DESPĂRŢIREA DE AZI
de Maria-Magdalena Jindiceanu

Dacă mă întrebi de ce ne dezlipim de zile, de oameni, de copaci, de spuma valurilor, îți voi răspunde, evident, că nici eu nu ştiu, dar am o vagă bănuială că toate aceste despărțiri nu sunt întâmplătoare. Cred că au un sens... Ele ne fac să simțim mai mult şi să iubim altfel. Ele ne amintesc că suntem, că existăm, şi ne avertizează discret să-l înțelegem mai adânc pe acel „a fi” al bătrânului Shakespeare. Şi pe acel „a nu fi”, atât de gol în aparență.
Te răsuceşti prin lava vieții şi arsurile dor. Despărțirile sunt însă ceva special. În urma lor trebuie să te simți mai împlinit, mai viu, mai adevărat. Totul, după ce trece, trebuie să lase în tine o dâră de lumină. O atingere în zborul tău a aripilor altui zbor este o revelație. Norii sunt pe cer şi tu rămâi privind din urmă un zbor străin. Te recunoşti în asemenea ipostază? Aşa-i că s-a întâmplat să contempli un astfel de moment? Zbaterea acelor aripi te fascinează. Contactul cu universul... Pasager... Răzleț… Despărțirile, toate, sunt pietre de bazalt pe care calci în drumul tău către o clipă mult mai grandioasă: marea despărțire.
Ne dezlipim de secunde şi nici nu realizăm ce semnificație are această înstrăinare. Cum ar trebui să te simți după ce ai băut din cupa păcatului sau din cea a fericirii? Dacă ai simți aşa cum percepi vântul care îți învolburează veşmintele albe, dacă ar fi aşa, poate ai şti mai mult despre tine sau despre tot...
După ce te desparți de un azi, el devine ieri, iar ieri poate reprezenta un monument de marmură roşie în deşertul auriu. Despărțirea de azi, care devine ieri, este modelul tuturor despărțirilor, iar deşertul timpului tău poate deveni un cimitir al zilelor de azi care au devenit monumente. Nu le jeli, ci înțelege rostul lor... Orice despărțire are sensul ei. Până la marea despărțire vei învăța a fi prin iubire, o iubire mai mult sau mai puțin omenească, pentru că eşti o bucată de stâncă şi iubirea îți caută sufletul, ți-l aduce din întuneric spre lumină. Apoi, devii altceva. Despărțit de trecut, eşti o altă formă, mai puternică, mai tare chiar decât piatra din care eşti făcut.
Te răsuceşti prin lava vieții şi arsurile dor, dar, sigur, desparțirile sunt ceva special.