agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-03-13 | |
Carmen Anghelina
Intr-o reintalnire cu el insusi Mircea se va reintalni cu el insusi. Azi. Isi va pipai iar culoarea ochilor cu inima si isi va zambi cu toate cele zece degete. La miezul noptii-poate-va scrie si un text bun. Despre cat suntem toti de demoni, in cautare de mai mult.Sau, despre cat de mult ii cerem si despre cat de mult ii dam, pentru ce putin ne cauta. Sau despre cum intelege el poezia, care « e ceva mai mult decat poezie » Mircea e un poet. Si ca orice poet, framantat de intrebari. Vesnicele intrebari. Intrebari care (pot) ucide. ma cercetez in urma ta c-un spin te-ating si ma revolt in mine sunt pulbere ce-si cauta un vad sau flux ce vine inspre tine cu pumnii prinsi in nebunie ma-ntorc cu spatele si gem caci - iata - ma simt unul si n-am putere sa ma-ncheg Intr- una din viitoarele lui intalniri cu el insusi, va vedea ca miracolul s-a intamplat.Acel miracol, al inchegarii sale. La Multi Ani, Mircea! Iuliana Benedic Omul pe scena vieții cuvintele sunt uneori un mănunchi mult prea mic pentru a descrie minunea din spatele cortinei acolo se ascunde cerul bucuriei adevărata poezie a vieții se recită dincolo de scenă sărmanii trecători sunt invitați să aștepte următoarea stagiune dar până atunci vom acorda viorile și vom cânta dincolo de imagini doar în inimi nici nu vom ști când s-a făcut seară… Din sufletul lui Mircea irumpe sentimental iubirii, ce îl va călăuzi toată viața. În mintea lui nu există decât binele, așa l-am cunoscut eu. Era primăvară și ne-am întâlnit virtual ( așa se spune) pe chatul de poezie, nu mai țin minte cum și în ce fel ne-am abordat și care a început discuția, dar ce știu e faptul că după o perioadă de dialoguri referitoare la poezie și cuvânt, dar și despre filozofie, mi-am dat seama că dincolo de ecran era o personalitate, mă așteptam la un profesor universitar. De foarte multe ori m-am simțit atât de mică în modul de abordare și de pătrundere a unor subiecte. Mare mi-a fost mirarea când am aflat că Mircea era doar un student la filozofie și nu era trecut cu mult peste douăzeci de ani. Atunci ca și altă dată mi-am dat seama că ceea ce câștigă omul nu vine de-a gata: înțelepciunea nu se împrumută cu carul, ci se câștigă cu bobul. Pe Mircea mi l-am luat de model chiar înainte de a-l cunoaște în carne și oase( mai mult plete), ce am înțeles de la el era poate o cugetare: să înveți pentru tine, dar să știi pentru toți! Cărțile pe care le-a citit, cursurile la care a participat încă de copil s-au încorporat în el. Probabil pentru Mircea școala era aceea în care el a învățat înainte de toate a învăța. Puritatea caracterului său este exprimat printr-o mare seninătate, un farmec odihnitor transpus în cuvinte pline de înțelepciune. Mircea contemplând poezia... Mircea crede mult în puterea sufletească a omului și mai puțin în vârste, fizic, sexe…Zâmbetul lui răvășit printre pletele-i negre sunt ca razele soarelui răsfrânte în sufletul lui dar și a celor cu care intră în contact. De aceea reacția lui Mircea în poezie este spontană, nu e de uluială, ci de regăsire organică a propriilor căutări. Subiectivă prin firea ei, poezia nu lucrează neaparat cu adevăruri generale. În poezie adevărurile generale nu pot avea loc decât filtrate prin personalitatea poetului, așadar transfigurate. Fără îndoială că felul în care spui are în poezie cel puțin tot atâta importanță cât ceea ce spui. Sau, mai exact, ceea ce spui, orcât de adânc ar fi, dacă nu este bines pus, nu are, din punct de vedere poetic, nici o valoare. Expresia deci, dă valoare poeziei cel puțin tot atâta cât și ceea ce este exprimat. În poezie expresia este calitatea de bază, este o calitate de fond. Gândirea poetică nu capătă valoare decât prin strălucirea expresiei. Pentru Mircea poezia înseamnă transfigurare în primul rand. Orice poet este gustat dacă grupa sensibilității sale vibrează cu a cititorului: iată omul care se pogoară de pe Babel presărând în viteză bulevardul cu imagini răsturnate din karma unor zeități fotografiate în pelerinaj spre piatra Lunii**** Cuvintele vin ușor atunci când încearcă să exprime frământările din adâncurile sufletului. Fiecare poem are drumul lui interior, are linia lui interioară, care ar apărea ca o cardiogramă. Mișcarea interioară a poeziei lui Mircea depinde de cuvinte și imaginile desprinse de acolo, simți pulsația inimii poetului, pulsație care dă valoarea poeziei. Inima poetului este sub cuvinte, sub imagini, sub semnul inteligibil: inima mea în brațele tale pentru totdeauna**** Versul devine dens, încărcat, uneori parcă prea încărcat, dar fluența îl scoate din impas, gândirea lui poetică îl pune în fața unei situații noi, pe care el de fiecare dată o rezolvă într-un chip nou, uneori cu procedee de detaliu, alteori printr-o armonie a cuvintelor. Pozitia autorului pare ca ar fi aceea a unui observator detasat, un outsider, iar poezia: compacta, ermetica, limpede, complicata, "blocuri" de vers daramandu-se apocaliptic, intr-un altfel de Matrix. Asta a fost senzatia mea la lectura poeziei tale, Mircea.si mi-a placut tocmai pentru faptul ca eu sunt intr-o perioada "tulbure" a cuvantului (Florina - Daniela Bordieanu) Sau: schimburi reciproce de IP-uri" "n-am putere să răsfoiesc un chip" "nimeni nu știe să închidă ușa" "bagaje desfăcute care și-au uitat numele" Versuri superbe ! Imi dau impresia unei permanente negatii, a unei dezamagiri continue sau a unei deziluzii. Asa sa fie lumea, "sub linie" ? Cuvintele " n-am puterea" , "nimeni","si-au uitat", "sub linie" " inversate" confirma realitatea translucida. "calculatoare își dau întâlnire"( Anca Anghel Novac) șiruri lungi de texte străbat pereții clanța de la îndemâna piticilor își răsuflă cheile spiralate**** Poezia este uneori descriptivă atunci când renunță la metafore, par a fi doar niște înregistrări de impresii, prezentate original și doar în stilul iosubian. El excelează totdeauna prin expresiile, imaginile bine alese, maiestos evocative, în acord cu noblețea poeziei. Pentru Mircea viziunea plastică a poeziei stă în raportarea ei la o anumită stare sufletească, iar posibilitatea desăvârșirii, în puterea folosirii cuvântului. eul poetic? Primele doua strofe situeaza eul poetic in cotidian. In acest context poetul nu creaza un alt univers, ci se inspira din universul propriu de viata. Apar si elemente care sugereza cadrul temporal in care s-au petrecut actiunile cotidiene. Poetul marturiseste, intr-un limbaj simplu, ca "dimineata a plouat si afara sunt trei grade"(...). Starea poetului in momentul creativ este sugerata prin versul final: "cata plictiseala". Prin folosirea adverbului "cata" poetul indica intensitatea cu care este trait sentimentul de plictiseala.Acum omul, Mircea, traieste plictiseala ca pe un esec existential. Desi razi mereu, incat"credeam ca tu nu te plictisesti niciodata". Dar el stie sa fie actor. Rad cu sufletul innecat in durere. Felicitari! Sa ma sinucid? Mai bine ar fi sa ma joc putin cu buzele tale. Uit de tot! reinterpretare O mica explicatie:am vrut sa spun ceva, dar a iesit altceva.Referitor la... buze. Atunci cand esti "indispus" te adancesti in poezie pe care o traiesti puternic ca doi indragostiti care se saruta. Asemeni lui Cioran, creatia te indeparteaza de la punerea in act a mortii.Iar m-am indepartat de la poezie...? ( Maria Guraliuc) am încercat să-mi număr cuvintele dar în tg. cucu m-am întâlnit cu anca a trebuit să-mi întrerup gândurile era ploaie torențială și nu aveam glugă sau umbrelă mâine sigur dau lucrare la mate fac gimnastică cu ochii închiși am luat primul zece deși am scutire doar la latină facem karaoke pe muzică bisericească**** Poezia este meditativă, care duce la o concentrare de mijloace de expresie în primul rand. În poezia sa este o briză de exaltare cosmică, câteva reflexii îndreptate spre om. Poetul Mircea Iosub, vreau și-mi place să-l numesc așa e poetul care se ascultă pe sine. El a strâns toate elementele care-l alcătuiesc, unele fiind chiar contradictorii, - și ne-a dat un produs puternic, spontan, proaspăt și s-a realizat pe el. De aici meritul să de poet. Imaginea nu este aruncată așa în treacăt, ci cuprinde în ea întreg poemul. aruncă lucrurile dincolo de fumul dedublărilor simțurile sunt răspunsul unei legende la căutarea întrupării cine nu le urmează va putea rosti toate rolurile cine le păstreză va negocia pentru sine bucuria la refuzul oricărei viziuni**** cersetorul de fericire In fiecare picatura de roua exista o pata luminoasa; picatura - lacrima care poate avea si pata ei de lumina; am intis mana si am citit. Lumina, in poeziile tale nu straluceste niciodata ca soarele amiezei, e undeva ascunsa intr-o cochilie din care razbate, in raze de lumina. Intind mana! (Adriana Mihaita) Simțim în poezia lui Mircea o trecere de la tinerețe spre maturitate, de la simțirea simplă la simțirea speculativă, a ajuns parcă la vârsta cugetării(?) poetul se reazemă pe o ingenioasă inventivitate plastică și poetică totodată. Imaginile în poezia sa sunt simple jocuri de virtuozitate desprinse din corpul poeziei sale. Ele sunt cuprinzătoare de sensuri revelatoare, în înțelesul pe care-l dă Mircea metaforei în poemele sale. Ideile sunt figurate plastic, cu o vibrantă și profundă simțire închisă ca într-o coajă de aur a unei imaginații nesecate, zvâcnind din locul din suflet unde poezia și misterul cosmic au izvorul comun al întrebărilor neliniștite: îți pictez în oglindă săruturi indiene împăturindu-ți degetele în clapele pianului fredonez impreună cu ochii tăi mușcături dezlipite din catedrale gotice și stadioane te cuprind în limba florilor aprinse cu surâsul mov al unei ultime fraze adâncite-n visare**** Nu mă sfiesc să spun chiar că, uneori, tonuri mai șterse și mai puțin expresive în original capătă, în transpunerea autorului, o față nouă, atât de potrivită pentru starea din acel moment. Spunea cineva că limbă românească nu te lasă să fii șters în poezie. Fiecare autor folosește cuvântul în poezie și își pune amprenta personală: damblagitul serial SF nu stie ce sa mai infecteze i-a pierit cheful urinar era instalatorul , ba nu postasul permis pentru propria cunoastere corticala de trei ura o data masca de gaze domnisoara unde va purtati eticheta pe dosul andropauzei nu v-ati trecut numele si nu v-ati bifat la copil bolnav de sida**** Mircea se află într-o continuă căutare, de fapt el scrie doar când inima lui îi dictează, are perioade lungi de tăcere după care revine în forță. Inspirația și originalitatea autorului pornesc mereu de la titlu, găsesc aici neobișnuitul, imaginat să limpezească cel scrise, dar de foarte mult te afunzi tot mai mult în mister. Poezia sa este mai mult a unui visual și a unui imaginativ, care asociază aspecte, caută apropieri ca să impresioneze prin neașteaptatul lor: ce bine că mai e o oră până la apus vrei să spui că acum e apusul da se poate dar nu în camera asta întreabă cuierul de pe hol desigur acum că ești de-al nostru te va primi și-ți va răspunde să nu-i pronunți numele nu e mândru de el și-i e ciudă că nu-l poate schimba poate că vei fi și tu ucis de plictiseală da aici suntem cu toții morți va trebui să ne arăți că ai murit și că ne împărtășești apusul gata acum ești așteptat sub pernă **** Domnule Iosub, Am citit azi o lucrare minunata. Va felicit si va indemn sa scrieti. (Ioan Burduja) și: un monolog in surdina, unde diferite imagini articuleaza voci in contrapunct. placut, cu doua obiectii: *praful le-a modificat/pentru a nu mai părea așa triste* suna stangaci, poate ceva de genul *praful le acopera tristetea* ultimul vers este cam ambiguu (Ion Amariutei ) În domeniul sentimental găsim o rezonanță unică: în lemnul vioarei interioare armonia se ridică la nivelul personalității autorului. Poezia sa impresionează. Prin imagini unice, alteori prin imagini aruncate așa la întâmplare, parcă fără control, poezia este frenetică, cel mai adesea simplă: si poc ! mustele din Asia nu se joaca in sangele nostru survoleaza prin vene ca avioanele americane prin Irak iar daca incerci sa te scarpini observi ca nu inteleg engleza e ca si cum ti-ai bandaja piciorul doar ca sa mergi schiop**** Poezia fiecărui autor e una singură, iar poezia trăiește pentru toate timpurile și mai ales atunci când cuprinde adevăruri eterne. Spunea Radu Tudor Ciornei că nu trebuie să cauți poezia, ci poezia e cea care te caută pe tine. Și atunci când te întâlnești cu ea se pare că te cunoaste din totdeauna. Poezia lui Mircea e întrepătrunderea dintre cântăreț și lira sa, se mai întâmplă și câte o liră fără cântăreț. Sunt momentele când autorul scrie tot ce-i vine prin minte.Între poezie și autor sunt căi nevăzute, pe care trebuie să le descopere doar cititorul: pe luna sufletele s-au culcat e noapte in viata lor dincolo soarele canta apatic e ultimul an pe care-l mai suporta**** Spiritul său realist e a unui fin observator care păstrează farmecul spontaneității și al unei gândiri sincere și pure. Unele poeme sunt ca o revărsare lirică, concentrarea artistică nu răpește versului amploarea și coloritul, dinamismul și cadența sonoră sunt specifice lui Mircea: asa vad eu iubirea ca o catapeteasma data la o parte ce lasa sa se afle dumnezeirea**** Mircea este un intuitiv, aruncă în versul său fulgerătoare intuiții ce surprind și încântă, intrând uneori în partea flozofică a cuvântului. Frumosul este transfigurat prin cuvântul așezat în versuri în care parcă se află menirea dar și sinele și toate stau la temelia poeziei. Te întrebi uneori când încerci să pătrunzi universal poetic al unui autor, dacă arta e în natură sau în sufletul celui care scrie? Desigur că se află acolo unde ele se confundă: nu pot sa scriu pe geam se-arunca vocalele toate consoanele au fost inchise intre paranteze**** În poezia lui Mircea vei găsi o sete de absolute, fiecare manifestare ne oferă un nou prilej de frumusețe. Dacă străbați poezia lui Mircea de la un capăt la altul constați adevărate popasuri pe care spiritual și le îngăduie. Tot ce întreprinde în sfera poeticului ne arată că pentru el nu există decât o singură poezie: poezia ca vorbire esențială: umbra curcubeului îți lasă petale în colțurile buzelor ah! unghiile tale însângerează portative pe trupul în care dinții sculptează melodia**** Descifrez în unele poeme că autorul este predispus spre speculații, nu se lasă ispitit, vorbirea sa se esențializează și poezia primește o infuzie de idei: vei risipi jocul cu propriul meu zid sa-mi lasi lacrima sa se reverse peste piedestaluri sa nu mai vii **** cum sa refuzi un inger Versuri scrute, care ma lasa pe mine ca cititor ca ratacesc cu gandul dincolo de "piedestaluri". M-a impresionat in mod deosebit: "mirosul umbrei tale imi va distruge rugaciunea " Consider ca poezia ta ar mai fi putut fi lucrata. In acelasi timp m-a convins. Si parca imi vine sa o citesc de la inceput : "nu-mi lasa privirea sa-ti culeaga imbratisarea " Te felicit si iti dau o steluza de incurajare pentru aceste versuri (Dominique) Haideți să ne emoționăm împreună atunci când vedem o floare abia răsărită și să ne îmbătăm de parfumul vieții mai ales că ne aflăm la început de primăvară! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate