Așteptările

Glose

Aștept, aștepți, așteptăm. Ne cheltuim mare parte din suflet și din viață conjugând/trăind acest verb.
Ce aștepți ? O venire. Pentru fiecare alta. Pentru mamă, venirea copilului. Pentru copil, venirea mamei, pentru toți, venirea primăverii, venirea ploii, venirea zorilor.
Puse cap la cap numai așteptările autobuzelor și ale trenurilor vieții cumulează câțiva ani . Uneori, aștepți și atât. Alteori, aștepți citind, scriind, dormind, suferind, trăind. Chiar murind.
Așteptări cotidiene, banale, bune și rele precum așteptările zilei de azi:
poștașul, vestea, rezultatele de la loto, de la analizele de sânge, poate cel așteptat va suna azi la telefon, va bate la ușă, poate.
Aștepți cu înfrigurare să vină, dai la o parte perdeaua, pândești de la fereastră să apară de după colț, scrutezi depărtările, poate îi zărești silueta...
Aștepți să treacă timpul până să se întâmple ceea ce trebuie să se întâmple, numeri zilele până să se împlinească sorocul. Poate că venirea e o întoarcere. Sau, - mai știi? – o plecare. Venirea se poate întâmpla să nu fie la înălțimea așteptărilor tale. La capătul așteptării e bucuria sau trista dezamăgire.
Așteptăm cu emoție ceva bun. Nu iubim neașteptatul pentru că de multe ori e ceva rău. Așteptăm neașteptatul cu teamă. Așteptare negativă, întunecată, ce altceva e teama ? Atunci când te aștepți la orice.
Așteptarea cea bună și binecuvântată, fără de care nu se mai poate trăi se numește altfel : speranță. E așteptarea acelui lucru într-atâta de bun încât merită să fie așteptat chiar și o viață întreagă..Sau când timpul ne amenință, așteptăm cu speranță o salvare. Sperăm/așteptăm să se întâmple o minune. Neașteptările ne pun la încercare curajul. Așteptările/speranțe ne măsoară încrederea și răbdarea. Credința. Puterea de viață.
Așteptăm sperând însănătoșirea, să prindem ultimul tren, să obținem pacea, bucuria, tihna. Recunoașterea. Iertarea.
Când nu mai rămâne decât așteptarea, de fiecare dată neașteptată, a Ultimei Întâmplări a vieții, nici nu mai ai ce aștepta. Când nu mai aștepți nimic, nici nu mai exiști. Pentru că omul viu e o ființă care așteaptă. Trăiește în și cu așteptări. Moare așteptând. Așteptarea lui Godot este așteptarea absurdă deoarece știi că e zadarnică, așteptarea celui care nu vine niciodată pentrucă nu există, pentru că este doar o plăsmuire a ta. Așteptarea asta este în tine, ai creat-o tu și te reprezintă, ai dori să faci să vină, dar n-ai cum, totuși aștepți, pentru că te-ai născut pentru această așteptare și trăiești pentru ea. La fel și în parabola lui Kafka: aștepți o viață la poarta Legii, îmbâtrânești și mori așteptând să intri. Apoi poarta se închide A fost creată anume pentru tine. Cam așa este și cu așteptarea lui Mesia. Totuși aceasta este așteptarea cea mai dătătoare de putere, așteptare supraomeneasca, așteptarea așteptărilor veșnice. Numai Dumnezeu nu așteaptă pentru că El întrupează așteptările însăși, ale omenirii, ale lumii, ale universului : divina așteptare......Sau poate și în ceruri venirile pot înșela așteptările ? Cine poate ști ? Poate Existența însăși nu este altceva decât un joc de-a așteptările și neașteptările. De-a întâmplările așteptate și neașteptate. Mesia ori Apocalipsa ? Salvarea sau Holocaustul nuclear ? Mântuirea sau Judecata din Urmă ? Salvarea sau Pieirea ?
Cine va avea îndeajuns de multă răbdare și destule zile, să tot aștepte, poate că va afla.