Þigara se stinge, alături,
același pahar de coniac ieftin
din care sorb sacadat, licoarea ciocolatie.
Te aștept inspirație dulce,
să-mi da-i forța să străbat nețărmuitele
cărări stropite cu har dumnezeesc,
acolo unde stropul e ploaie, unde ploaia e viață.
Unde suspinul e bucurie desăvârșită iar frunțile
încruntate sau descărcat de orice supărare.
Acolo și numai acolo te vreau, să purcedem
alături de îngerii purtători de iubire pură,
să cântăm în minunatul cor al vieții eterne.
Tresar, căci jarul mușcă din amprentele deja
slefuite, de vitregiile vieții de zi cu zi.
Ce vis frumos am avut, îmi fuge prin inconștientul
încârcat și așa de multe alte lucruri neterminate.
Ce păcat că nu pot visa în fiecare secundă...