În memoriam - Vasile Șukșin.
L-am cunoscut în toiul verii, când deja își montase „Călina roșie” ajunsă a fi nu doar o realizare cinematografică amară ca pelinul, ci și o veritabilă relatare veridică despre adevăratul Adevăr, care a zguduit opinia publică din Rusia sovietică și nu numai... Pelicula cinematografică o făcea pe „adormita doamnă”(Rusia), să verse lacrimi. Deși nu toată, fiindcă Moscova nu credea în lacrimi. Ea considera atunci și mai consideră și acum că toate lacrimile sînt de crocodil. Mai ales, lacrimile celor de la țară.
Dar el, despre care îndrăznesc să scriu în acest eseu pentru Marele Volum, iubea țara, o înțelegea așa cum era ea: răbdătoare, uitată, trădată și mută într-un fel. Ca și țara noastră de acum, printre altele. Ca și pe vremurile lui Brejnev, Ceușescu, Bodiul și mai noul care seamănă mai degrabă cu o umbră, care trebuie să dispară la amiază, dar ea nu dispare, ci doar se face mai mică, apoi crește iarăși spre seară, devenind chiar uriașă.

Pentru a ajunge la inima spectatorilor și a cititorilor, Vasile Șukșin, că despre el scriu, a convins-o mai întâi pe mamă-sa ca să vândă ceea ce avea mai scump și mai sfânt în gospodărie, adică, vaca, cea care îi hrănea copiii...
O văcuță de aceasta a avut și mama unui alt Vasile, ajuns scriitor aproape până la vârsta de 80 de ani, doar că, s-a născut nu undeva în Siberia, ci în satul Unțești, raionul Ungheni de pe malul Prutului.
Vaca familiei Șukșin a fost doar o primă jertfă a zidirii, atât pentru Vasile născut la 25 iulie 1929 în ținutul Altai, cât și pentru Vasile născut la 1 iulie 1926 într-o Românie mare. Că și unul și altul s-au născut la țară și părinții au fost nevoiți să jertfească câte ceva din cele ce aveau. Pentru ambii au urmat apoi alte jertfe, pentru ca în cele din urmă, lumea de de lume să înțeleagă toată profunzimea durerii unor oameni simpli de la țară.
Vasile Șukșin ceva a dovedit în viață, deși gândul cel măreț – să înțelegă Rusia în mai mare profunzime i s-a dus pe apa sâmbetei, pentru că în viața-i scurtă pe care a avut-o, n-a dovedit să realizeze filmul visurilor sale: filmul despre răzvrătitul Stepan Razin!
Totuși pe mine mă cuprinde un val de bucurie și mândrie că am fost în ziua sa de naștere – 25 iulie în ținutul Altai, chiar în satul de baștină al scriitorului - la Srostki din raionul Bia, am intrat în casa-muzeu și chiar în baia evocată în filmul „Călina roșie”.
Dar, cu regrete, badea Vasile Șukșin al lui Macrie Leonte (sau Leontievici, cum zic rușii), nu se mai afla printre cei prezenți. El trecuse deja în lumea celor din umbre, deși ar fi fost minunat ca acest bărbat să fie, fiindcă se născuse, după cum am mai spus, în anul 1929, iar în vara acelui an – 1979 s-ar fi bucurat alături de numeroșii săi prieteni de pretutindeni de frumoasa vârstă de 50 de ani. În vara acestui an am ajuns să constatăm că abiturientul de odinioară de la Institutul Unional de Cinematofrafie din Moscova, pentru care mama sa a vândut tot cea vaea mai scump - vaca lor, ar fi rotungit astăzi vârsta de 80 de ani. Poate la așa vârstă onorabilă actorul, regizorul și scriitorul rus Vasile Șukșin ar fi avut de spus ceva foarte important. Dar în Rusia bărbații adevărați rareori ajung la așa vârstă. Ca și la noi, de altfel... Că nici Vasile Vasilache n-a ajuns chiar până la 80 de ani, când soarta-ți hărăzește să fii considerat ca pelinul de stepă, nici prea amar, dar nici dulce, fiindcă pentru bărbați există puțină dulceață în vaiță, iar unii așa și nici nu ajung să o guste...
Ca actor Vasile Șukșin apare pe ecrane în anul 1956 în „Donul liniștit” unde a jucat în rolul secundar al unui marinar. Rolul principal îl are abia în 1959 într-un film despre doi Tudori, adică despre „Doi Fiodori”. Dar nu doar ca despre actor vreau să povestesc, ci și ca despre om, om simplu și tot odată, regizor de filme, scriitor, prozator pe care mi-a plăcut să-l citesc.
Dar și despre acest om cu numele Vasile, cu nume drag mie voi fi nevoit să revin într-un alt volum, sau într-o continuare fragmentară de nume dragi pentru că anume așa inima îmi cere, îmi dictează...