agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-08-31 | | „Singura societate in care omul se poate implini cu adevarat este societatea teocratica.” Paul Barbaneagra Chiar si un cititor neavizat intelege ca, daca n-ar fi stabilita dinainte n-ar fi rendez-vous, ci o simpla intâlnire. Stocastica si supusa intemperiilor date de conjunctural. Intâmplata si consumata fara fiorul pe care numai asteptarea intâlnirii il poate genera. Intâlnirea cu Sacrul e prilej de admiratie; e o experienta spirituala de mare intensitate, lipsita de orice dogmatism si a carei spontaneitate e de necondamnat. Este ceea ce Cioran intrezarea când scria: „Sfintii traiesc in flacari; inteleptii alaturi de ele.” Primii se desculta, pentru ca locul e sfânt, iar in flacara totul arde. Ceilalti, de pe (a)laturi, cocotati pe tocurile flecuite ale prudentei, descriu fenomenul. Primii admira pentru ca sunt intru; ceilalti ramân pe dinafara. Ce este in definitiv Sacrul? Dar profanul? Profanul va sti poate doar raspunsul la a doua intrebare, iar sfântul – cuprins de admiratie si nevrând a strivi corola de minuni a lumii – nu „se va coborâ” sa raspunda la prima. Caci stie ca raspunzând, defineste, iar definitiile -precum slova-ucid. Ma intreb ce poate fi mai profan decât o conceptie despre Sacru? [...] Intâlnirea cu Sacrul. E ceea ce evitam cu o amarnica incapatânare. Chiar daca e de mult stabilita. Ne place sa ne simtim asteptati. Suntem multumiti unde suntem. Nu putem fi simultan in doua locuri, dupa cum nu putem sluji simultan doi stapâni. S-astepte Dumnezeu! Scria cineva nu demult, in paginile revistei, ca imediat ce ne nastem ne imbolnavim subit de o boala de moarte. Traim si murim zilnic. Câte putin din fiecare. In tot acest timp credem ca putem trai de unii singuri. Independenti de Sursa. Mai credem ca boala nu e atât de garva cum scrie in Carti. Ca e benigna. Ne mai trezim din 11 in 11, ca dintr-un somn de moarte. Abia atunci realizam ca de fapt „Q33 NY USA” (cu font Times New Roman) inseamna de fapt altceva (cu font Wingdings). Sau ca uneori ar trebui sa-i luam in serios pe hackeri. Realizam in plus ca daca eram pe acolo am fi inviat la a doua. Luam decizia: sa pierdem intâlnirea cu Moartea si sa prindem intâlnirea cu Sacrul. Sa ne cataram definitiv in bratele Tatalui. Sa ardem pâna la scrum toate apucaturile de oameni mari si destepti. Sa luam in greutate (dupa indemnul inteleptului Daniel 5,27). Sa fim in sfârsit si fara sfârsit sfinti! Daca nu, ar trebui sa ne insusim reprosul pe care i-l facea Emil Cioran lui Mircea Eliade intr-o scrisoare de tinerete: „De-aia sunt eu suparat pe tine tot timpul si te cert, pentru ca ai fi putut sa devii sfânt si n-ai vrut.” Pe atunci n-avea de unde sa stie ca subiectul reprosului sau avea sa fie surprins de fatalul atac cerebral cu o carte in mâna, deloc straina lui: Exercitii de admiratie. Da, haidem sa ne insusim reprosul! Si sa admiram!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate