Onoare!...ce frumos cuvânt.
Și până la urmă ce este onoarea.Este o îndatorire?Sau poate o virtute?Ori poate un sentiment?
Soldații,din cele mai vechi timpuri,erau ținuți să respecte un Cod de Onoare.Jertfa lor era mai presus de toate amintită pe altarul gloriei.Pentru ei onoarea rămâne o îndatorire,constantă in conduita lor de războinici.Se spune că un războinic alegea să moară onorabil decât să dea bir cu fugiții.
Indiferent de câmpul de luptă pe care ne aflăm,dacă dăm dovada de onoare vom fi respectați de adversarii noștrii.Trăim într-o lume în care conceptul acesta pare să fie amintit doar în filme.Puțini mai sunt cei care cred în onoare și dintre aceia foarte puțini știu să o inspire și celorlalți.
Onoarea poate lua multe forme,dar de fiecare data este asimilabilă conceptului de "bine".
Onoarea,ca virtute,își are originile în natura umană,însă trebuie cultivată de fiecare persoană în parte.Un om onorabil tot timpul va reuși sa etaleze o conduită demnă de respect.Un om onorabil tot timpul va fi apreciat pentru munca lui.Un om onorabil nu va gândi niciodată egoist.
Și vă mai spun un lucru,mai presus de toate spuse până acum,un om onorabil are puterea să-și recunoască greșeala și să își asume eșecul.
Toți ne naștem egali,însă nu toți murim la fel,iar aici un factor care face diferența este onoarea.
Câți dintre noi nu ne-am dori o viață plină de succes,de perfecțiune,de armonie?Însă câți dintre noi urmăm calea potrivită?
Dacă în parcursul nostru pe această cale nu luăm în considerare și această virtute nu vom reuși niciodată.
Suntem bombardați zilnic de anticultură și servim cu amărăciune informații despre arhetipurile inculturii,pentru a ne închide în universul nostru.Și cum vom lupta?Onoarea,dreptatea,adevărul,respectul,credința...acestea să ne fie armele.
Onoarea este cel mai mare dușman al fricii,al caracterelor slabe,al minciunii.
Onoarea e hrana unui spirit sănătos.