Putința noastră de a ne re/găsi în sufletul celuilalt e singura valoare omenească, fără bunătate și iubire, fără încredere și fără visuri totul e zadarnic. Nu biruința e frumoasă, nu biruința e sublimă, ci drumul până la dânsa!!!


Vă invit dragii mei într-o călătorie imaginară prin universul poetic al Laviniei Motoc, mulți o cunosc doar de motzoaca… vă las pe voi să alegeți calea, eu doar încerc câteva linii directe spre sufletul misterios și de poveste…


Lucian Preda





Tot ma cer la sinergie
sa ma trag spre o tipsie
plina draga, varf cu bani
galbeni vechi si craitari
ca pe timpul lu Traian...
cine-o mai fii el
cel purtat in decibel
sa mai sparga cate-o salba
din racoarea cea ursita
ce se plimba mai agale
pe la strada dumitale
dau si vreau sa ma mai pot
cu o cosmelie-n port
si mai cer o citronada
de la poarta cea cu saga.
pot mai simplu sa ma-nvart
intr-o tolba cu naut
dar o las pe doamna vara
sa te sature de iarba
si noroc sa iti graiasca
la o zi ca ast' maiastra.

---------------------------------------------------------------


Autoarea Lavinia Moțoc ne propune o imagine globală a personalității sale, e un microcosmos, o identificare cu realitatea, încearcă o definiție a realității, dar nu o realitate întâmplătoare ci realitatea ei și numai a ei. Elementul personal al acestei definiții nu este identificarea trecerii prin ea, ci e doar o trăsătură, o bază de orientare, la un moment afirmația despre realitate pare surprinzătoare:

O papusa mare cu parul lung
un piaptan prelung
sa inot oceanul intr-o barca din servete de hartie
si sa adie, papadie
ziua mea cu toti copiii din lume si inghetata
ai rabdare altadata
o migrena mare ca tata cum nu avea nimeni la gradinita
si o fetita
o carte ca Printul de hartie putin mai mare
multa culoare
sa-mi schimbe, in sfarsit vioara intr-una intreaga ***

Destinul fiecăruia e împletit într-un sistem în care creația e permanent posibilă, și în care are loc substituirea realului cu imaginarul. Ceea ce ne atrage la Lavinia nu e atât universul său de imagini și idei cât coloritul caracteristic, care o definește, tonalitatea și accentele personale, timbrul versului, modul singular de a potrivi cuvintele:

Cuvintele tale
Veneau goale pana la brau
Inspre mine
Imi spuneai ca sunt sotia solara
Eu iti suflam
In urechea stanga
Cea erotica
Iar sufletul tau
Netezea vorbele
Ca raul
Pietrele coltoase
Intr-o dupa-amiaza
De vara. ***

Lavinia e o figură aparte prin îndrăzneala demersului său poetic, îndrăzneală evidentă, cultivată cu plăcere și chiar cu o anume sfidare. O cutezanță specifică tinereții, dar cred mai mult temperamentului poetei. E o îndrăzneală a celei care intră cu mare încredere sau cu mari veleități în domeniul atrăgător al poeziei. Dacă unii autori se preumbla din umbra în penumbră, autoarea noastră iubește mult lumina, privește prin ochii lui Dumnezeu:

Cu Dumnezeu ma sarutam pe gura
el mereu cu ochii deschisi
eu rezemata de zidul primei ore
nu respira intre noi
nici o frunza ***

Plăcerea cititorului de poezie este să descopere întâi de toate ce e particular și deosebit la un poet, farmecul și surprizele numeroase pe care i le relevă rând pe rând opera acestuia, mai ales când o abordezi pentru prima dată și o parcurgi în întregime. Sunt poeme care se lasă greu descifrabile și ni se pare firesc ca ele să-ți transmită imediat întreaga încărcătură, ca într-o conversație oarecare. Uităm că aceste cuvinte constituie un întreg al autorului. Ca să merităm așadar cu prisosință numele de cititor ar trebui, întâi de toate, să ne recomandăm nouă înșine mai multă comprehensiune pentru ceea ce facem. Asta fac eu când pătrund în universul poetic al unui poet, mă consider doar un cititor de poezie. Vreau să mă aflu de partea poeziei și să-i urmez destinul, în felul acesta voi beneficia pe deplin de toate frumusețile și de toate valorile umanizate pe care poezia le promovează. Să încercăm deci să ne transpunem în lumea Laviniei, o lume pe care trebuie s-o descifrăm si mai ales s-o acceptăm :

In noaptea aceea m-am iubit cu toti barbatii din lume
cu gura draceasca ce imi spunea ca sunt frumoasa
cu ochii scursi pe oasele mele timpurii
pe ogiva respirarilor de scortisoara
cu barbatul verde cu botul tacut
si minutul spanzurat de veioza
cu minutul mamut
cu mortii de carton si faraoni sidefii
si mi-era o lene ca intr-o pisica zemoasa
un fel de stare de a fi
cu moartea unei caprioare calcate de un SUV
cand o pasare lingea vata de zahar de pe un nor gri ***


Universul e plin de forme și culori în care alte culori nălucesc, în care alte sunete vibrează. Dincolo de marile și eternele decoruri ale naturii pământești, cerul își boltește imensa lui cupolă și nemărginirea începe…nu începe altundeva decât în alcătuirea sufletească a autoarei acolo unde se îmbină candoarea, elanul și puritatea. Poeta posedă și forță și imboldul care s-o conducă spre o tematică diversă. Lumea Laviniei e plină de ritm și armonie. Și pentru a o simți nu trebuie să faci decât un clik pe oricare dintre poeme ca să te poți convinge:

Cand se simtea mai mica si neajutorata
A vazut un fir subtire
Intre ea
Si ceea ce gasea
Doar cateodata;
A inteles atuncea, cu uimire,
Cautarea ca o respiratie lunga,
Intre doua boabe de iubire,
Nu buzunare pline, nici iepuri albi,
Din palarii de scamatori nu ies,
Nici ciocolata sau halvita nu gasesti
Ci cautarea insasi,drumul ca-n palma uda,
Asteapta sa il scrii cu talpa ta desculta. ***

De multe ori mintea nu e suficientă pentru o analiză, analiza poate fi făcută aici la nevoie de sufletul nostru care trebuie să simtă și s-o perceapă pe cea care și-a conturat portretul cu fiecare poem. Pentru a reuși ne luam ca ajutor poezia Laviniei, dar și imaginația noastră. Limbajul său metaforic, uneori modern, alteori mai puțin obișnuit, cu multe libertăți lăuntrice, ne conduce spre interiorul poeziei. Astfel putem descoperi forțele sale pline de diversitate întruchipând talentul:

Sa mancam icrele negre ale noptii
pe burtile goale,
eu de arunc cuvintele in pantofii de sub pat
tu sa-mi canti la fluierul piciorului,
turbat,
Sa deschidem toate ferestrele,
Iar de adorm
tu sa-mi faci patul din palmele tale. ***

Poeta își exprimă stări sufletești, adâncită uneori în vis (?), căutări cu porniri și întoarceri pe căile crepusculare ale memoriei, cu alte cuvinte poemele compozite ale Laviniei aduc noul dar sub o formă nouă, toate sunt aduse în poem ca într-o avalanșă, citești și iar citești și te tot întrebi ce fel de ființă e poeta, fragilă în unele locuri, cu multă forță în altele, reușești să pătrunzi dincolo de cuvinte doar prin mijlocirea contemplației care nu se poate exprima și simți decât prin atingeri, prin sugerări și apropieri căutate uneori, capabile să trezească în cititor fiorul necunoscutului, al misterului și al surprizei:

eu o sa spun aici tot ce n-am reusit sa spun pana azi
am vazut filmul cu eminem si mi-e rusine
ca fetita mea este cea mai frumoasa dintre zane
si ii placea deep purple cand nu se nascuse
eu intre coapse strang o meduza
am visat un barbat il chema barbat mai ales
nu- i placeau suprafetele, ma decojea
de piele ca pe un mar verde, imi placea
cateodata ma simt o scrisoare nedeschisa
ca am plans pentru toti copiii lepadati
pentru copacii cu frunzele mai rosii decat altii
de mustatile nedrepte puse domnului Cuza ***

Dacă reușești să pătrunzi adânc în miezul lucrurilor vei găsi desigur vigoarea simțirii, originalitatea gândirii, generalitatea sau aplicabilitatea cât mai largă a acestei simțiri și a acestei gîndiri. Surprinzător, în versurile Laviniei, melancolia este ca un tremur a ființei trupești în fața anumitor lucruri, ea nu filozofează pe marginea ei, e doar exprimarea unei neliniști metafizice în fața lumii, dar mai ales în fața cuvintelor prin care această lume trebuie cuprinsă și ordonată. Poemele reușesc foarte bine acest lucru. Intre cuvânt și ilustrarea lui există o simbioză perfectă. Astfel, cuvântul prin ritmicitatea, prin melodia nevăzută și puterea lui de sugestie, îl cheamă pe cititorul său la o împărtășire a unor stări subtile care sunt chintesența trăirilor anterioare ale poetei, lăsând să se aștearnă pe hârtie sentimentele subțiri, esențiale, cele mai autentice din viața sa interioară:

Ma pisca un inger de varful limbii, iti spun peltic:
"Cand pleci sa nu iei Parisul cu tine". Aeroportul casca
plictisit.

Iar pe scari intre noi doar un sentiment fara turla
isi coboara ciorapii lasciv. Prin ochiuri pasarea
de lavanda urla. ***


Sinele poetei este cutreierat de dorința aflării și numirii formulei intime a personalității sale poetice. Murmurul confuz al inimii se transformă în adevărate poezii. E ca un laborator poetic, cu un exercițiu discret al fanteziei creatoare, uneori cu mărturii spontane, iar componenta prozodică este un cadru formal, ritmic, eufonic al versurilor care vin năvalnic sub condeiul inspirat al poetei. De la o poezie la alta ritmul și spațiul se schimbă, e ca o mișcare continuă între cer și pămînt:

Nu tasnea niciodata sangele doar scorpioni mirati orbecaind
printre zabrele de lumina miezul era mult prea rosu infrisonat
dimineata si-a ascutit pe sub praguri securea am urlat in spiritus sancti
Cateva grame in minus un cocor zvacnea

rapus, incotro? ***


Versurile care se pun sub ochiul cititorului o transpun pe poetă într-un registru al creativității care reflectă spontaneitatea imaginilor, ritmul versurilor scrise parcă dintr-o suflare pentru a fi apoi șlefuite, reluate, dar timpul nu are răbdare cu poeta și atunci rămân în faza de început. Avântul își găsește pornirile în ritmica magică a cuvintelor esențiale, iar aspirațiile intelectului își au succesiunea în puterea de cugetare. Imaginea este uneori parcă plăsmuită pe poezie sau poezia pe imagine? Acest lucru face ca poemul să comunice într-un mod aparte, iar prin muzicalitatea cuvintelor are capacitatea să-i traducă cititorului nu numai cele simțite și percepute de artista cuvântului în momentul când acesta a fost atins de finalitatea mesajului poetic, ci totodată să-l ajute să vadă sensurile multiple și nebănuite ale limbajului său:

si daca ma concentrez suficient de bine si spun
trilirlom trilimbum trezesc toti mortii din gradina
si ii adun in camasi de noapte si de fantoma
facem toti un sariindar live eu recit serpii mana
din clopoteii de alabastru voi aplaudati tot mai
insufletit si imi spuneti ce carte frumoasa ***

Interacțiunea dintre fond și formă are repercusiuni majore asupra tonalității de ansamblu a poeziei Laviniei Motoc. Citind poemele ne simțim chemați pentru a ne regăsi în lumea poeziei, o lumea aparent criptică, dar atunci când încercăm să pătrundem și cu sufletul în final ne apare o vedere interioară subtilă. Starea poetică este surprinsă și în imanența ei. Apar, astfel, poezii ale neliniștii creative. Poeta se simte mistuită de murmurul lăuntric. Rolul cititorului pentru înțelegerea unui poet în ansamblu se poate îndeplini doar dacă reușește să intre în universul miraculos al versurilor, iar versul trebuie să-și descopere anumite calități de sensibilitate ce sunt proprii autoarei:

Intr-un tarziu s-a facut noapte si a adormit. A visat ca pune oamenii la locul lor care il sfinteste
ca sterge lebedele de urma apelor si le face libere, ca descreteste fruntea pamantului
Si da copacilor primele lectii de zbor in sine, inspre radacina, din floare beau nectarul zeii,
ei, soldateii de plumb care se bateau cu bulgari de adevar si cunoastere, dimineata
a venit involburata, s-au sfiit aurorele si au vazut ca STIE SIMTE EXISTA ***

Poezia nu cunoaște limite impuse de rațiune, cuvintele nu vin chiar așa de ușor atunci când încerci să exprimi frământările din adâncurile sufletului, rătăcirile prin labirintul amintirilor, iar provocările realului uneori reușesc alteori … Lavinia în marea majoritate a poemelor dă profunzime celor exprimate și are puterea de a le înzestra cu sugestii și sensuri multiple și le transpune într-o atmosferă particulară ce deschide ea însăși orizonturi nebănuite:

Am deschis usa la oglinda, mi-ai zambit din nou,
mi-ai intins un buchet de creioane colorate si un ou:
poarta-le, coloreaza-le hainele, carnea, cautarile, aura,
rotunjeste-i cu un pi, scoate-le viermele si asteapta
fluturele.
Apoi intoarce-te la poemele tale. ***

Versurile sunt acordurile de bază a celei mai profunde teme în care sufletul uman se regăsește. Lavinia știe acest lucru, iar pentru ea, poezia este ca o zare necontenit deschisă către nelimitat, către imposibil, din această situație singulară se naște farmecul versului ei. Trebuie să abordăm o anumită tactică fiecărui text și atunci versurile încep să se însuflețească sub privirea noastră. Tonul său e uneori solemn alteori patetic. Poemele creează uneori o atmosferă ciudată, cu gesturi stranii:

Se intampla intr-o toamna
cand pantofii cei rosii de lac
s-au privit in ochi, s-au luat de mana
si -au plecat mai departe,
cand macii au spart buzunarele,
iar fluturii au trantit usa insectarelor
cu un gest aproape nervos,
ploaia a luat baloanele
si copiii de creta,fericiti, de pe trotuare. ***

Lavinia este capabilă să dea expresiei poetice rezonanțe, culori și nuanțe diverse, puteri și subtilități, are luciditatea privirii lăuntrice și exterioare, un simț acut al existenței. Originalitatea poetei stă în folosirea cuvântului nu ca simplu obiect, ci sub forma transformării lui în sens pozitiv, jubilează dându-i noi structuri lirice, de aceea versurile sunt pline de sensibilitate, pline de sensuri, iar misterul rămâne în ochiul și inima cititorului. Unele poeme au înfățișare neașteptată și te întrebi cum de a reușit să te facă pe tine, doar un cititor să rezonezi odata cu poemul:

Vara. Orele impletite in coada unui zmeu
eu deasupra il calaresc ca pe un covor zburator

De pe balcon ma striga mama las culesul stelelor
ma intorc in perna ca-ntr-un trup al somnului numar mieii ***

Mesajul poetic este uneori declarativ, alteori subtil, de cele mai multe ori plin de substanță și autentică vigoare. Lavinia găsește totdeauna o potrivire deplină între ritmul interior al sentimentului și cuvintele chemate să-l exteriorizeze, realizând astfel poezii cu totul originale. Libertatea limbajului o face să ajungă la o mare libertate artistică față de sine. Faptul acesta îi permite să se exprime cu toată degajarea; pe cât de mult se implică în ceea ce spune tot pe atât se și detașează, refugiindu-se în universul fanteziei:

Mirarea este atunci când cineva
aruncă o piatră la mine în cuvinte
și apele mi se tulbură.
- Uite un cerc, altul mai mare,
uite-l pe Dumnezeu, trage cu un agheu
în burta femeii pline
Nimic nu mă mai miră. Apele mele au stătut.
Iubitul meu a plecat să facă dreptate.
- Uite și-o luna cu corn
cum si-l bagă curios în hârtiile mele.
Așteptând să scriu o poezie mare
mi-a crescut barba
daca vreți să aflați despre mine
răscoliți zapada.

Un cerb rămâne mereu cu copita în aer
fără să pună punct. ***

În poemele Laviniei afli inepuizabile resurse de frumusețe, de meditație, de preocupări și satisfacții de ordin estetic, care sunt interesante prin originalitatea lor, prin coloratura ce nu se mai repetă. Lumea exterioară nu e decât semnul, oglinda mai mult sau mai puțin ciudată a destinelor ce o populează, iar poeta nu face decât să vadă în ea propriile sale neliniști. Neliniștile unui om la unison cu vremurile noastre nu numai prin ce simte, ci și prin modul său de a gândi și spune:
Si cand te gandesti ca am vrut sa inventez
reteta fericirii, masina de citit gandurile, ciocolata cu menta, cuvantul care sa iti spuna cat te-am iubit,formula de crescut mare, dumnezeul care indeplineste mai mult de trei dorinte. ***

Sau:

credeam ca Bora Bora este o fata cu tricou mai ales galben
care atrage bondarii uda tufele de busuioc pe inserat si nu trece
niciodata neobservata credeam ca e o insula pe care acosteaza
un vapor cu pictori ce se leapada de pensule si de acuarele
se ling pe degete de curcubeie dimineata pe inspiratia goala
mergeam acolo de cateva ori pe luna plina cu miros de naftalina
o doamna juca golf cu o coasa slefuita aproape duioasa ***

Poezia trebuie privită ca pe un gest de sinceritate și dăruire, doar că trebuie să descifrăm căile inedite ale metaforelor. Acest lucru nu mi se pare atât de greu fiindcă poeta utilizează limpezimea conceptuală ca pe un instrument de mare finețe artistică, reușind să sugereze tot ceea ce sugerează de obicei marea poezie, aura de mister și de frumusețe a vieții, prezența ființei, a unui eu cu nuanțe noi de simțiri. Din poezia Laviniei izvorăsc o infinitate de stări sufletești ale celor care recepționează mesajul transmis. Acest dinamis al versurilor poate fi urmărit și în factorii sufletești ai autoarei care au prezidat la creațiunea poemelor:

uite din luna curge seu
mi se desfac picioarele
in cuvinte
si daca zapada asta
e doar sperma
unicornului

si daca mi-a sarit
de la vioara o coarda
si cunoasterea-i un domn
cu papillon pepit

si daca eu? ***

Poeta Lavinia Motoc șochează prin sinceritatea desăvârșită a expresiei, prin transpunerea directă în versuri a neliniștilor și tensiunilor interioare care formează doar materialul inițial a meditației poetice, poezia are o esență muzicală ce transmite mesajul nu numai la nivelul lexicului, ci dincolo de el, prin sugestii. Simplitatea și familiarul din versuri nu înseamnă absență a formelor bine închegate, înseamnă doar o accentuare a tendințelor firești de a se apropia de limbajul vieții cotidiene, comunicativ și expresiv în același timp.


Ideea poetică poate fi percepută în mai multe ipostaze: subilimă, frumoasă sau grațioasă, umoristică, tragică sau naivă; optimistă, clasică sau pesimistă și … putem continua… dar vă las și pe voi dragi cititori să decideți…


Vreau să știți că rândurile mele intenționează să fie o sinceră pledoarie în favoarea poeziei a acestei arte primordiale.