agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-08-20 | |
Modelul matern – Niobe, regina tebană cu patrusprezece copii, care a sfidat-o pe Leto și a pierdut cele șapte fete și cei șapte băieți (pierdere socială, poate) datorită superbiei care se înnoda cu transa lui Marsyas și naivitatea lui Acteon.
Modelul virgin – Antigone, copila incestuoasă a lui Oedipus, însoțitoarea supusă a tatălui cerșetor, revoltata conservatoare a cultului morților, sinucigașă din credință. Sursa echidistantă – androginul mitic al lui Platon, cu despicătura operată de Zeus pentru a obține două jumătăți tânjitoare, ameliorate întru zămislire. Filiațiuni: Euridice, soția tracului Orfeus, fecioara piatră Panaghia, sfânta Eudochia... selecția naturală și animală a cutumelor feudale prin „jus primae noctis” – degradeuri antice grefate pe religie. Indiferent de epocă, s-au constituit cele două categorii distincte, fecioara și mama, despărțite ritualic, unite inițiatic, destinate să constituie nucleul cetății, sursa primordială ascunsă. Secolul XXI reprezintă o efervescență a sfârșitului de mileniu, explorarea tuturor posibilităților de comunicare rece, diversificarea socială, interpătrunderea monetară, desființarea unor bariere în perimetrele castelor. Una din consecințe este dispariția trăsăturilor absolute; fecioara și mama sunt fragmentate astfel ca să aparțină, trunchiate, altor categorii – forță de muncă, valoare de întrebuințare, etalon social, divertisment colateral, mijloc de exprimare. Estomparea trăsăturilor caracteristice pretinde completarea tonusului emoțional, conform concepției ternare; aceasta duce, în prezent, la proliferarea fabulosului androgin. Căci nu altceva reprezintă căsătoriile unisex, drepturile sociale la erotismul particular, translația orientală a prolificității, exacerbarea audiovizuală a idolatrizării sterile, pandemoniul artelor conexe. Ne pare rău să constatăm că germenii tuturor experimentelor actuale existau din vremuri foarte vechi, menținuți atunci deliberat în stare latentă, ca divertismente alchimice. Putem caracteriza începutul mileniului al treilea drept un reviriment al androginului inițial, reconstituit prin negarea divinității, care nu înseamnă neapărat dispariția speciei; reprezintă doar o mutație, dominată de mecanicismul curativ și separarea de natural. Sensul larg al termenului este recombinarea; sensul restrâns la care ne-am oprit se referă la viitorul fecioarei-mame. Ipoteza pesimistă este dispariția bisexualității. Ipoteza optimistă este apariția unei noi specii; nișa sa ecologică, singura care a rămas necompletată, poate fi asigurată prin canibalism primar. Numele posibil al clasei: homovore.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate