La noi, de Ajun, se făceau împărțeli de fasole, prescuri (cu bomboane), murături. De Crăciun se împărțeau din nou caltaboși (din carne, și orez, fierți – se mâncau fierbinți), sărmăluțe și friptură. La colindători li se dădeau bani. Când veneau în două cete colindătorii flăcăi dar și căsătoriți, mămica Tudóra îi băga în casă. Le dădea țuică fiartă, pentru că de la vin ar fi răgușit. Așa făcea mămica, săraca, în fieșcare an, Dumnezeu s-o ierte, că bună mai era! La copiii cu steaua le dădea bani și covrigi cu nuci.
Se mânca și-n Ajun fasole, sau cartofi, varză cu ulei la cuptor. Mai aveam linte. Făceam și dovleacă în puțin orez la cuptor. De Sf. Nicolae făceam pește prăjit, borș de pește și… se bea vin, cu căldarea! Nu mai țin minte dacă venea preotul cu Crăciunul. Dar venea cu Botezul și i se dădea bani, carne. Nu-i dădea vin, nu-i dădea altceva. Că nu toată lumea avea porc de Crăciun. Era din ăia săracii, care n-avea pentru ei…
- Dar la biserică? Cum se ducea lumea de Crăciun la biserică?
Se ducea tata moșu decât. Nu se ducea nici mămica, tăticu… Noi eram copii. Când m-am căsătorit, se ducea Niculae (soțul) și mama (soacră) Gherghina – și de Bobotează, ca de toate sărbătorile.
- Se îmbrăcau frumos în zilele de sărbători?
Bineînțeles. Dar nu în costume naționale. Cu haine curate din ladă, că șifonier nu aveam. Nu, nu se purta la noi naționalele… Flăcăii, pe căciulă aveau cununi de bomboane, de la fetele care erau domnișoare. Iar la oamenii însurați era busuioc cu trei craci așa, înșirați cu stafide. Iar pe stafide punea o foaie de varag, galbenă ca steaua lui Iisus Hristos (de care se zicea c-a mers după ea, ca să-l găsească unde e născut!) – dar mai subțire.
Nu era la noi obiceiuri cum sunt în alte părți. Poate că nu mai țin minte, poate fiindcă am fost și copii!...
- Cum petrecea lumea?
Finii se duceau la nași cu măncare, băutură. Colac făcut de casă și plin cu carne. Și cu vin. De Crăciun se mergea la nași. Neapărat! Al doilea de după naș, deavărul, era cel ce cumpăra brad și împodobea bradul la nuntă. Și de Crăciun sau de Anul Nou, cel târziu, era vizitat deavărul; și devăroaica, care la nuntă cumpărase și ea nu știu ce pentru mireasă, le dădea vin tinerilor căsătoriți și le dădea sfaturi. Când avea câte ceva, se ducea și întreba, iar ei le dădea sfaturi dacă-i bine sau rău să facă un lucru. Îi învăța de bine cum să facă, nu de rău!... Ei îi spunea ce dureri avea. Iar deavărul dădea sfaturi bune.
Alde mămica Tudóra, la câte persoane a fost deavăr, pentru că era dintre cei mai înstăriți, le cumpăra vase de-astea, bradul îl cumpărau tot ei, nu știu ce le mai cumpăra. Pentru că erau înstăriți alde mămica…, printre cei mai înstăriți din Aidemir. Nu era primii, să nu exagerez, dar ai cincilea după primii erau și ei. Mulți veneau de se împrumuta cu bani de la ei… În Aidemir primii era cei care avea cârciumi de băutură. Dar din plugari, era primii, pentru că avea oi, avea cinci hectare de pământ. Cine avea cinci hectare de pământ la Aidemir era om vestit în sat, că d-aia m-a luat Niculae, pentru că alde mămica era vestiți în sat, care mai de care venea de se împrumuta de bani…
- În timpul războiului sau pe vremea foametei din ’47 s-au schimbat obiceiurile de iarnă?
Chiar pe 6 decembrie, în ’40, ne-au aruncat bulgarii-n graniță. Am stat două săptămâni în graniță aruncați. Alde lu’ Niculae și nenica Stan cu Ana au venit mai devreme, că-n septembrie au venit bulgarii peste noi… Și în decembrie ne-au aruncat pe noi în graniță. A venit comisie românească la frontieră și s-au făcut niște legături de ne-au primit încoace. Că bulgarii nu ne mai primeau înapoi. Și când am venit în Almalău, sărăcie mare! Că n-aveam ce mânca… Nhă! Ce să iei într-o căruță?! Când am venit în Almalău se ducea Niculae pe câmp să culeagă porumb, ca s-avem ce să mâncăm. Se ducea cu nenica, frati-su mai mare (Stan), care s-a dus apoi și pe frontul de Est, de-l îngropase de viu un obuz). Ei, prin câte am trecut…
Bulgarii ne-a oprit vitele acolo, astea, vacile și oile ne-a oprit. Ne-a dat voie decât ce-aveam la căruță înhămați, dacă erau vaci sau boi, înțelegi?...
- Da!
Dacă era cai la căruța – asta. Dacă era boi – asta. Nu ne-a dat nimic ce era după căruță. Numai ce era la căruță înjugați!...
- Și-n căruță…
Am stat acolo-n graniță, la Regie două săptămâni. În decembrie 1940. Când am stat în graniță eram cum s-ar spune… căsătoriți… Eu cu Niculae. Că el a venit în România. Prima dată în septembrie s-a făcut refugierea. S-a dat ordin să plece românii. Care încotro le vede ochii, în România. S-au pus camioane la dispoziție. Niculae a venit înapoi – că alde Gherghina, mama soacră venise deja în Almalău. O leva era, dacă vorbeai românește! Dar nu ne-a ținut prea mult. Ne-a ținut din septembrie până în decembrie în Aidemir.
Pe mămica o chema Tudóra, iar pe tăticu’, Gheorghe. Dar mămica era moartă de mult (de trei-patru ani) – eu eram de cincisprezece ani când a murit mămica! Din România, Niculae a trecut înapoi în Bulgaria, la Aidemir și ne-am luat. Căsătoriți n-am fost, doar ne-am luat, că nici acte n-am făcut. (Abia în România am făcut acte.) S-a dus Niculae în toamna lu’ ’40 și s-a declarat la primărie, c-a venit înapoi după mine. Cu martori, cu doi martori! A scris, a declarat la primărie, precum că și părinții lui veniseră înapoi în Aidemir. Încă nu se așezase granița și au trecut noaptea, cu căruța înapoi. S-au dus la casele lor, că nu era ocupate de bulgari casele încă, era goale. Nu știu cât a stat… o săptămâni – două dac’-a stat. Că d’aia a venit el înapoi, fiindcă era și părinții lui acolo. Și pentru că era strictu acela, ne-am căsătorit (luat). Toți românii care rămăsesem în Bulgaria am fost aruncați în decembrie peste graniță. Într-o zi, pe toți, pe toți, sfșt, chiar în ziua de Sfântu Niculae ne-a dat peste graniță!
- Și plângea lumea (după voi?)
Cum să nu plângă, Dragoș! Nu plângea bulgarii după noi… Au rămas după noi români care erau căsătoriți cu bulgăroaice. Sau românce cu bulgari. Dar nu mai scria și de astea!...
Jan, taică-tu, la Regie a fost zămislit. Pusesem saltelele (două) adăpost, peste patul de fier. Și când ne trezeam dimineața, picioarele erau în zăpada mare. Dar mă mir, măi, că n-am răcit, că tot n-am răcit! Dar ce, ne mai dezbrăcam, c-așa îmbrăcați dormeam… Mă mir cum n-am făcut păduchi!
Si dacă vrei să te schimbi, n-aveai cu ce să te schimbi. Că și între căruțe era oameni. Era lumea îndesată, așa acolo. Puteai să te dezbraci în pielea goală, să te schimbi?
Nu mai mi-aduc aminte, că e atâția ani… Am acum optzeci și opt de ani…
De Crăciun eram în Almalău. Alde nenica trecuse porc, păsări. Alții n-aveau nimica. Am avut porc de Crăciun. Am tăiat porc. Nenica Stan avea casă…, era cu trei camere, bucătărie, beci. Astea era case de la bulgari, că la bulgarii erau trecuți în Bulgaria și casle erau goalele dăduse case în casele lui moș Manole
Când am plecat noi, bulgaru’ știa că alde moș Manole e acolo și, cum a eliberat moș Manole casa, bulgaru’ a venit imediat. Și noi aveam casa lu’ nenica Stan, primul băiat al lu’ moș Manole. Altceva n-aveam să stăm. Nu știu cât am stat la nenica Stan. C-a venit coloniștii, după ce Niculae a făcut armata trei ani la Marină, și ne-a dat alte case. Venise regimul comunist. Și p’alea le-am vândut, ale lu’ nenica Stan. Când s-a eliberat (din armată) l-a pus secretar de sfat, în Almalău, pe Niculae.
Știu că eu am rămas la câmp și munceam cu moș Manole pământu-n parte. Când am venit noi în Almalău nu ne-a dat pământ. Nu ne-a dat pământ! S-a făcut reforma agrară și ne-a dat pământ – așa se zicea parcă!
- Cum a fost când ați rămas pentru prima dată însărcinată, până să-l nașteți pe primul fiu, pe Jan? Cum reușea tataie Niculae să aducă mâncare?
Aducea iepuri, pește, rațe. Mă duceam la câmp, cu burta mare. M-a luat și la seceră. Și seceram! Să stai o zi întreagă la seceră, o zi întreagă, cu burta mare, aplecată!... Munceam cu ziua la boier… am muncit la Botezu și Andreescu! Și luam în parte de la coloniști. Coloniștii când au venit la noi, în Aidemir, erau machidonii. Ai noștri, românii cu bulgarii, erau amestecați. Machidonii, când au venit, statu’ le-a luat pământ de la părinții noștri, și le-a dat lor. Le-a făcut și case. Statu le-a făcut case separat, așa, de noi. Unde se zicea la Delenic. Unde era un ceair așa, frumos și-acolo le-a făcut case… Când i-a adus, în Aidemir, pe coloniști (înainte de 1940), statu i-a dat în case la noi. P’ormă s-au dus în casele lor, făcute de stat. Din ’40 până’n ’47 am muncit în parte. Și din ’47 i-a dat și lu’ Niculae pământ, că era militar și aveam trei copii!
- Cum era ca argați la boier?
Erau boieri, dar nu stăteau în Almalău. Pe la București erau casele lor. Aveau moșii. Cum să-ți spun, aveau vii. Și veneau vara familiile lor. Dar munceau oameni la ei, munceau cu ziua! Boieru’ venea rar, dar avea oameni de bază, nu știu, aduși poate și de pe-acolo, de la… ei. Îi punea pe oamenii ăștia să aibă grijă de noi! Boieru’ venea în vizită decât, vara. Dar noi nu-i vedeam. Eram la câmp și cum să-i vezi?! Poate să fi stat și mai mult… La plată ne dădea bani. Ne plătea nu mai știu cât ziua acolo! Douăzeci de lei… Dar erau bani atunci, nu ca acum. Erau bani.