapta mea, va rog, va rog.
Ne-am asezat incercand, ca niste scolari care luau pentru prima data contact cu profesorul lor, sa ne conformam cerintelor concentrice ce ne erau adresate de catre acest doctor grasut si rosu in obrajii proaspat barbieriti…


-Brava, domnii miei, brava! Am depasit prima etapa, una din cele mai importante. Acum ca ne cunoastem, mai avem foarte putin in a deveni prieteni. Etapa a doua, domnii miei, prietenii miei, este putin mai complexa si presupune din partea dumneavoastra sinceritate absoluta, altfel totul este in van, doar pierdere de timp, si a mea, si a dumneavoastra si noi nu vrem asta, nu-i asa?….


- Sa vedeti, incepu stapanandu-si cu greu tremurul mainilor, eu sunt scriitor. Am terminat facultatea de Filologie dar nu am vrut sa raman in invatamant. Nu mi-au placut niciodata copiii, ma irita. Asa ca am hotarat sa traiesc din scris. O vreme m-am descurcat. Un articol aici, altul colea, la unele reviste am devenit colaborator permanent, la una am chiar o rubrica a mea, “Puterea Cuvantului”, poate ati avut vreodata ocazia sa cititi. In “Romania Tinereasca”, apare odata pe luna. ***


George are nu numai talent dar și mult curaj. Curajul de a scrie o proză puternică, inspirată după cum am mai spus din realitatea magică. Lumea lui și a personajelor e la fel de proaspătă ca și numele pe care îl poartă. Sub aparența unor proze scurte, alcătuiește fără știința lui, un adevărat roman ( undeva vom găsi și încercare de roman ). Talent literar, fantezie și inteligență pune în fiecare din prozele sale. El pare un povestitor bine format la școala prozatorilor. El scrie remarcabil mai ales despre lucruri mărunte, nu se apropie prea mult de personajele sale, stă la distanță și le privește cum se manifestă:

- Baiatul se dezbraca, si ii arata puta fetei. Fata se uita la ea, asa, pe toate partile, si daca ii place cum arata, de dezbraca si ea si isi arata pasarica. Apoi baiatul se joaca cu puta in pasarica fetei.
Dar in nici o discutia de-a noastra nu s-a adus vorba vreodata de copii. Nici nu avea cum, ce sa caute copiii in putulica baiatului? Sau in pasarica fetei? Cum sa incapa copilul pe acolo? Nu, Mirela minte, am concluzionat inainte sa adorm. Minte, sa se dea mare.
Am adormit iar incepand de a doua zi am uitat complet de toata povestea asta. ***


Universul orășenesc se dovedește a fi, o sursă de inspirație inepuizabilă și mereu proaspătă. De remarcat este capacitate extraordinară a autorului de a crea o atmosferă specifica desfășurării faptelor și întâmplărilor narate. Atmosfera realistă este dublată de una tainică, fabuloasă:

Contabilul: Domnule director…
Datcu: Nici un domnule director! Esti un mincinos cu sange rece. Si mie nu-mi plac mincinosii. Ingheata apa in jurul lor, si mie imi place apa calda. Si cand o beau, o las intai la incalzit. Putin peste temperatura camerei. Da. Gata, pa. Nu mai lucrezi aici.
Contabilul: Dar domnule!
Datcu: Nici un domnule! Sunt directorul tau, iar firme e a mea. Si-n plus tu ai zis ca eu te-am angajat. Am gresit. Asa ca am dreptul sa te concediez. Esti concediat, domnule contabil mincinos. La revedere.
Contabilul: ( incet ) Asta a luat-o razna rau de tot. ( tare ) Fie cum vreti. La revedere. *** ... continuarea *** și nu ratați sfârșitul ***


George are disponibilități artistice atât ca tematică cât și ca stil, drumul său este deschis, fiindcă proza sa are un suflu realist și izbutește să introducă elemente ale realității într-o sinteză artistică originală. El își cizelează în liniște și cu migală textele ( așa îl văd eu, nu știu sigur ) le scutură de anumite și firești aglutinări, încât lectorul avizat are impresia unui rotund bine închegat:

M-am bagat in cada si am inceput sa ma masturbez gandindu-ma la o colega de serviciu. O vedeam in fata ochilor stand in picioare, cu spatele la mine, imbracata cu o fusta neagra, scurta. In picioare avea sandale rosii cu un snur ce se strangea in jurul gambei. Neparat cu snur. Altfel nu avea ce cauta in fata ochilor mei. Mi-am imaginat-o aplecandu-se sa isi dezlege snurul. Nu purta nimic pe sub fusta! I se vedea umflatura rozalie intre pupele calde. O, doamne. Nu mai aveam mult, sa nu intre acum ca m-am fript. Sa nu cumva sa i se nazara sa vina la baie ca m-am ars. Am aruncat speriat o privire catre usa. Era inchisa iar in spatele ei nu se simtea nici o miscare. Am rasuflat usurat. Insa senzatia mi se atenuase. Trebuia sa o iau de la capat. Mi-am eliberat mintea si m-am orientat cu toata fiinta catre sandalele rosii. I-am poruncit colegei sa lase dracului snurul si sa se atinga usor intre picioare. M-a ascultat docila, ii vedeam degetelul cu unghia mica si lacuita cum se misca usor de sus in jos. O, doamne, da. Ooo da. Ooooo DA!. ***


Prozatorul îl domină pe lector nu atât prin tematica uneori stranie, cât și prin porția de imprevizibil, prin transcenderea orizontului de așteptare, prin știința construirii personajelor, uneori figurative, prin alternanța vocilor narative, prin schimbările de planuri, prin eleganța expozițiunii anticipând epilogul. Dincolo de toate: dezinvoltura relatării și stilul agreabil, natural, oral dă frumusețe lecturii. Narațiunea se dezvoltă ingenios din teme bizare , circumscris incredibilului, creează impresia de lucru finisat, meșteșugit iar asperitățile lexicale fiind ocolite cu multă știință. George întinde unele mreje invizibile spre cititor:

Dar am auzit poarta deschizandu-se si pe el urland:
-Dumnezeii si Cristosii cui te-a facut! Vino incoa’, unde fugi? Te omor ma!
Am inceput sa urlu si eu, alergand
-Mamaaa, ma omoara, mamaaa!

Mama auzi taraboiul iscat si aparu precipitate in usa.

-George, ce e mama, ce e?
-Ma, o.., o.., ma , o.. am zis gafaind, cu lacrimile siroind. Vrea sa ma o…
Nu m-a intrebat cine, caci l-a vazut venind valvartej spre noi cu ochii bulbucati si negru la fata.

-Te omor! suiera in continuare. ***

Textele sale se citesc ușor și cu plăcere, iar unele fraze chiar convenționale nu afectează cititorul. Diversitatea subiectelor acestui autor e cu totul originală, unică în formă și abil concretizată prin scris. Are capacitatea de a contura o lume proprie, la răscrucea mai multor feluri ale realului, uneori mai și inventează:

Cateodata as fi vrus sa vad ce e in mine. Sa imi intorc ochiul. Dar poate ca m-as fi speriat. Poate ca as fi luat-o la fuga. Ca n-as fi vazut nimic. Sunt gol, poate de-asta. Cu siguranta sunt gol. Dar poate e mai bine. Caci altfel as fi vrut multe. Si as fi obosit sa alerg dupa ele. Fara folos, as spune. Caci viata e un fum, as zice. Chioara ma mangaia in continuare. Am atins-o pe fata pistruiata si si-a ridicat privirea. Urata, urata era, cu un ochi afara si unul inauntru. Oare ce vedea ea inauntru ? Probabil nimic. Probabil era goala, ca si mine. Tot un fum si ea. I-am dat maieul jos si i-am dezvelit tatele. ***



Rostul prozei literare este să informeze, să satisfacă curiozitatea, să ofere o noutate de fapte sau de interpretare a unor fapte, să țină trează în chip plăcut atenția, cu meșteșugul firesc și captivant al povestirii sau să ne înfățișeze elemente de realitate. Construirea se desfășoară pagină cu pagină, cu o gradație a efectelor ce evită monotonia, pregătește moment cu moment și merge spre o încheiere sau către posibilitatea unei încheieri sugerate cititorului, fiindcă acesta nu trebuie să isprăvească de citit proza cu sentimentul unei nemulțumiri și să plece flămând de la ospățul la care a fost poftit. Proza sa lasă loc unei explicații posibile în mintea cititorului.


M-am străduit prin urmare, să schițez cât mai fidel profilul, dar nu cel fizic , ci doar cel literar al autorului George Dumitru, să sugerez adevărata dimensiune a existenței sale. Am încercat să deschid o perspectivă în privința prozei sale. E o calitate care recomandă de la sine. Vă îndemn la lectura acestui autor și sper ca proza sa să vă trezească curiozitatea de a pătrunde în profunzimea acestui interesant univers.


Desigur că portretul autorului este incomplet fiind un autor în continuă creativitate, de aceea am recurs la o prezentare selectivă



Cititorul dornic să-și formeze o imagine complexă asupra personalității prezentate, este invitat să meargă la sursa directă, indicată după fiecare fragment de text.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!