agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-12-27 | |
Acest eseu este o explicare si prezentare desfasurata a ideii ce razbate din spatele poeziei “Marele Alb”.
Intrebarile despre propria existenta ( “cine sunt?” , “care este rolul meu pe lume?” “ce este Univesrsul?”) au aparut in mintea umana de cand exista constiinta de sine, ma refer atat din punct de vedere istoric cat si personal, al fiecarui dintre noi, cititor sau nu al acestor ganduri. Ce voi prezenta in continuare este o interpretare personala (determinata si de, poate, scazutul meu nivel cultural si intelectual) a unor curente filozofice. Pe de alta parte rog sa nu fiu suspectat nici de etilism intelectual ( interpretarile mele sunt cat mai simpliste pentru a fi usor intelese, in primul rand chiar de mine) Absurdismul este un curent filozofic care abordeaza disonanta fundamentala dintre cautarile fiecarui individ pentru un Rost si Noima al vietii si al propriei existente, pe de o parte, si lipsa de Rost si Noima ce par a caracteriza Universul in sine. Caldura sufletului Individului se loveste de raceala Univesului. Un strigat disperat al unei fiinte mici in fata infinitului. Iar acest sentiment de frustrare in fata inposibilitatii unui raspuns asupra proprie existente creeaza o scindare dintre Material si Suflet cu un sentiment de Absurd al constiintei pe care Individul nu o poate rezolva. Si atunci Individul realizeaza ca nu are decat trei solutii de abordare a acestul Absurd: -“o salvare existentiala” adica renuntarea la tot si toate, poate inclusiv la viata pentru a “distruge” complet acest Absurd. Aceasta abordare e cea mai repudiata si devianta. Sa ne gandim la curentul EMO. Sentimentul lipsei de rost a vietii si retragerea completa in propia sa nimicnicie chiar si prin sinucidere, proferata de adeptii curentului ma face sa ii cataloghez drept “Absurdisti renuntatori” -o alta varianta este acceptarea acestui Absurd dar pentru a putea fi totusi “explicat” de propia sa constiinta apeleaza la imaginea unei Fiinte superioare care este deasupra intregului Univers si care prin propria ei existenta ca Fiinta suprema dovedeste totusi un rost si o menire pentru fiecare Individ in parte. Religia este cea mai cunoscuta abordare din acest punct de vedere. Dar si Existentialismul face parte din aceeasi tematica. -cea de a treia varianta este cea care a abordat-o prima data Søren Kierkegaard,filozoful secolului 19, care alaturi apoi de Albert Camus au pus temeliile Absurdismului Acceptarea situatiei de Absurd in sine, constiinta de sine acceptand-o ca atare si traind chiar in spiritul ei. Kierdegaard a considerat aceasta abordare ca fiind o “nebunie demonica”, deoarece mintea umana nu poate aborda pe termen lung , putandu-se creea in mintea Individului o rupere intre realitate si fictiune, intre constiinta si intelect intre mental si material. Albert Camus pe de alta parte imbratiseaza aceasta atitudine. Pentru ca el considera ca Individul este ca un Sisif (de aici si opera sa “Mitul lui Sisif”) orice face si orice gandeste este ca si cum ar rostogoli o stanca pe un deal fara a o putea aduce vreodata pe coama dealului. Asa si Individul nu isi poate gasi rostul sau menirea niciodata deoarece stanca sa se postogoleste in continuu fara a exista un sfarsit decat atunci cand propria sa existenta se termina. Imbratisarea celei de a treia variante, Absurdismul se regaseste mai ales in arta, in teatrul Absudului si in pictura ante si post-belica. In arta se constata chiar o “razvratire” intelectuala a autorilor fata de logica: “Daca existenta noastra este cantonata in Absurd atunci orice vedem noi, orice simtim, orice gandim au o nota de absurd in sine”. Daca pana atunci originea axelor geometrice erau trei drepte perpendiculare intersectate in punctul zero, de acum axele nu mai sunt drepte ci sunt niste linii nedefinit serpuitoare iar toate criteriile “sanatoase” dupa care ne ghidam intelectul si logica sunt deformate deplin. Tocmai de aceea “vedem” de exemplu un ceas de Dali care parca se topeste, printr-o imagine unduitor deformata. Ca intr-un videoclip imaginea se distorsioneaza sau si mai mult Realitatea ca intreg se distorsioneaza. Noi poate credem ca vedem liniile drepte, dar de fapt poate ca liniile sunt strambe si doar creierul nostru le “face” drepte, sau le defineste a fi drepte. S-a facut un studiu. Unui grup de indivizi le-au fost puse niste lentile de contact care deformau imaginea vazuta de acestia , astfel incat subiectii vazand liniile drepte ca fiind curbe. Dupa doua luni de purtat aceste lentile subiectii deja se obisnuisera si se descurcau foarte bine in viatza cotidiana desi vedeau deformat din punctul nostru de vedere. Dar dupa ce le-au fost luate lentilele respective au avut mari proble sa se adapteze din nou cu propria lor privire, deoarece mintea lor se obisnuise cu imagine a distorsionata. Pentru ei imaginea unei linii drepte nu mai era o linie dreapta ci una curbata. *** Tot astfel si imaginea unei ninsori noi o vedem intr-un fel iar un fulg de nea, daca ar avea constiinta ar vedea-o altfel. Pentru fulgul de nea, el descopera propria sa existenta doar prin ceilalti fulgi de langa el pe care ii vede in jurul sau jucandu-se, bulucindu-se, zbenguindu-se. Nu poate sa vada mai departe de doua-trei siruri de fulgi deoarece nu are capacitatea de a distinge mai departe. Propria sa micime il limiteaza in descoperirile sale existentiale. Un Individ aflat intr-un sistem, univers nu poate sa conceptualizeze ansamblul universului in care se afla deoarece propria sa micime il limiteaza. Noi vedem fulgul in ansamblul ninsorii, stim ca vine din nori si se asterne pe pamant in omat. Pentru fulg, de fapt el crede ca Marele Alb s-a departat de el cand “s-a nascut” si dupa o anumita perioada ajunge sa se regaseasca din nou in Marele Alb cand acesta va veni din nou dupa el. Pentru fulg miscarea este relativa. In ansamblul celor care il inconjoara el nu realizeaza ca el cade, de fapt el crede ca sta pe loc si doar Marele Alb vine spre el pentru a se intoarce in el: “Din Marele Alb am venit/ In Marele Alb ne vom intoarce”. Citatul este, nu intamplator, o parafraza din Biblie: “Din pământ am venit, în pământ ne vom întoarce”. Astfel si noi suntem poate niste fulgi pentru alte finite care ne vad framantarile si nelinistile noatre sufletesti si trupesti ca pe niste miscari necontenite ale unor fulgi care in ansamblul ninsorii isi croiesc drumul in mod fatidic spre Marele Alb. In poezia Marele Alb, cititorul nu poate realiza ca toate gandurile existentiale prezentate la inceputul si mijlocul poeziei sunt ale unui simplu fulg. Si este o surpriza de a afla la sfarsitul poeziei ca fulgul este cel care “filozofeaza” intr-un mod simplist dar poate tocmai simplitatea este cea care dovedeste “micimea” fulgului in ansamblul ninsorii. Surpriza creaza un mic soc logic prin vizualizarea din ce in ce mai paroramica a ninsorii : “Si astfel fulgul de nea Isi regasi parintii, bunicii, prietenii In timp ce incet si muribund se pierdu in omatul-rai Asternut pe crengile copacului albit Din padurea inzapezita Din fata ferestrei mele inghetzate Din cabana troienita Din muntele Marele Alb E iarna afara...si ninge. “ Soc logic, de schimbare a punctului de referinta, dar care, atentie, nu se opreste la fereastra autorului ci se “departeaza” si mai mult de cabana si apoi de muntele Mare Alb si ajunge la cuvantul “afara”, care de fapt inseamna Universul care il “cuprinde” si pe poet. E la fel ca in scrierile lui Eminescu de proza jurnalistica: sa ne imaginam ca exista o fiinta infinit de mai mare decat noi si care se uita cu o lupa in mica noatra lume si sa ne imaginam ca exista si o alta fiinta care este si mai mare si care se uita cu o lupa in lumea celelaite fiinte mai mari ca noi si tot asa sa ne imaginam ca exista universuri infinite din ce in ce mai mari care sunt cuprinse de alte univesuri din ce in ce mai mari, la infinit. Iar cand spunem “si ninge” de fapt aceasta este simbolul vietii si a existentei fara de sfarsit, pana cand propria noastra existenta este suprimata, ca o simpla ninsoare. multumesc |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate