Ion Diviza




DE ZIUA TA Vezi ***

De ziua ta iți cer o confirmare
Că Umbra Lunii mai puțin te doare,
Că soarele mai vesel azi străluce,
Și aș veni, să știi, de nu m-aș duce.

De ziua ta mă trag mai la fereastră
Să-ți spun catrene despre Limba Noastră,
Să nu-l auzi pe Vanea cu garmoșka,
Sa nu o vezi pe Mașa cu matrioșka.

De ziua ta iți umplu doar paharul
Să te convingi ce dulce e amarul,
Chiar de ți-oi fi un nepoftit în casă...
Cu nepoftiți am stat și stăm la masă.

De ziua ta s-a hotărât să-ți scrie
Chiar și Narcis o scurtă poezie
Uitând de sine pentru cinci secunde
Ieși iute pe-Agonia, nu te-ascunde!

Doresc să-ți văd privirea luminată
De ce va fi, de ce a fost odată,
Să-ți simt suflarea caldă în poeme...
Pe-aici nu-s critici, n-ai de ce te teme!

De ziua ta îți dăruiesc o rimă,
Iertată-mi fie și această crimă...



Anda Andrieș




Auzi-mă! După o Luptă continuă
Mereu îți voi pune Intrebări fără sfârșit
Așteaptă-mă puțin la Chemarea nopții
Vei afla, desigur, un Sărut incolor
Sfat ție să-ți dau?! Niciodată!
Noi suntem Orfani de iubire
Chiar dacă
Va ninge iar
Adio
Absența mea va fi
Un Joc de noroc
Să nu primesc Mi-am zis
Ulcer și pâine
Sau (cine stie)
Mă vei pune să fac
Surfing zi de zi
Vai de mine, o să mor
Stiu, Nimic nu te scoate din Vis
Balada clipei Plouă în Clepsidră
De ziua ta.

La multi ani! Radmila



Mihai Cucereavii




URARE

Dragă domniță,
Născută-n tomniță,
Pre nume Radmila
A zeului mila,
Să fii sănătoasă,
Mereu bucuroasă
De lume cinstită,
De bărbați iubită,
Iar dulcea poezie,
Scrisă pe-agonie,
S-o citească toți,
Să ai strănepoți
Și un lung soroc
Numai cu noroc!

La mulți ani!

Chișinău,
31 august 2005



Victor Marinescu




iar dac-o fi să mor cândva în noapte
alunecă spre mine îmbrățișând luna
îmi voi dori să fie-alături Visul
l-adună în palme
un Înger alb să-mi ningă-n suflet șoapte
țesute din flori sărut alb încununat de poala cerului
aproape că-l simțeam zâmbind într-o lacrimă a nopții
când norii fericirii tale
îmi picură tâmplă adormită
se sparg în șoapte
zâmbind să mă cuprindă Paradisul



Maria

Dialog

Radmila te-am primit cu zâbete
puse în sunetul lunii așezate la răscrucea norilor
te-am găsit undeva la cotitura întrebărilor



Întrebare: Cum pot să am, ce nu mi-i dat?

Răspuns: Somnul deja încearcă să-și ia rămas bun de la ochiii care se inchid și se deschid, privirea este încețoșată, te uiți în jurul tău și vezi tot felul de lucruri, intri în contemplare, te gândești, îți oprești privirea pe fiecare obiect și din memorie îi refaci istoria, într-o glastră o floare care și-a pierdut din culoarea începutului…gândul reface imaginea, cum de ai primit floarea? Treceai zilnic pe lângă o grădină și admirai frumusețea culorilor, acolo grădinarul culegea petalele uscate, tăia crenguțele… s-a simtit privit, a ridicat capul, dar mîinile mergeau înainte și a tăiat din greșeală floarea aceia pe care a așteptat-o doi ani să înflorească, a mîngâiat-o în fiecare dimineață cu privirea și cu inima plină de dragoste…cu ochii aproape în lacrimi s-a aplecat a cules-o de jos și a venit spre tine…și ți-a dăruit-o!

Întrebare: Cum pot să cad, cînd n-am urcat? ***

Răspuns: Căderea nu e tot timpul de pe ultima treapta sau prima treaptă, viața este o scară pe care urcăm nevăzut, noi ne înălțăm prin noi, înalțarea este uneori doar în noi și aici este căderea cea mai grea cînd te înalți pe tine, când te crezi la înălțimea la care altcineva nu mai poate ajunge…

Iar cînd noaptea, ce mereu mă cheamă,
Va cuprinde rece trupul meu,
O să plîng, dar n-o să-mi fie teamă,
Căci voi fi cu bunul Dumnezeu. ***

Întrebare: Ce crezi că mă poate opri măcar pentru o clipă aici la tine, aici unde spui că voi descoperi umbra lunii reflectată deasupra poeziei?

Răspuns: Te va opri tăcerea la ieșire,
Îți va aduce cartea, ți-va citi
Un vers despre-o fantastică iubire,
Pe care n-ai știut-o a o ști. ***

Întrebare: Poezia te poate primi cu o sărutare, e poezia un sărut sau ce te face să crezi că sărutul poate fi exprimat în poezie?

Răspuns: M-a sărutat o dulce insomnie
Pe geana cea albastră care-a plîns
În noaptea de cafea pe o hîrtie
Atît de incolora ca un vis ***

Întrebare: Ce sfat îmi poți da ca să pot străbate fără frică prin meandrele cuvintelor, să nu mă împotmolesc în interpretarea lor?

Răspuns: Să zbori atunci, cînd o să crape cerul
Și-un Soare Nou din el o vrea să iasă,
Să te prefacă în a lui mireasă,
Fără-a-ți cerși onoarea și-adevărul! ***

Întrebare: Crezi că versurile tale mi se vor deschide, că eu le voi putea pătrunde sensul? Nici nu știu de unde și cum să încep…

Răspuns: Să mergi pe treptele din mine,
S-ajungi pînă la piatra nestemată,
S-adormi cu ale mele nopti senine,
Să nu te duci departe NICIODATÃ ***

Întrebare: M-am gîndit că cel mai bine e să încep de acolo de când…într-un asfințit de soare pe întinsele zăpezi venea pe lume chipul celei ce se va numi Maria.

Răspuns: Zăpada mea s-a-ntins pe frunze,
Iar tu din depărtările înalte
Mi-ai zmuls o șoaptă mută de pe buze
Și ai sculptat-o pe un ciob de noapte. ***

Întrebare: Poate fi poezia o joacă, o joacă de-a viața, de-a doru…?

Răspuns: Am încercat a mă juca
cu viața.
Ei, dacă pierd în joc -
e doar un joc.
Am pus și rău, și bine
pe-o balanță
Și m-am ales c-o boabă
de noroc. ***

Întrebare: Ce anume te inspiră, care e muza ta inspiratoare?

Răspuns: Muza mea a fugit peste lume,
Făr-să lase o urmă de drum,
Și-a uitat, însă, propriul nume
Tatuat pe o umbră în scrum. ***

Căci speram… Din înaltele ceruri,
Cînd puterile îmi vor seca,
Va veni-n ajutor mîna celui,
Ce va ști să mă-nvețe-a zbura.

Să mă zmulgă din zbuciumul vieții,
Să mă poarte pe aripi ușor,
Ca să pot, fără pic de tristețe,
Să-mi admir Oceanul din zbor. ***

Întrebare: Care crezi că e rolul nostru în această lume, fiindcă pe mulți îi cuprinde pesimismul și sunt undeva la marginea căderii. De ce trebuie să ne consideram a fi Nimic, poate fiindcă mergem pe acel pasaj din Biblie în care se spune că Dumnezeu a făcut lumea din Nimic?

Răspuns: Și, iată-mă - Nimic în astă lume,
Și n-am făcut mai mult, decît Nimic,
Și pot Nimicuri multe a le spune,
Și-mi văd în cioburi chipul de Nimic,
Și-n jur mă-ntunec, întîlnind Nimicuri,
Și pieptul de Nimic îmi este mic,
Nimicuri scriu, ți le trimit în plicuri
Să le primești în zile de Nimic. ***


Întrebare: Am sesizat că în multe poezii visul e cel ce te predomină, îți place această stare de vis, îți dă noi senzații?

Răspuns: Sub pleoape nopți și zile să-mi aștern,
În piept să port luceferi orbitori,
Să fiu iubita dorului etern...
Atît de mult visez să pot să zbor! ***

Nu-mi stingeți ultima lumină,
Cînd nu știți cum e s-o aprinzi
În bezna, care ne termină,
Iar soarele-i un ciob de vis. ***

Întrebare: Am sesizat în poezia ta o diferență între azi și mâine, între mâine ți ce a fost ieri, totul pare ca într-o clepsidră, nu cumva așa ți se desășoară zilele poeziei?

Răspuns: Azi -
nu mai caut flori printre ruine.
Bătătorit pămîntul meu se pierde,
Iar cizma necredinței șede bine
Pe-un ultim firicel de iarbă verde.
……………………………….
Mîine -
mă las de vorbe și culoare,
Dau foc încet pămîntului sub mine,
Trimit un vînt să-mi caute iertare
În bezna infinitului ce
vine. ***

Întrebare: Știi, eu simt uneori plăcerea de-a inventa iubirea, nu o pun mereu în versuri, dar mi se derulează acolo în memorie ca un film, închipuiri ai să-mi spui, nu? Și totuși am descoperit încă o persoană care se joacă nu cu iuibirea ci cu versurile inventând frumosul…

Răspuns: O vreme am făcut agonisire.
Mi-au spus că-n piața vieții vînd iubire,
Găsești de care vrei: frumoasă, pură,
Nebună, de o noapte, blîndă, dură,
La kilogram, en gros și la bucată,
În rate poți găsi, nelimitată...
Am pus în sîn a mea agonisire
Și am purces să îmi aleg iubire.
Un negustor sătul, rotund la față
Spunea: Gustați, a mea e sățioasă! ***

Și iată-mă, o roabă a clipei de iubire,
Îmi mîngîie speranța cu fire de-amintiri,
Mă tot sărută galben, iar calda-i nemurire
Sălășuiește-n gînduri și arde în priviri. . ***

Întrebare: În poezia ta am descifrat așa un fel de nostalgiei atunci când vara își ia rămas bun, iar toamna cu frunzele ei colorate ne umple sufletele uneori de tristeți alteori de bucuria rodului, așa ești în general sau doar versul ți se prelinge ușor?

Răspuns: Atîtea frunze-au vrut să cadă ieri,
Pentru ca noi să pierdem pași prin ele,
Sorbind culoarea ultimei căderi
Din vara care-a vrut să ne înșele. ***





Confesiuni:

Fără limite poate fi imagistica sub care se întrupează iubirea. Dau aici peste imagini inedite și evocatoare, în același cadru arhaic pe care ți l-am mai intuit si cu alta ocazie și care te prinde foarte bine. Chiar de nu aș știi, aș putea să jur, fără teama de a greși, că avem de a face cu un autor de dincolo de Prut. Există o căldură a locului comun, dar tainic, pe care noi am cam pierdut-o.(Adrian Munteanu)

Adrian,m-ai emoționat și o să mai adaug,că baștina mi-i chiar lîngă celălalt mal al Prutului,care s-ar zice că ar despărți o taină.Susțin cu fermitate că nu pierdem atît în ce privește palma asta de pămînt,pe cît pierdem zi de zi din credință și omenie.Nu e o boală locală,ci una globală. Totuși mai e Cerul,această boltă comună de deasupra noastră a tuturor.Mai e Dumnezeu și e Iubirea, care, indiferent de exprimare,are puterea magică de a ne înaripa și umili în felul ei unic și aproape imposibil de frumos. Ceea ce fac aici conține iubire și țin s-o dărui așa cum pot.Dacă cineva e atins de ușoara-i aripă,de frămîntările ce-s în cuvinte și dincolo de ele,pot spune că percep fericirea.La fel o simt,regăsindu-mă în rîndurile și printre rîndurile altora. Fie binecuvîntată lumea oamenilor!

Frumoasă tare poezia asta, dar mai frumos e ceea ce gândești. "Ce bine că ești". Mă ia pe sus apripa asta. Versurile parcă atrag continuu și duc la buze un sărut precum sărutarea pământului pe care te-ai născut, când vii de departe. Sărut pe geana florii sorbind roua, sărut în adierea fină ca pânza de paianjen ca și cum ai săruta o icoană. frumos suflet ai. (Mihaela Maxim)

Dar, Mihaela, e prea mult pentru mine! Crede-mă, numai un suflet frumos poate spune astfel de cuvinte. E de-a dreptul copleșitoare apariția ta în frămîntările mele și dacă aș putea, aș menține atracția, dar nu pot decît... Decît să-i mulțumesc Domnului că-mi aduce în această lume virtuală sufluri vii, calde, extrem de sensibile la adierea altor sufluri precum e al tău. Îți citesc mereu comentariile. Dărui atîta căldură, atîta blîndețe. Cu adevărat frumoasă ești tu. ***

Poezia ta m-a tulburat cu adevărat. mai laes prin felul în care se insinuează imaginile și ce răzbate dincolo de ele. Ritmul pare pur și simplu rotund, învăluie, și împreună cu indeteterminările de la finalul strofelor creează abisul chiar în centrul acestei poezii și al cuvintelor ei. ultimul vers însă nu mi-a plăcut. parcă a stricat tot. asta e senzația mea. Niciodată nu poți știi dacă e de dorit să trăiești prin libertatea pe care ți-o dau senzațiile, nu? pentru că și căderea în abis îți dă o puternică senzație de libertate. fie și iluzorie, fie și de-o clipă.e mai bine decât în lumea reală cu stăpâni peste tot. ce plăcere dulce-amară. (Cristina Ispas)

Dacă ai remarcat, am sorbit concomitent fiecare din dulcele-amar al celeilalte. Ce ai avut de spus la adresa acestei "încercări de zbor", are multă importanță pentru mine. Simt bucuria de a mă fi făcut înțeleasă, ți-am ascultat sfatul și-ți sînt recunoscătoare pentru valoroasa incursiune. Pînă la o nouă întîlnire.
Mă paște-un gol fără de minte,
Îmi arde cîte-un bici în gînd
Și mă tot mînă înainte
Din nu știu unde-n nu știu cînd.

Apoi mă-ncuie-n stîna nopții,
Mi-aruncă cîte-un smoc de vis,
Îmi mulge vlaga-n fața porții
Și mă împinge în abis. ***