Valoarea crește în omul erudit, care este conștient de gândirea lui înaltă și de ideile înnobilatoare transpuse în acte creatoare.Acumulând cunoștințe din diverse domenii, omul cultivat își creează din conștiință un spot luminos care-i proiectează idealurile clare într-un viitor pe care-l percepe ca o ecuație cu n variabile.Rezolvând prin logică și deducție fiecare variabilă în parte, își poate predetermina destinul și-l poate construi plecând de la prezent, ca o matrice existențială cu elementele previziunilor.
Omul intelectual își transfigurează vocația de „a fi oricum” în sublimul de „a fi în sens pozitiv”, valorificând aspectele ontologice.În cazul său, fenomenologia existențială transformă întâmplările și evenimentele fortuite în fapte responsabile.Voința sa îl ghidează înspre perfectibil, intuind divinul în manifestările naturii și absorbind eoni din spiritul universal.
Prin cunoaștere rațională își creează o filozofie a vieții formată prin generalizarea și dezvoltarea principiilor adevărului, ale mândriei și ale dreptății.
Valoarea văzută ca o sumă de pozitivități, devine parte indestructibilă a imanenței sale, pe care și-o conștientizează observând și analizând defectele celorlalți, tarele de caracter, personalitate și devierile comportamentale.
Omul filozof, cel care gândește fiecare corpuscul al realității, care judecă imparțial oamenii și în același timp se judecă sever pe sine însuși, se află mereu în căutarea fericirii și, chiar dacă nu o găsește, se reîntoarce înlăuntrul ce înglobează iridescențe de stări, eflorescențe de emoții și un amestec eterogen de sensibilități, acumulând experiență – sursă inepuizabilă a valorii personale.
Non-valoarea, cu consecințele ei nefaste și negative, își poartă cohorta deziluziilor și dezamăgirilor în firile mărginite, cu mințile obtuze rătăcind în simulacre și absurdități, ca un stigmat al neputinței.Își multiplică non-sensurile nimicniciei în nimicul prin care mișună nulitățile și avortonii.Devierile de la axa verticală a existenței au repercursiuni asupra percepțiilor clare ale realului, iar individul afectat de angoase rătăcește în jurul non-valorii, pe care o văd ca un blazon al incapacității de adaptare la fenomenele complexe, care creează dimensiuni noi unei existențe obturate de echivocuri și incertitudini.
Gândirea „0” creează cu materia deșertăciunii „non-valoarea” și, implementată în omul-zombi, face din acesta un zero uman, un specimen jalnic ce stârnește uneori mila, alteori râsul.Tipologia omului „zero”, ce intră în categoriile „non-valorii”, caracterizează involuția și se încadrează în segmentele unei lumi degradante, în declin, cu idealuri inverse, absorbind neantul.Oamenii ființează fiind împărțiți în mai multe niveluri, caracterizând superioritatea sau inferioritatea lor, calitățile sau defectele fiecăruia, puterea sau neputința indivizilor.
Gândirea ca o asimptotă a reflecțiilor orientată spre + infinit, își are trendul spre verticala perfecțiunii și este sursa deplinătăților și plenitudinilor.
Transfigurarea gândirii evoluând spre + infinit creează valoarea, înnobilând omul ce o posedă și îi asigură succesul, iar involuția gândirii spre – infinit naște non-valoarea, ce înjosește și degradează individul care își mișcă corpul prin intermediul acestei gândiri – sursă a regresului psihic și a nereușitelor.
Cu alaiul de calități și defecte prezentate anterior, valoarea și non-valoarea nu se pot combina, căci ele diferențiază oamenii între ei și stabilesc treptele ierarhiei în societate.