Furioșii Domnului


Extraordinar titlu, cartea lui Georges Blonde trebuie citită și recitită. Nu voi face o recenzie, am să extrag ce m-a șocat mai mult
De peste cinci secole irlandezii catolici se războiesc pe față, sau pe alte căi, cu anglicanii, adică englezii care de la regele Henry VIII nu se mai consideră legați de Vatican. A curs sânge și ura nu s-a potolit, nu numai din cauza unui capriciu regal, dar și din motive, probabil, mai profunde - diferența de limbă, tradiție, dezvoltare socio-economică. Greu de înțeles. Ce putem spune de alte popoare de pe glob? În Europa medievală se cunosc doi inițiatori ai Reformei, înainte de Reforma propriu-zisă – Jan Hus și Savanarola. Jan Hus era un învățat, un raționalist, el nu a incitat niciodată la violență, a căutat răspunsuri pe care „sclerozații” din vremea sa, începând cu Papa până la preotul de țară, nu le puteau accepta. A fost ars pe rug. Este greu să ne închipuim acest supliciu. Se confirmă un adevăr, războiul ideilor duce, la societățile nedemocrate, la războiul între oameni. Savonarola a fost opusul lui Hus. Cum s-ar spune „un extremist”. Poate că de la el se trage obiceiul arderii cărților, distrugerii unor opere de artă. Deși nu a fost primul în istorie, el a predicat cu ardoare distrugerea, în numele credinței în Dumnezeu, era un om al negării, nimicirii a tot ce nu se încadra în dogma pe care a îmbrățișat-o cu o patimă nebunească de a speriat și Vaticanul, care s-a simțit amenințat. S-a petrecut cu cinci secole în urmă. Naziștii au avut un precursor, dar Savonarola nu a creat un sistem, trecerea sa a fost de scurtă durată, precum căderea unui meteorit. Savonarola considera că și nebunia este un dar al Domnului. A căzut pradă aceluiași foc pe care l-a provocat. Secolul XVI a fost marcat de războiul țărănesc german și de Reforma lui Luther. Furia catolicilor a fost egalată doar de furia protestanților. Situația din Irlanda de Nord, astăzi, este urmarea luptelor din Germania secolului XVI. După ce a încercat să-i atragă și pe evrei de partea sa, Luther a devenit antisemit, pentru că a fost refuzat ca profet. Reformistul a devenit fanatic. Calvin a fost mai crud decât Luther, dar împotriva catolicilor, la Geneva.. În Anglia, regina Elisabeta, fiica lui Henry VIII a fost nemiloasă cu oricine nu se supunea puterii ei de autocrat anti-papal. În Franța se cunoaște „Noaptea Sfântului Bartholomeu”, un adevărat pogrom anti-hughenot. Richelieu a reușit să aducă o pace relativă. Dacă amintim de masacrele din cele două Americi, prin care biserica a convertit pe bieții băștinași la o credință pe care aceștia nu au înțeles-o nici astăzi, înțelegem că îndemnurile „să nu ucizi” și „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” au fost uitate din clipa când au fost rostite, la începutul mileniului I. Pogromurile antievreiești ale lui Hmielnițki, din secolul XVII, apoi din Rusia în secolul XIX, apoi Holocaustul, ca și Gulagul, care aveau și o componentă esențial antiumană, antireligioasă, luptele tribale din Africa de azi, extremismul terorist islamic, toate sunt forme de „furie împotriva Domnului”, adică o ignorare totală a vocii care ne cheamă la armonie interetnică, interreligioasă. Furioșii Domnului vor mai dăinui, poate Mesia să-i mai potolească. Dar de unde va veni El? Nu va fi prea târziu?


Boris Marian