agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-04-25 | |
Poate ca in viata nu toate lucrurile au iesit cum ne-am fi dorit, sau cum am fi visat…dar in definitive toti primim ceea ce meritam, rezultat a ceea ce am oferit anterior, constient sau nu. Uneori am impresia ca toate lucrurile ies cum doresc, dar in momentul acela, dupa ce obtin ce mi-am dorit, de obicei neasteptat de usor, devin suspicioasa si reusesc, incet-incet sa stric echilibrul deja existent..se rup legaturile..se desfac zale al lantului vietii mele..sper ca-l voi repara si data viitoare… dar mai bine ca acum.
Deocamdata sunt doar un pic dezamagita de toti si toate…dar e bine totusi ca am gasit pe cineva care sa ma inteleaga cat de cat…astept totusi fiinta care sa-mi semene intru totul…va aparea mai devreme sau mai tarziu…o simt..de altfel pentru asta am si ales sa fiu aici, acum…puteam alege alta alternativa..nu o pot spune, inca nu sunt chiar asa de bine formata;deocamdata. Vreau sa merg in India..cred si sper ca acolo voi afla ce nu pot aici, dar ma voi intoarce, nici o grija…aici e casa mea…aici voi trai vesnic..pentru totdeauna, chiar si dupa ce voi muri si nimeni nu-si va mai aminti de mine. Visul meu e sa fiu nimic, sa fiu totul, sa ajung sa cred ca totul e posibil sau ca nimic nu e posibil…de fapt e totuna. De ce atatea puncte de suspensie?...nici eu nu pot spune..poate ca golul e prea mare…sau ca…sau poate sunt prea multe iluzii, sperante desarte..caci toate sunt “dust in the wind”. Chiar aveam nevoie de insertia asta..o simt..si muzica e potrivita. Probabil spun lucrurile astea din cauza tastaturii, care e prea noua si ale carei butoane, la atingere dau o senzatie de simplitate, de echilibru. Dar echilibrul amintit, nu se regaseste in mine, ci este in jur si eu trebuie sa mi-l insusesc prin propriul eu…asa e. daca voi reusi asta..toate imi vor reusi..nu voi mai fi niciodata dezamagita, fricoasa, lasa, mincinoasa, rea, invidioasa…ma voi izbavii de pacat…ma voi intoarce acolo…Si voi reusi..asta stiu, caci, pe Pamant, in vietile noastre trebuie sa recuperam ceea ce am pierdut candva…in trecut, undeva , in timp auroral . Sper ca toti si toate se vor intelege pe sine, ma vor intelege. De ce simt nevoia oamenii sa scrie? V-ati intrebat oare. Se confeseaza hartiei, pentru ca semenii lor nu-I pot intelege. De ce nu reusim sa comunicam…ca inca nu am scapat de ce am amintit mai sus? De ce ne pierdem in material?...ca nu am invatat sa uram a iubi perisabilul, ci din contra il adoram, pana cand durerea si suferinta ne fac sa ne intoarcem la sursa, la lumina, la Dumnezeu, dar pentru putin timp…caci e in firea spiritului necizelat, sa refuze infinitul, dar sa doreasca cunoasterea absoluta. Imi face bine sa spun tot ce gandesc in momentul in care imi vin ideile..ma simt mai libera, dispar gandurile negre, grijile…e bine. Poate ca scrisul eo cale de apropiere de echilibru, de regasire a propriei identitati…scrisul, cititul si divinitatea. Am crescut sau doar mi se pare..am crescut doar in plan material…eheee..n-ai dreptate cand spui ca a trecut timpul, el nu exista, ci se afla in noi insine..se exprima ca un dute-vino al gandurilor noastre, ca o poezie zbuciumata a unui suflet trist…neimplinit…nemarginit in limitarea sa. E tarziu..dar nu foarte tarziu…mai e timp…am tot timpul din lume, am reusit sa inving aceasta bariera inselatoare si mortala pentru nenumarate generatii. Am mintit spunand ca nu mi-e frica..mi-e chiar foarte frica, dar de mine, ca nu voi reusi sa-mi imaginez irealul, lumina adevarata. Da…e tarziu intr-adevar..vor veni altii in locul nostru odata si odata sa finalizeze ceea ce noi am preluat de la altii, si nu am reusit sa terminam…asta e…o sa traim…dar nu sub chipul de azi…altfel..va fi mai bina..dar e tarziu. E tarziu si eu tot scriu…dar trebuie, pentru ca tocmai a batut miezul noptii…e clipa cruciala…momentul in care spatial devine atemporal..cand cea mai jalnica fiinta se contopeste, pentru o fractiune de secunda cu Absolutul. E tarziu..devine obsesiv…. As vrea ca mereu sa fie fix, adica sa se pastreze aceeasi ora permanent, 7:00..ar fi minunat, ar fi echilibru, ar fi magie. Delirez…din nou…se schimba ceva in lume, cred ca-I ora…poate sa fie ea? Mai astept ceva timp..poate o sa ma lamuresc. Au trecut amintiri, sperante, deziluzii, dar se vor intoarce, dar sub alta forma..e tarziu. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate