Trebuie sã admitem cã între anii 1830 și 40 vor fi esistat abuzuri și neajunsuri îndestule în țãrile noastre, pentru cã neajunsurile se țin de natura lumii aceștia, încât oricând ne putem ruga, ca bãtrânii, ca sã nu dea Dumnezeu omului atâta necaz cât poate duce. În epoca aceea în care s-a nãscut Regulamentul și-au ivit capul și cele dintâi idei liberale și, ca totdauna, relele de atunci au fost atribuite claselor stãpânitoare. Daca mergea lumea rãu, boierii erau de vinã. Cãci lipseau garanițele, lipsea suveranitatea poporului, lipsea controlul, abuzurile erau la culme, toți furau și liberalii ziceau; Dați-ne nouã țara pe mânã și veți vedea ce om face dintr-însa, cerul pe pãmânt, nu altceva! Ca și acum, ei fãgãduiau marea cu sarea, ca și acum cauza tuturor relelelor era cã clasele privilegiate domneau, cã dispuneau fãrã control de avuțiele țãrii, cã jupuiau lumea și-și fãceau de cap.
Bun. S-au dus privilegiele. Astãzi națiunea controleazã tot ce se face. Nu mai esistã abuzuri, nici hoții, suntem stãpâniți de legi absolut drepte, cari ne garanteazã toate libertãțile ce sunt cu putințã.
Sã facem deci izvodul averilor noastre.
Avem în avere: Camere, consilii comunale și județene, primari, notari, advocați, profesori de universitate, academii etc. etc., toate plãtite cu bani în numãrãtoare.
Avem la datorii: o jumãtate de miliard de franci datorie publicã, o scãdere regulatã atât a muncitorilor agricoli cât și a breslașilor, o despoiare mai neînduratã a țãranului, ba sãrãcirea claselor de sus, produsã prin sãrãcirea generalã, iar negoț și meserii în mâni strãine.
Am admis legiuiri strãine? Ei bine, nu le-am admis pentru român, cu trebuințele cãruia nu se potriveau, ci pentru elemente economice cu care se potriveau și cari știu a se folosi de dânsele. Am creat o atmosferã publicã pentru plante exotice, de care planta autohtonã moare.
Cãci azi avem cele mai înaintate instituții liberale. Control, suveranitatea poporului, codice franțuzești, consilii județene și comunale. Stãm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rãu, cãci instituțiile nouã nu se potriveau cu starea noastrã de culturã, cu suma puterilor muncitoare de cari dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie sã le sleim pe acestea pentru a întreține aparatul costisitor și netrebnic al statului modern.
Suntem țãrani, curatã socotealã, și țãrãnește ar fi trebuit sã gospodãrim. Þãranul, oricât seu la rãrunchi ar avea, bani n-are, și statul modern are nevoie de bani. Un pas pe care-l face deputatul în Camerã, o prostie care o zice, costã pe țarã bani și banul e muncã. Un șir scris de un ajutor de ajutor de primar la sat costã bani și banul e muncã. O prelegere rea ținutã la universitate costã bani și banul e muncã - în sfârșit banul este pretutindenea reprezentantul și tãlmãcirea citeațã a muncii, într-însul e sudoare și putere muscularã și, precum arãtãtorul pe ceasornic spune la numãrul cutare câte ceasuri au trecut, asemenea suma din buzunarul meu aratã cât s-au muncit pentru mine în societatea omeneascã.
Dar va zice cineva : Ei și? Cu munca românului nu pot face stat constituțional cu libertate, egalitate, fraternitate și suveranitate? Franțujii sunt farmazoni de au putut-o face, - și noi sã nu putem? Nu suntem noi oameni și nu putem sã ne luãm dupã dânșii? Adicã ei sã fie mai cu cap decât noi?
Adevãrat. Franțuzul nu-i mai cu cap decât noi ... dar mai este un cusur la mijloc, care ne-mpiedicã sau ar fi trebuit sã ne-mpiedice.
Franțuzul ia o bucatã de metal în preț de 50 de parale și-ți face din ea un ceasornic pe care ți-[l] vinde cu doi napoleoni; d-ta îi vinzi ocaua de lânã cu un franc și el ți-o trimite înapoi sub formã de postav și-ți ia pe aceeași oca 20 de franci; franțuzul ia paie de orez, care nu-l țin nimica, și-ți împletește din el[e] o pãlãrie pe care nevasta dumitale dã trei sau patru napoleoni.