agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3980 .



Puterea discretă a vulnerabilității
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [alchimina ]

2005-05-13  |     | 



"E fiu al toamnei sufletul", brumă zăbavnică, iscată doar tîrziu din altă crudă și nouă poveste. Abur precipitat ca un zvon nelămurit de glorie deșartă pe rumeneala indeciselor infăptuiri. Þipăt amuțit, fior de spaimă imnic-elegiacă în fața echivocului oricărei săvîrșiri. Acesta e norocul pe care soarta-l rînduiește sufletului prin rostirea oraculară a poetului. Boală aleasă sporind subțire și fără leac. Rod frugal al vieții ce asumă declinul. Criză resimțită năprasnic ca o imperioasă datorie. Impas suveran ce va trebui gestionat cu grijă și răbdare - lepădînd orice speranță naiv-defetistă că ar mai putea fi lichidat - pentru darul sau miraculos: patosul insuflețirii.

Ignorînd cu înverșunare cronologia oficială, (în)semnele toamnei pot înfiera decisiv cu voluptuoasa arsura a brumei - ca o delicată înfiorare investitoare cu spada sorții - oricare anotimp profan. Și acest stigmat magic vestește o fatală evadare din calendar, un eruptiv anotimp necanonic, un sezon supramumerar, un răstimp adoptiv: o primăvară generică cu gust de mugure strivit, o fabuloasa survenire izvorîtă ca din vehemența unui vers insațiabil - "Cum să mai saturi gura mușcată de moarte?" -, stih ce consacră în cheie erotică, mai aspru și totuși mai fidel decît acel stoic și vetust a m o r f a t i , îmblînzirea stihiei și gustul crud și nesățios, abia acum cu adevărat însuflețit, al vieții.

Originar - prin urmare - sufletul trebuie să fie sensibilitate rănită. Senzorialitate miraculos emancipată pentru a trăi în perspectivă dureroasă, onorînd-o, proaspăta atingere a lumii. Simțire maturizată care se înțelege și se asumă pe sine doar ca pe o generoasă deschidere, ca pe o rană permanentizată, ferită să cicatrizeze, pentru a rămîne locul privilegiat prin care taina lumii ne poate pătrunde, frăgezindu-ne ființa. Acel cuprins virtual în care se zămislește, ca o gingașă putere, căldura sufletească, duhul ce ne părăsește apoi ca un fum de jertfă revărsat ocrotitor peste lume brumînd-o, la rîndul lui, cu aura binecuvîntată a închipuirii.

Ciudată și paradoxala ospitalitate! Sensibilitatea sufletească nu mai poate fi doar prag al ființei noastre, senzorialitate care ne mărginește și ne avertizează protector, ci epidermă jupuită de pe trupul ființei noastre profane pentru ca, mănușă întoarsă pe dos, să poată cuprinde și ocroti o lume în ardoarea, acum descoperită și experimentată sîngerînd febril, a suferinței lirice. Căci numai în acest climat generos pînă la exces, în care vulnerabilitatea devine sinonimă cu responsabilitatea supremă, se pot avînta și articula înfiorate organele fantasmatice ale sufletului, plăsmuiri țîșnite dintr-o întemeietoare experiență vitală - aceea fără de care viața nu și-ar mai fi avut rostul - prelungită îndrăzneț într-un imaginar mîndru și nostalgic totodată.

Toarse din caierul umil al întîmplărilor vieții, petrecute prin urzeala basmului (fie el și numai din aceasta ultimă generație scăpătată și bastardă a 'marilor povești' postmoderne), isprăvile sufletului înfiripă harfa eoliană prin care suflarea eterică a lumii își mai poate murmura poveștile. O viață nu e astfel - pentru cel ce mizează cu firescul risc al nobleții pe suflet - decît prilejul mereu renăscut de a reface acest paienjeniș muzical, alcătuire fragilă de sensibile antene și coarde fremătînde gata să confirme prin vibrația lor spusa lui Rilke: "Cîntul e existență".

A dobîndi suflet înseamnă deci a avea curajul poetic de a-ți asuma soarta unei lumi, de a te răsfira inspirat în vîntul ce intonează simfonia destinului. Căci sufletul - starea de iminență insăși - nu-i decît vîntul cît ne cutreieră pe dinăuntru. Acele rare momente cînd fericit ai izbutit o racordare deplină, un acord delicat care a detectat din vuietul amorf al stihiei acel zvon fragil și trecător al spaimelor și aspirațiilor profunde ale unei lumi ce și prin tine vrea să-și facă încercarea.

Contrar unei credulități veleitar-frivole, sufletul nu este nici pomana proniei divine, nici acel premiu de consolare pe care îl tot așteaptă (sau îl revendică într-o văicăreală generală, uneori de-a dreptul furibund) victimele sorții. El rămîne de-a pururi doar o făgăduință și o exigență care abia de se cer împlinite prin vrednicia noastră de a fi oameni. "Admițînd că există un suflet - spunea Camus cu o decență azi uitată -, ar fi o gravă greșeală să credem că ne este dat de-a gata. El se face aici, de-a lungul unei vieți întregi. Și a trăi nu înseamnă altceva decît această naștere îndelungată și chinuitoare. Cînd sufletul e gata, făcut de noi și de durere, apare moartea."

Restul e psihiatrie sau psihologie de bazar.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!