Definitia OMULUI

Omul se cunoaste pe sine atat cat vrea. Nici mai mult decat licarirea din privire, nici mai putin ca fosnetul frunzelor, pe care il aude in trecere, pasind pe alee, grabit spre noi orizonturi.
Omul e propria sa vointa. Fie se complace in monotonia zilelor identice cu cea dintai, fie cauta idealul gandirii sale.
Omul EXISTA…
Enigma sa este plasmuirea cea mai reusita a ratiunii. Cauta sa se inteleaga originea, insa panorama imediat urmatoare ei este cufundata intr-o intelegere oarba. Fiecarui eveniment ii este atribuit unul premergator. Iar unde acest lucru nu se poate, se inventeaza descoperirea. De fapt, descoperirea convietuieste cu existentul. E prea simplu sa presupui, trebuie sa descoperi. Iar aceasta descoperire isi are samanta in gustul limitarii. Daca acesta nu ar fi, nu am avea ce depasi. Cand descoperi incepi sa intelegi. Daca presupuneai doar, ceea ce era necunoscut nu era veritabil. Asa, toata lumea este multumita. Inca un mister a fost deslusit.
Evenimentele se leaga intre ele. Sunt ca un sirag de perle, caruia poti sa ii gasesti capatul sau poti sa il ignore. Depinde doar de farmecul cu care te-a captat. Daca e puternic, surprinde in contextul sau. Astfel, uiti ca fara un punct de dislocare a neantului nu ai exista. Iar cand iti amintesti, incerci sa legi intre ele toate firicelele cunostintei tale. Si intr-atat difera una de cealalta, incat te cufunzi tot mai mult in propria ta enigma.
Omul e propria sa vointa si se cunoaste pe sine atat cat vrea.