Sociabilitatea este una din cele mai remarcabile și apreciate trăsături umane. Oamenilor le place și chiar le priește să fie împreună. Cele mai multe activități ale omului civilizat, în deosebi cele economice, se desfășoară în mari aglomerări, în colective organizate și riguros dirijate.

Curios pare faptul că și atunci cînd scapă de obligațiile muncii laolaltă cu ceilalți și de constrîngerea înghesuielii urbane, apetitul pentru a fi alături de alții nu pare să scadă vizibil la cei mai mulți dintre semeni. Petrecerea timpului liber, divertismentul, hobby-urile adună din nou oamenii în alte și alte configurații, în comunități de o diversitate fără limită și de contururi în permanentă evoluție și vivace expansiune.

A se aduna pare să fie un gen de tropism uman: la sau fără nici un semnal, oamenii se adună după felurite afinități, pentru a asista la un spectacol sau pentru a se da în spectacol, pentru a lua parte la acțiuni sau pentru a fi părtași la evenimente, pentru împărtăși experiențe și enutziasme comune, pentru a manifesta, a protesta sau a-și mărturisi bucuria. Se adună de bună voie în săli de spectacol, pe stadioane și în piețe, mărșăluiesc pe străzi, se bulucesc spontan să asisste sau să caște gura la feluritele întîmplări ale străzii, cartierului, localității.

Adunarea laolaltă nu este însă decît o trăsătură neutră a omului, ea poate duce la lucruri bune, la fel cum poate oricînd să devieze către lucrurile cele mai rele. Din ce în ce mai des, mulțimile adunate cu un scop aparent decent și dezirabil, explodează în manifestări imprevizibile, dezagreabile și dezastruoase. Se pare că orice aglomerare umană are un potențial nociv care trebuie prevăzut, controlat și descurajat cu luciditate, din vreme, înainte de a se ajunge la intervenția forțelor de ordine, la reprimarea dezlănțuirilor neașteptate ce încalcă ordinea firească a lucurilor.

Sociabilitatea, ca și alte trăsături ale omului, este, cum lesne se vede, coruptibilă. Oricînd, ceea ce ne face doritori de a fi cu alții ca să ne simțim și să ne cultivăm omenia, se poate schimba brusc în contrariu. Adunarea insuficient pătrunsă de forța însuflețitoare a aspirațiilor și exigențelor comune se transformă pe nesimțite în adunătură haotică. Lipsa afinităților reale, insuficienta selecție a celor ce vin în contact lasă mulțimea într-o stare amorfă, nestructurată, permisivă și oscilantă, predispusă să genereze, să tolereze, chiar să agreeze comportamentele individuale cele mai arbitrare și mai aberante. Adunată parcă înadins la dispoziția unor lideri de ocazie gata să ia inițiative capricioase și absurde pentru a se da în spectacol și a cuceri laurii gloriolei de moment.

De cele mai multe ori, o asemenea îngrămădire inițială trebuie să fie ușor, ușor – pentru a nu risca să cadă în deriva promiscuității – adusă la o minimă ordine instituțională. Regulile de bun simț trebuie codificate și prezentate expres și explicit – statutar. Disciplina liber consimțită, suplimentată cu conștiința unor sancțiuni în cazul încălcării regulilor firești ale cuviinței. Cineva trebuie să preia, chiar dacă prin rotație, rolul unei autorități respectate de toți cei prezenți și responsabilă de desfășurarea în bune condiții a întîlnirilor grupului care se respectă ca grup.

Sociabilitatea este doar o valență umană – nici virtute, nici viciu – care trebuie gestionată cu grijă și practicată cu grație. Socotită din capul locului o virtute, ea riscă să fie practicată și aberant, și triumf(l)ător, să dea semne vizibil patologice și să necesite o grabnică lecuire.