A vorbi despre căutătorul de nimic înseamnă a vorbi despre ceva aproape imposibil de definit,foarte greu de redat în cuvinte.Căutătorul de nimic,într-un mod paradoxal,există și nu există.El există în fiecare din noi,ca un copil,ca o copilărie,ca un vis,ca un ideal;și nu există pentru că nu îi dăm voie să existe,orice încercare a lui de a se impune îi este înnăbușită în fașă,pentru că ne este teamă de el.
Căutătorul de nimic este o parte din noi,o părticică a eu-lui primordial,un naiv incorigibil,un romantic incurabil si un idealist fără șanse de recuperare;iată de ce ne temem atât de acest căutător.Pentru că el este un revoltat,un anarhist,un luptător,un pacifist,o reprezentare a unui amalgam de forțe constructive sau distructive-după caz.
Și totuși,în ciuda negării noastre de a-i accepta prezența și influența,sunt momente când "personalitatea" căutătorului de nimic răzbește din bezna-i luminoasă și atunci,cu cât se impune mai masiv,intervine sau mai corect spus POATE apărea schimbarea.În bine sau în rău.Pentru că acest căutător de nimic reprezintă de fapt ceea ce am putea fi dacă ne-am cunoaște cu adevărat.
Dar de ce "căutător de nimic"?Cum adică "nimic"?În acest caz "nimic" s-ar traduce prin "tot",numai că NIMIC din acest TOT nu reprezintă capul de afiș,NIMIC nu primează mai mult ca ALTCEVA din acest TOT.Astfel,căutătorul de nimic este muribund,o ființă ce vrea în același timp totul și/sau nimic;o ființă ce iși dorește și moartea și viața în același timp,astfel că el,în marea lui utopie,nu va fi satisfăcut niciodată de nimic,el vrând totul.
Dar TOTUL nu poate fi definit,pentru că NIMIC NU E TOTUL,întotdeauna mai există și altceva,necunoscut,legat de viitor,legat de posibilități,de nuanțe,de SCHIMBARE...astfel nu poți avea totul;acest tot ar putea reprezenta conectarea la trecut,prezent și viitor cu tot ce inseamnă aceasta;căutătorul de nimic dorește nemurirea,integrarea la tot,ființă și neființă,spațiu și timp,și așa mai departe.
Această utopie a căutătorului de nimic este înspăimântătoare dar nimeni și nimic nu alterează sau amenință speranța.Căutătorul de nimic are ca principal atribut SPERANÞa ce nu poate fi doborâtă,uneori nici măcar de realitate.Și nu o dată realitatea este opusul idealului acestui căutător.
Și cu cât personalitatea acestui căutător este mai pregnantă în fiecare din noi,cu atât mai greu vom reuși să facem față realității,cu atât vor fi mai multe victime ale acestei utopii a cunoașterii fără de bariere.

DaeMooN , 5 Martie 2005