Poezia este totemul sfant la care nu renuntam niciodata, este talismanul in care credem si care ne aduce noroc, este o alta fiinta a noastra, sublima si sacra pe care nu putem si nu vrem sa o parasim, este legamantul indestructibil dintre noi si poezie, este o iubire care nu inseala niciodata.
In comparatie cu poezia, putem renunta la celelalte lucruri si aspecte ale vietii, care nu au nici o legatura cu poezia, insa cultivam ipostazele care sunt pe aceeasi lungime de unda cu poezia : visul, sperantele, dorintele, melancolia , starile emotionale, sensibilitatea ,sufletul, sinele, etc.
Versurile sunt o prelungire a gandurilor lirice, iar forta lor consta in cultivarea analogiei de imagini poetice, caci fiecare cuvant naste o imagine in mintea care, citind poezia, gandeste in simboluri.
Poezia este arta pura care transcende proza, caci cuvintele se incarca de sensuri si simboluri pe care nu le intalnim in beletristica.
Poezia este un vis pe care il atingi de fiecare data cand o chemi sa-ti transpuna starile sufletesti in lirism.
Poezia divide viata in doua, intregind-o : o prima parte este viata laica bazata pe realitate, iar cea de-a doua parte este viata creata de poeme, o existenta ce cauta puritatea si infinitul si sublimeaza suferinta in beatitudine poetica.
Prefer viata creata de actul poetic, caci ea este mai intensa si stimuleaza gandirea, pe langa care viata laica este stearsa si terna.
Daca nu ar fi existat poezia in viata mea, o parte din mine ar fi fost mutilata si aruncata in haos.
Asa, poezia face parte din rostul , sensul existentei, iar daca ar exista vreo meserie pe care as face-o cu dragoste, aceasta ar fi meseria de poet.
Poezia isi extrage profunzimile din carti si se cizeleaza prin exersarea gandirii.