Totul a obosit de cand lumea s-a inghesuit in coasta nebuniei, toate culorile s-au estompat, obisnuinta umbreste efemerul. Se pare ca secundele tocmai s-au sinucis. Aceasta tristete ce nu evolueaza te incadreaza in zborul deasupra cuibului de cuci. Or, numai lucrurile dictate de nebunie si scrise de ratiune sunt deosebite, altfel cadem in banal. Chiar daca lumea se schimba in „zbor”, nebunia e cea care nu evolueaza, si tot ce-a atins implinirea recade in vechimea ce tine iarna mereu invaluita in misterul cu parfum de zapada. Sa vina Sam-el Nesim, sa vina vanticelul florilor! A doua zi de Paste, in lumea araba, Sam vesteste primavara. El este un vant nomad, dealtminteri el e asemenea gandului poetului: aduce vreme buna...
Daca in cateva minute ni s-ar da frau liber sa spunem tot ce gandim, societatea ar fi altfel, fie s-ar narui de tot, fie – dupa o perioda de „clivaje” si tatonari – ar deveni mai sincera. Cand spui tot ce gandesti, ar fi bine sa stii ca e mare pacat sa deschizi portile conversatiei dezordonate. De ce sa mai stepezim sensibilitatea metafizica a auditorului cand tot ce devine in jur este bolnav? Omul devine ceea ce gandeste si, acolo unde toti sunt vinovati de toate, nimeni nu e vinovat de nimic. Producem prea multe specii de inconfort. Orice retorica a infinitului este exclusa. In ceea ce facem, la auzul unei nenorociri, primul instinct care ne zvacneste din sange este cel profesional si numai ceea ce ramane se amesteca instantaneu cu socul emotional. Traim in lumea nebuna a afectelor pasagere, a ipohondriei si resentimentelor.
Tunelurile secrete ale cladirilor mintilor sunt adeseori bolnave de igrasie. Acolo nu exista ordine simpla, functionala, un spatiu bine conturat. Tocmai atunci cand vrei sa cunosti magnanimitatea uitarii de sine, vine si-ti tulbura apele innascutul cu duh de cearta, de care cu greu se scapa. Ecoul acestuia e resimtit de peretele interior al tunelului certatului. De aceea, hai sa alegem ceea ce preferam, hai sa ne alegem bine nebunii!
Pentru ca o gandire sa schimbe ceva in lumea de nebuni, ea trebuie sa schimbe intai viata celui care o sustine, trebuie sa-l faca pe cel care incearca acest demers sa fie un exemplu. Suntem totusi prea subiectivi. Nu recunoastem obiectivitatea de bun-simt. Toata viata visam direct sau indirect pacea manastirilor, dar nu dorim sa stam acolo mai mult de cateva minute. Sa fie partea cea mai reala din noi tocmai iluziile a ceea ce nu putem sa fim? Restul din noi e confuz: o intrecere legata de cine scuipa mai departe si mai gros. De ce sa ne ascutim cauzele acestei triste si eterne competitii ale nebuniilor noastre: lipsa de caracter, dorinta de a ne face un nume cu orice pret, o deontologie profesionala stangace? Degeaba incercam ceva, suntem vecini cu lichelele consacrate...
Unde e pericol, e si salvare! Paginile unor nebuni cu sarm sustin un pod de simpatie irepresibila pentru majoritatea dintre noi. Daca e adevarat ca "stilul e omul", atunci nebunul e sarmul. Sam-el Nesim a venit!