agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-07-22 | | A ști mereu cine ești nu-i mare pricopseală mai ales dacă nici nu e prea mare lucru de capul tău. Și de obicei nici nu poate fi dacă numele te preocupă într-atît încît nu te poți detașa de el și te porți ca un automat ticăit care dă toată ziua identitatea exactă. Căci te pomenești mereu – după ce totuși, măcar în somn, te odihnești de această povară rușinoasă – revenit în identitatea penitenciară, nu doar conștient de numele, datele și circumstanțele vieții tale civile, ci și bîntuit de obsesia persecutorie a sinelui automat. Sinele spontan, perpetuu agitat și iritat, care declanșează și întreține o activitate mentală reflexă și dezordonată, care acaparează întregul cîmp al conștiinței, loc unde s-ar putea petrece altflel de trăiri mai delicate și mai alese. Un sine profund plicticos, care nu face decît să macine fără oprire aceleași frustrări, obsesii și ambiții meschine, să pritocească neajunsurile, necazurile și problemele insolubile, făcînd-o însă atît de obraznic și de insistent, încît reușește să-și adjudece o legitimitate cîrcotașă și cusurgie cu care se instalează autoritar în prim-planul conștiinței. Chiar dacă de la un moment dat al evoluției tale, consideri că a fi mereu conștient cine ești e un lucru derizoriu, iar conștiința este prea prețioasă pentru a fi dată de pomană sinelui parazitar și exhibiționist – chiriaș cu veleități histrionice care-și arogă drepturi oneroase de proprietar al unei scene menite unui spectacol de cu totul altă anvergură –, o fatalitate mai degrabă persecutorie te ține prizonier acestei identități meschine care își face de cap. Deși ai dori să devii un ignorant de geniu, să dobîndești discernămîntul și puterea de a ignora deliberat, activ tot ceea ce nu merită să fie luat în seamă, tot ceea ce parazitează ilicit cîmpul prețios al conștiinței, rămîi fără să vrei posedat de psihismul tău rudimentar și revanșard, la discreția spritului tău malefic, copleșit de lestul înrăirii tale. Doar rareori, în clipe fericite, reușești, mai degrabă fără să vrei, să uiți de tine, să pierzi miraculos acumulările greoaie ale eului, balastul frustrărilor de tot felul și, eliberat de tirania conștiinței de sine, să te pierzi în contemplație, în reverie, în meditație. Nemaiștiind cine ești, să fii acel spațiu al generozității virtuale care este conștiința, să-ți recucerești candoarea, să recuperezi starea de grație căreia i-ai fost promis. Asemenea clipe sînt revelatoare pentru o aspirație anulată de insistența parazitară a sinelui meschin și buruienos: năzuința de a fi deschis și disponibil, de a putea primi ceea ce ți se oferă și de a participa la ceea ce ți se propune. Căci, fără a evada din închiderea sinelui mărunt și obsedant, accesul la ființă îți este blocat. Și numai pierzînd reperele acestei identități devii o conștiință pură, liberă, impersonală, spirit apt să fie conștiința fericită a ființei. Uitarea de sine este deci uitarea identității tale profane, profund limitate, pentru a asuma ființa ta adîncă, spirituală, sinele conștiinței indiferente față de purtătorul ei întîmplător. A trăi starea de conștiință fără conștiința purtătorului ei, a fi conștiință fără a-ți aminti obsesiv, distorsionat și orgolios că ești o anume conștiință înseamnă a trăi starea fericită de confuzie cu ființa, extazul ființei. Ceea ce i s-ar fi putut reproșa totuși lui Iov este faptul că e păcat de Dumnezeu ca, om fiind, să nu-ți valorizezi potențialul sacru al propriei conștiințe și să te închizi obsesiv în problema ta cu nedreapta pedeapsă, să rămîi sechestrat de bunăvoie în propria-ți suferință, în propria-ți neputință, în propria-ți piele plină de bubă. Un sine mai puțin interesat de soarta sa bicisnică, un sine dispus să nu acumuleze, ci să uite răul inerent vieții, ajută buna funcționare a conștiinței, îi asigură un regim de disponibilitate superlativă, capacitatea de a se abandona unei aventuri mai vaste și mai generoase, aceea a spiritului. El reușește astfel să depășească sciziunea conștiinței de sine, să topească în ardoarea participativă frigiditatea dedublării și să trăiască împlinit, identificat cu propria trăire, în acord cu viața sa, absorbit de liberatatea iubirii, a dăruirii de sine drept conștiință fericită a lumii. O strofă a lui Blaga remarcă această nobilă și cutezătoare opțiune a sufletului ca pe un veritabil solstițiu al rodniciei vieții: „Ne pierdem ca să ne-mplinim. / Mergînd în foc, mergînd în spini, / ca aurul ne rotunjim / și ca ispita prin grădini.” (o ilustrare a ideii în Îngrijorare ) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate