Statul are obligatia de a asigura cetatenilor cel mai bun regim de viata pe care acestia il aleg.
Alegerea unui stil de viata depinde de factori precum: informare, capacitate de analiza, libertate, resurse etc
Pentru toti acesti factori, statul trebuie sa asigure mixul de legislatie, reglementare, dirijare, nereglementare etc, astfel incat, pe de o parte, cei mai multi cetateni sa beneficieze de cele mai mari beneficii in sensul regimului de viata pe care si-l aleg (perspectiva utilitarista), iar, pe de alta, sa nu fie cetateni privati esential de acest drept (perspectiva umanista). In aceasta expunere, vom considera secundare doua dintre, de altfel, consideratiile cele mai importante dpdv istoric, cea crestina si cea socialista.
La o extrema, s-ar putea argumenta ca maximum de libertate va contribui la impunerea unei stari de echilibru – in care consumatorii pot utiliza produse “de calitate” (reglementate prin standarde, impozitate), accesibile (datorita concurentei legale), in conditii societale (…). Trebuie analizat modul in care membrii societatii au de beneficiat din asta. Asumam exemplul tarilor occidentale, unde preturile de achizitie pentru stupefiante nu sunt relevante. Cineva zice: daca eu vreau sa consum droguri, e alegerea pe care o fac eu, chiar daca stiu ca sunt rele si sunt prost, e libertatea mea pe care nimeni nu trebuie sa mi-o ingradeasca. Asemenea individualisme nu trebuie incurajate. Toti membrii societatii traiesc intr-o interconexiune si interrelationare complexa, care nu poate disocia un comportament idealizat localizat (consumul de droguri “la tine acasa”) de influenta asupra celorlalti membri ai societatii. Aceste personae consumatoare de droguri inevitabil se vor asocia – altfel cine ar putea avea ca scop al guvernarii, in acest domeniu, realizarea unei societati perfect atomizate?
Ce rezultate are interactiunea consumatorilor de droguri? Pe de o parte, sunt efecte naturale rezultate din interactiunea oamenilor – merg la petreceri, desfasoara activitati impreuna – care nu sunt condamnabile. Condamnabil este segregationismul care decurge din aceasta. Cei segregati sunt cei care nu doresc sa consume droguri si, inevitabil, au prieteni care consuma droguri, la a caror prietenie tin, pentru ca orice prietenie are la baza aspecte umane, dezirabil mai presus decat inclinatiile spre a consuma sau nu droguri ale respectivilor. Acestia sunt pusi in situatia: renunt la prietenia cu respectivul (lucru firesc dat fiindca nu vor mai desfasura activitatile interumane anterior mentionate) sau ma asociez lui in consumul de droguri. Doar simpla posibilitate ca o persoana sa trebuiasca sa ia aceasta decizie este o drama. Si nu cred ca este vorba de putine persoane – cred ca este vorba de majoritatea populatiei! Da, majoritatea populatiei vor fi pusi in situatia ca un prieten de-al lor (termen generic) sa fie consumator de droguri si sa trebuiasca sa decida intre ruperea prieteniei si continuarea prieteniei si consumul propriu de droguri. Chiar daca cei din urma vor fi mai putin numerosi, iata inca o dovada ca va creste numarul de consumatori in urma legalizarii drogurilor.
Cineva ar putea argumenta ca isi pot continua prietenia bine-mersi, fara sa consume amandoi droguri. Acela se gandeste daca calitatea prieteniei va fi aceiasi inainte si dupa momentul legalizarii? Deci, de ce ar trebui cineva sa renunte la o prietenie pentru ca altcineva sa poata consuma droguri in locuri publice?
Ce influenta are reglementarea? Eu cred ca, fie si pentru o persoana care are respect pentru faptul ca legea interzice consumul unor droguri si de aceea nu consuma, aceasta calitate a persoanei respective trebuie ocrotita. Daca intelegem a ocroti aceasta calitate si libertate prin a legaliza, atunci este evident ca va avea loc o crestere a numarului de consumatori.
In general, sunt doua categorii de oameni, cu respect la aceasta problematica: cei care consuma (in care nu distingem dupa motivatie sau considerente despre faptul de a consuma si ceilalti) si cei care nu consuma – categorie in care distingem pe cei indiferenti fata de consumul de droguri si pe cei neindiferenti fata de consumul de droguri – unde putem, teoretic, distinge intre cei care aproba si cei care dezaproba legalizarea consumului de droguri, majoritari fiind evident cei din urma.
Argumentul crearii de discriminari este strans legat de amploarea sociala a problemei careia i se aplica. Faptul ca o persoana nu poate accesa un grup pe motiv ca nu ar fi consumator de droguri este un segregationism extrem de periculos. Acestea nu sunt argumente individualiste de genul „daca vreau eu, o fac pe raspunderea mea” – nimeni nu ar trebui sa gandeasca asa, deoarece nimeni care gandeste asa nu isi poate generaliza gandirea lui ca optima pentru oricine altcineva, din cauza asimetriei: inteligenta, resurse, informare, status social etc.
Dar si de sistemul axiologic al fiecaruia – pentru ca cineva care pune mai mare pret pe moralitate decat pe hedonism, pe echitate umana mai mult decat pe consumerism, pe colectivism mai degraba decat pe individualism, pe responsabilitate decat pe escapism, acea persoana nu ar furniza argumentul invocat.
Nu in ultimul rand, consumul de droguri aduce atingere idealului de familie si institutiei de familie insesi. Aceasta, pe de o parte, ca inrudite in iresponsabilitate, iar, pe de alta, ca...dupa cum urmeaza. Cata lume isi doreste sa aiba o sotie/un sot drogat? Exista, chiar consumatori de droguri care sa raspunda negativ? Si nu cred ca e necesar sa continuu, deoarece este evident ca orice gen de abuz de libertate, de acest gen, aduce lezare institutiei familiei, fara de care nici cel care scrie aceste randuri, nici cel care le citeste nu ar fi existat.
Daca o prostituata moare ca n-are bani (daca n-ar lucra ca prostituata), un drogat moare ca n-are droguri? Intrebarea e retorico-tampa (trebuie sa adaug ca, prin opozitie, consider legalizarea prostitutiei un lucru bun, deoarece rezolva probleme mult mai importante decat cele pe care le creeaza: statutul femeii, sanatatea publica, adulterul, reglementarea financiara). Ideea era ca, daca s-ar legaliza drogurile, ar inceta razboaiele dintre clanurile producatoare, comericalizanti etc., ar putea creste veniturile statului prin impozite (apropo, acestea ar acoperi costurile medicale pe care consumul generalizat de droguri le-ar impune statului?), s-ar diminua inechitatea sociala intre cei care obtin venituri ilicite din aceste activitati etc. Aceste argumente, insa, se refera la situatii care nu intra in campul dezbaterii – „tarile producatoare” au culturi diferite (orientate rural), fenomenul nu este acelasi ca consumul de in tarile occidentale (orientate spre tineretul urban); de altfel, obiectul acestei argumentatii nu il constituie statutul legal al drogurilor in tarile respective. Cineva ar zice „si aia sunt oameni, trebuie sa ii avem in vedere”. Totusi, noi analizam efectele asupra unei societati relativ limitate, cine ar putea sa isi aroge autoritatea de a prevedea efectele unei legislatii mondiale in acest domeniu, chiar daca, prin absurd, ar dispune de mijloacele de a implementa asa ceva.
Consumul de droguri nu raspunde unei necesitati fiziologice. Se poate spune, la limita, ca consumul de alcool, tutun, cafea, sex, televiziune, au evoluat, in mediul societal, in necesitati cvasifiziologice (idee controversabila). A necesitat o degradare a moralitatii unor societati conservatoare, inerenta mondializarii. Aceasta va deveni, insa in mult mai scurt timp, datorita mondializarii accelerate, si cazul consumului de droguri. Intai va deveni o necesitate sociala, pe fondul careia, mai apoi se va transforma in necesitate fiziologica. O necesitate in plus este, per ansamblu, o reducere a libertatii individuale.
Este la latitudinea autoritatilor guvernamentale si civile sa impiedice, in acest sens, atat ingradirea libertatii consumatorilor si a potentialilor consumatori, cat si ingradirea libertatii celor care nu consuma si nu vor consuma droguri de a trai intr-o societate in care libertatea inconstienta a unora exercitata in consumul de droguri si legalizarea acestuia sa aduca prejudicii lor si celor la care acestia tin.