Atunci când vreau să mă retrag, pentru câteva minute, ore, zile, aleg totdeauna Biblioteca. Biblioteca mi-a fost unul din cei mai buni prieteni de-a lungul vieții. Am fost crescut în cultul cărții. Pentru mine, ca și pentru foarte mulți tineri din vremuri de demult, cartea era singurul mod de evadare, de ieșire din cenușiul perioadei. Amintirile mele includ biblioteca școlară și disperarea de a nu găsi următorul volum din Cireșarii, Biblioteca pentru Copii din Amzei, cu colecțiile ei de fascicule science-fiction, Biblioteca Liceului de unde l-am citit pentru prima dată pe Arghezi și unde împrumutam câte 6 cărți, Biblioteca Politehnicii cu pendula care bătea sferturile de oră și minunatul domn Caraba (sper că se odihnește în Raiul Bibliotecarilor dacă nu mai e printre noi),Biblioteca Pedagogică cu mirosul de lemn bătrân al rafturilor și pisica vegheată de soare atunci când dormea pe acoperiș cu fața spre Cișmigiu și Biblioteca Universitară-cu formidabila sală a profesorilor-cu penumbra aceea și lămpițele verzi pe pupitre, cu sistemul pneumatic de transmitere a solicitărilor și sala cataloagelor- sfânta sfintelor acolo unde puteai găsi orice- dar orice.
Atunci când vreau să mă retrag, să mă simt bine, să uit de durere, de mizerii și de cotidianul apăsător mă refugiez în bibliotecă. Acolo există ieri, azi și mâine îngemănate între coperțile unei cărți.Niciodată calculatorul nu ne va lua plăcerea de a mirosi o carte, de a-i simți mirosul acela , cu totul deosebit care-ți spune că un copac s-a jertfit pentru tine. Pentru ca tu să fii mai bun. Niciodată calculatorul nu ne va lua plăcerea de a pipăi o carte precum orbii , de a-i simți mătasea fină a paginilor.
Biblioteca este alfa și omega oricărui om de cultură. Mi-l închipui uneori pe Dumnezeu ca pe un bătrân și bun bibliotecar, printre cărțile vieții. Acolo sus, în acea biblioteca eternă aș vrea să ajung într-o zi și eu.