Divinizarea adolescentină nu este un termen specific unei erotologii sau compartimentări psihologice stângace.
Înțelegem prin divinizarea adolescentină procesul erotic prin care persoana iubită este înzestrată de către iubitor cu o calitate rară – prerogativa absolutului.
Atunci când adolescentul îndrăgostit privește lumea exclusiv prin ochii persoanei alese, iubite, se produce o absolutizare a întregii relații active ce se naște între cei doi.
Această comunicare erotică dintre cele două persoane are loc la nivelul unei absolutizări a tuturor gesturilor, valorilor, relaționărilor și trăirilor astfel încât persoana iubită suferă un proces de dezumanizare și zeificare cât se poate de concretă.
Există în acest sens un adevărat ritual care se aplică la comunicarea dintre cele două jumătăți – un ritual religios. Există nenumărate semne și semnificații investite prin care persoana iubitoare își dedică trăirile celeilalte persoane într-un mod cât se poate de religios.
Implicăm și religiozitatea aici deoarece este vorba despre Absolut și relația cu acesta.
Ce se întâmplă de fapt?
Persoanele alese una pentru cealaltă concep această alegere ca singura posibilă și singura posibilă pe veșnicie. Există o depășire a timpului cronologic în acest tip de investire, o depășire care aprofundează întreaga problemă în și înspre domeniul eternității.
Nicăieri altundeva decât în iubire nu se manifestă o lipsă mai acută pentru trăirea Prezentului și o mai puternică investire cu deplinătate a Viitorului în calitate de Posibil.
Îndrăgostitul nu are prezent, el nu trăiește pentru clipa ce se scurge.
El trăiește pentru eternitate, pentru o dedicare veșnică a vieții sale persoanei iubite. De unde și caracterul de absolut al situației.
Zeificarea sau absolutizarea calităților pozitive ce nu mai sunt pozitive,căci s-ar compara cu cele negative, ci de-a dreptul firești, cu un firesc zeesc, reprezintă un rezultat al beatitudinii contemplării frumuseții persoanei alese.
Dar ce poate să însemne aici frumusețea?
Răspunsul este că frumusețea sau mai exact contemplarea frumuseții este rezultanta percepției potrivirilor excepționale dintre cei doi, potriviri de la nivelul comuniunii de spirit (de priviri, de trăsături ale chipului interior). Totul este țesut într-o tramă care leagă cei doi actanți ai iubirii într-o singură și unică ființă. Nu degeaba se spune că după un timp soții seamănă la chip într-un mod izbitor. Privirea interioară este aceea care odată exersată, schimbă chiar fizionomia și o direcționează pe calea unificării în același chip.
Dincolo de aceste considerații, ce legătură să aibă componenta divinizantă a iubirii adolescentine cu morala?
Foarte simplu.
Atunci când ai realizat o unitate de factură – corect spus - religioasă cu Celălalt, respectul pentru celălalt este pasul imediat următor. Așa cum iubești „la nebunie” pe cel drag, așa îți vei iubi și copiii și așa îți vei iubi și semenii. În principiu sursele moralei adevărate nu rezidă decât în ceea ce tocmai am spus.
Cu toate acestea, de ce există violență, de ce există discordie socială.
Foarte simplu.
Unii dintre noi nu trec printr-o iubire adolescentină, nu cunosc fiorul religios care se degajă în această întâlnire de excepție.
De ce nu se produce asta?
De ce unii oameni sunt atât de REALIȘTI încât nu văd chipul lui Dumnezeu în persoana Celuilalt?
Răspunsul este că toate lucrurile se produc însă nu la toți indivizii în același timp.
Credința noastră este că, oricât de târziu, sentimentul moral se va naște. Nu există irecuperabili în acest sens.
Și întotdeauna, o iubire va fi cauza conversiei.