Strada...iluzie (a)bătută de roțile mașinilor, scânteiază în lumina palidului Soare de martie, înainte de echinocțiu. Acoperită cu un strat, mai gros, de noroi...se mai ivesc anumite frânturi din pătura de pietriș ce aduc cu ele vârsta paleogenă ale unor straturi strămutate din aval sau amonte al vreunui râu. Dincolo de peisajul alohton, strada, e o adevărată pânză de șariaj.
Pe lângă straturile succesive de pietre alohtone, pe marginea ei se mai pot schița și alte straturi autohtone, care, pe alocuri, sunt autoritare și devin dominante conferindu-i străzii un aspect foarte eterogen.
Strada, improprie denumirea, e doar o cale de acces dinspre.......spre......! Cu aspectul multiform, crează uneori (de cele mai multe ori), un mare disconfort tuturor trecătorilor....fie că sunt oameni sau animale. Însă ori de câte ori se mai așează un strat de pietriș, sub forța de tasare pe care o au autovehiculele de-a lungul timpului, tot partea autohtonului va ieși la suprafață. Pe margini, triumfătoare iarba, va rămâne încă...pentru nu se știe cât timp. Doar câteva turme de capre par să îi deranjeze existența.
Dacă ne îndepărtăm puțin de stradă, ici-colo așezate discret și cât mai fractal, câteva tufișuri de salcâm. În alte locuri predomină câteva livezi în care elemente predominante sunt reprezentate de prun și piersic. Deasupra tuturor veghează nestingherit...norii. În acest moment cerul e curat. Fără pete de alb....mai rar în depărtare câțiva altostrați.
Strada și-a legiferat, consolidat structura prin excelență. Azi, modificări sunt aduse de către om doar părții superioare.....prin adaos ori mutațiune.
Strada reprezintă o fundație eterogenă consolidată într-un trecut tumultos supus transgresiunii antropice.