agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6526 .



Discursul confesiv problematizant al poetului Geo Dumitrescu (I)
eseu [ ]
generația poetică "Albatros"

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tulceanul ]

2009-06-24  |     | 



Discursul confesiv problematizant
al poetului Geo Dumitrescu ( I )


Opera poetică a lui Geo Dumitrescu se constituie în liniile ei de ansamblu, fiind definitiv conturată odată cu apariția volumului deplinei maturități creatoare, Jurnal de campanie (1974). Cartea cuprinde trei cicluri, așezate metodic, nicidecum aleatoriu, deși aceasta ar fi prima impresie la lectură a nerespectării sau neindicării ordinii cronologice a scrierii lor : ”Africa de sub frunte”, ”Furtună în Marea Serenității” și ”Jurnal de campanie”. Primul ciclu va fi amplificat și va da titlul volumului următor al lui Geo Dumitrescu, Africa de sub frunte (1978). Al doilea dintre aceste cicluri conținea variantele primare, nemodificate ale poemelor din ciclul având același titlu din volumul Nevoia de cercuri (1966).
Albatrosiștii au avut un imbold permanent de a-și păstra și formele originare, nu doar variantele în care le-au fost publicate poeziile, din cauza cenzurării timp de douăzeci de ani a activității lor literare și a interdicției de a li se edita volume sau plachete de versuri. N-au putut publica decât strict supravegheați de ”ciclopii” cenzurii, și atunci făcând aproape inobservabile multe dintre aluziile subtextuale că ar scrie încă sub presiunea vremurilor tulburi, când se murea fără vină prin închisori. Geo Dumitrescu, cu a sa « fragilitate ultragiată » (Lucian Raicu), a fost un poet atent să introducă un semantism întortocheat și un lexic aproape exotic. Criticii s-au speriat la un moment dat, prin anii ’60 de invazia prin cărți și reviste a cuvintelor conspirative, numindu-le « canguri » sau « gorile-lupi » (cuvinte periculoase); acești termeni, omiși în primă instanță de vigilența cenzurii, circulaseră mult dar aveau să devină tabu, pentru că Geo Dumitrescu codase foarte abil textele sale poetice, care redaseră mereu atmosfera politică, atitudinea sa civică foarte fermă. În poemul ”Africa de sub frunte” de la începutul acestui volum din 1974, el versifică memorabil stările sociale sau nevrozele intelectualității persecutate de « oamenii-canguri » : « Numai vești rele mai aștept/ Numai vești proaste mai pot aduce:/ a mai murit un copac,/ a mai plecat o pasăre,/ cineva și-a tăiat sufletul într-un ciob de oglindă,/ undeva în continentul iubirii/ au năvălit oamenii-cangur » 1).
Se poate constata agresivitatea discursivă, hărțuirea perpetuă a vechilor convenții literare ; eul poetic induce receptorilor ideea resurecției artistice, creatoare de limbaj inedit: « Toate vânturile bat de-a-ndaratelea/ zicând că trebuiesc îndreptați arborii pe care tot ele i-au strâmbat. […] și tot ce se-ndreaptă cu de-a sila se frânge…// De aceea, nu mai aștept decât vești rele – / se vor stinge probabil și focurile rămase,/ va crește păr aspru de cal/ pe ultimele frunți albe, strălucitoare,/ nesfărâmate încă de ciomege, și ultimele cântece din păduri/ vor fi ale gorilelor-lupi… ». 2) Autorul propune în strofele următoare dinspre final să fie aflată încriptarea unei lumi nefictive, a realității pe dos, a poeziei grotescului din cotidian, prin sublimarea fanteziei ultragiate și a sensibilității ironice specifice postavangardismului său din tinerețe : « Până atunci toată lumea trebuie/ să se scarpine individual – / așa e legea, așa e obiceiul/ înainte de moarte. Nu stăruiți,/ nu se acordă nici o dispensă – / doar ciungii au voie să se scarpine/ reciproc, cu botul sau cu picioarele » ; « și oamenii-cangur se înmulțesc/ în buzunarul de la spate al lumii…// Numai vești rele mai aștept. » 3)
Într-un capitol ”Dilema solidarității” din cartea Măștile lui Eugen Ionescu Sergiu Miculescu scrie despre atitudinea civică a marelui nostru dramaturg contemporan, care a avut în publicistică același aplomb și chiar o viziune (a)politică asemănătoare celei a redutabilui gazetar și fondator de reviste literare Geo Dumitrescu : « Într-unul din primele articole, publicat la 20 de ani, Eliberare prin estetic, Ionescu e frământat de influența nocivă pe care viața socială o are față de ”esența noastră intimă”. Un dezacord funciar se cască între realitatea individuală și gregaritatea vieții sociale. Cufundați în realitatea din jur, « trăim în afară și alături de noi”. Imersiunea în social are drept consecință inexorabilă alienarea individului. În fapt, suntem sau devenim o rotiță într-un angrenaj care ne vizează de conținut. Viața socială este ”o deturnare de la viața veridică”. […] iar a accepta jocul social, este sinonim cu a trăi prin procură. Cu aceeași dârză respingere e întâmpinată mentalitatea colectivă care anihilează, prin uniformizare, individul, și asta pentru că : ”trăim o viață de egalizare ; de nivelare ; de rigiditate. Ne pierdem pe noi, în noi înșine”. » 4) Þinând cont și de considerațiile critice ale lui Ion Bălu din monografia Nostalgia absolutului (1981), titlul poemului ”Africa de sub frunte” constituie o alegorie, o metaforă cu trimitere directă la « Africa din noi »– expresie metaforică folosită într-un renumit studiu sociologic, tradus la noi și binecunoscut de Geo Dumitrescu, Galaxia Gutenberg de Marshall Mc Luhane : « Poemul nu are nicio legătură cu continentul negru, ci transpune într-un registru ideatic o stare de spirit reală, atestată istoric : […] Ne aflăm, sugerează poetul, sub dominația probabilității : stihiile elementare, stârnite din matca lor seculară, ar putea dezlănțui ”Africa de sub frunte” […] Poemul freamătă de mișcare. Însă încercarea de a subordona imaginile unei coerențe noționale sunt lipsite de șanse. Lianții logici au fost intenționat tăiați și Africa de sub frunte se apropie structural de Poema printre regi a lui Stephan Roll, sau de poemele lui Virgil Teodorescu : Sentinela aerului, Blana de râs și Drumul spre mare. » 5)
Textele « inedite » din Jurnal de campanie, cum ne explică însuși autorul lui, Geo Dumitrescu, stau alături de « o parte din poeziile mai vechi » cărora li se dau toate « variantele inițiale », iar « structura nouă » 6) tripartită a acestui volum nu este decât revizuirea unor variante de poeme apărute cu opt sau unsprezece ani mai înainte. Aceasta pentru că în ”Nota autorului” de la sfârșitul Jurnalului de campanie suntem bine informați, fără multă precauție însă cu subînțelesuri, asupra obstacolelor pe care le întâmpinase spre a-și publica nu poeziile ocazionale (puse la sfârșitul volumului), ci noile creații, sau cele din 1963, 1966 în variante nedeformate de cenzura comunistă. Bineînțeles că poetul se exprimă voalat ; procesul său creator nu era dominat numai de o aproape inconștientă « autocenzură ». Din text transpare vehemența susținerii ideii de « slăbiciune » a sa (fiind modest în realizările sale), dat fiind faptul că dă și originalul textual la fiecare dintre « paginile de odinioară », care aveau alte « înfățișări » decât cele actuale, « schimbate », motivând : « în străduința autorului de a reveni la variante inițiale sau de a reconstitui aventura lirică în izbucnirea ei pură, eliberată de conjucturi, de intervenții exterioare sau de intoleranța și zelul naiv (și nefast) al inhibițiilor și prejudecăților diverse și al autocenzurii. » 7)
Criticul Marin Mincu îl consideră pe acest mare poet primul reprezentant al experimentalismului literar postmodern, pentru că a influențat toate promoțiile din poezia română postbelică. 8) Marin Mincu face următoarele remarci despre întreaga operă de maturitate a lui Geo Dumitrescu, subliniind spiritul ei recalcitrant, neobedient și oponent la toate clișeele sau dogmele literaturii oficiale în regimul comunist : « Se pare că acum, la distanță de peste cincizeci de ani, se poate recepta exact valoarea canoanelor antimetafizice propuse de Geo Dumitrescu. » 9)
Poemul ”Biliard” din Jurnal de campanie surprinde mișcarea ideilor primejdioase prin ricoșee și rostogoliri în adâncul conștiințelor: ”Hai să jucăm biliard ! După fiecare partidă,/ toate lucrurile din jur par legate mai bine/ în sensuri comune, toate aleargă, aleargă,/ într-o mișcare liberă, planetară,/ căutând bila roșie. » 10) Traiectoria « capului detașabil », care este vizarea insului invitat să citească (să joace) de către eul poetic, simbolizează clar mesajul batjocoritor al textului care este trimis direct pe masă « de-a dura/ spre bila adversarului/ care are întotdeauna un punct negru. » 11) Presupunem imediat că « adversarul » nu este decât cenzorul, care vede în jucătorul expert (eul poetic) tipul recalcitrantului față de îndoctrinarea cu lupta de clasă. Poetul îndeamnă primejdios la ieșirea din starea de inerție pe alți jucători : « Bila aleargă, și-a pierdut nemișcarea,/ singurătatea./ Dar nu-i de-ajuns/ să lovești bila celuilalt/ punând-o în mișcare pe toată întinderea mesei : trebuie să găsești bila roșie, stârnind/ o mișcare puternică, a tuturor – / numai atunci poți câștiga/ patru puncte,/ cele patru puncte cardinale. » 12)
Regulile banale ale jocului de biliard sunt doar un pretext de a vorbi despre recâștigarea demnității umane, uneori pierdute sub comunism, dar reaflate (reabilitările după întoarcerile de la Canal ale intelectualilor erau atunci încă la ordinea zilei). Repetițiile, sau reluările lingvistice ale gestului de a « nu lovi tare, prea tare » cu tacul devin aici, ca și marginile mesei de biliard, amortizări ale loviturilor, altfel zis ale acuzelor poetului la adresa sistemului comunist ce se generaliza – pentru cei liberi dar aserviți ideologic – ca fiind tot mai concentrațional, precum panopticum-ul din anii ultimului război întrevăzut de Ion Caraion. Lucian Raicu surprinde strategia de a comunica mucalit dar problematizant al omului dar și poetului Geo Dumitrescu : « A spune întruna, eventual și același lucru, a spune la infinit doar cu minime variații ceea ce trebuie spus și ceea ce nu trebuie uitat, a înfrunta fără orgoliu riscul monotoniei procedurale, cursă îndelungată spre adevăr, spre restabilirea în drepturi a adevărului, războiul, ca să zic așa, de uzură, urmărind hărțuirea și exasperarea forțelor minciunii mai curând decât o victorie spectaculoasă și trecătoare asupra lor : nimic mai caracteristic pentru modul de a fi, totuna cu cel de a scrie, al poetului. Afectarea naivității și a dificultății de a ”înțelege” ce se spune, ce i se spune, este una dintre deprinderile sale cele mai specifice și de mai sigură eficacitate. […] Farmecul ideal terestru al poeziei sale în bună parte de aici vine, din respingera ”moftului”, din voința de a-și păstra, în orice împrejurări, mintea limpede, capul pe umeri și picioarele pe pământ. Mișcările excesive îl neliniștesc, linia instabilă nu-i este pe plac. […] Teribilismul nu era decât o inteligență mascată. » 13)
Nu mai este nevoie să precizăm că acest poem al pseudo-didacticei învățări a jocului de biliard (lecție știută bine de scriitori, cărora li se dădeau la ședințe literare directive ca să inoculeze ideologia de partid în mintea cititorilor), îi este dedicat « lui Eugen Jebeleanu », un maestru al jongleriilor cu scrisul său neponderat. Cât de sarcastic sună finalul poemului, pentru că punctele se cuceresc onest, ca și aprecierile asistenței la acest joc alegoric, numai prin dislocarea inițială a emblemei absurde a bilei roșii, a « bilei-soare » din centrul mesei (mulțimii de « bile »-capete) : « Haideți la biliard ! Când lucrurile încetează să mai aibă un înțeles,/ o legătură,/ mă duc să joc biliard/ ca să pot pricepe lumea./ Îmi iau capul și-l așez pe masă. E un cap detașabil, din fericire./ Și numai cu el pot să joc,/ să găsesc bila roșie, care scapără,/ bila-soare… » 14). Expresia metaforică ultimă, « bila-soare » creează un disconfort auditiv pentru că se contrazice crearea anterioară a ansamblului de imagini că ”bila sare” – indus subconștient în așteptările cititorilor. Soarele era sigla partidului muncitoresc la alegerile din 1946 câștigate fraudulos de comuniști. Bila, cuvânt polisemantic, face aluzie la organul anatomic ; ni se-arată implicit umorile negre, necazul, mânia pe care poetul le stârnește « adversarilor » scriitori, dar și cenzorilor.
Din tinerețea sa publicistul Geo Dumitrescu teoretizase lupta artiștilor de la ”Albatros” cu orice viitoare înregimentare de ordin doctrinar politic: « Suntem o generație fără dascăli și fără părinți spirituali. Ne caracterizează revolta, ura împotriva formelor, negativismul. Detestăm număr la număr, literatura și manualele de istorie națională. Lângă acești bărbați care construiesc universal viitorul, mă găsesc deocamdată sentimental. Simt însă că admirația mea ar putea fi într-alt fel efectivă și că reticențele mele sau intoleranța pentru prostia intrușilor sau pentru greșelile exaltaților sau inabililor ar putea fi învinse într-o zi. Până atunci, condeier anonim, îmi comunic entuziast speranțele, refuz să scriu poezii cu temă, lupt cetățenește împotriva cărților de istorie și a formalismului burghez. 15)


NOTE:

Geo Dumitrescu, Libertatea de a trage cu pușca (The Freedom to Pull the Trigger), Ed. Cartea românească și Vinea, 1995, București, p. 40;
2 Ibidem, pp. 40-42 ;
3 Ibidem, p. 42 ;
4 S. Miculescu, Măștile lui Eugen Ionescu : douăsprezece ipostaze ale ionescianismului , Ed. Pontica, 2003, Constanța, pp. 178-179 ;
5 I. Bălu, Nostalgia absolutului, Ed. Eminescu, 1981, București, pp. 163-164 ;
6 Geo Dumitrescu, ”Nota autorului” la Jurnal de campanie, Ed. Cartea Românească, 1974, București, p. 286. Această « structură nouă », compoziția experimentalistă a întregului volum constituie tema referatului.
7 Ibidem, pp. 286-287;
8 v. M. Mincu, Fărâme critice, Ed. Pontica, 2005, Constanța;
9 Idem, Poezia română actuală (O antologie comentată), vol. al III-lea, Ed. Pontica, 1999, Constanța, p. 1324 ;
10 Geo Dumitrescu, Jurnal de campanie, p. 25 ;
11 Ibidem, p. 24;
12 Ibidem, pp. 24-25;
13 L. Raicu, art. cit, pp. XIX-XX;
14 Geo Dumitrescu, op. cit., p. 26;
15 I. Biberi, Lumea de mâine, 1945, pp. 232-233 , apud L. Valea, Generația amânată, Ed. Limes, 2002, Cluj-Napoca, pp. 350-351;

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!