agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-02-02 | |
Despre romanul “Dracula” scris de Bram Stoker sau ecranizările sale au scris destui critici de artă. Într-o nouă versiune, cinematografică din 2009, cu titlul “Katalin Varga”, brandul Dracula ne arată că poate fi reîmprospătat cu subiecte inedite, luate de exemplu din violuri, urmăriri, vendete și crime. Viziunea scenaristului ori a regizorului acestui film român-maghiar, bilingv, duce la reinventarea mitului Dracula ca erinie feminină, ca furie dezlănțuită, golem persistent încă în Transilvania. Îl coboară în țărână, pe ulițe, în bordeie și cârciumi. Direct, fără perdea. Cu iscusința doborârii unui trofeu cinegetic, atârnat de perete.
S-ar putea ca titlul filmului – luat după numele protagonistei Katalin Varga – să fie și o parafrazare a cărții lui Vlaicu Bîrna, “Romanul Caterinei Varga” (editura Tineretului, 1960, având ca subiect viața unei tinere românce rămasă orfană, nepoata prin alianță a nobilului Sigismund Brady, căsătorită Kelemy). De fapt istoria acestui vechiului stat central-european – voievodatul și principatul Transilvaniei – este abolită în filmul “Katalin Varga”. Nici amintire de răscoala lui Horia, de crăișorul munților, Avram Iancu. Acțiunea este centrată pe-o psihologie feminină marcată nefast de sindromul Stockholm: transformarea victimei, a unei femei violate de doi țărani în potențial călău al amândorura. Antal Borlan, al doilea personaj important, devine de asemenea, din călău o victimă. Legenda vampirismului, însă cu explicații psihanalitice. Eroina filmului “Katalin Varga” este așadar tipul realist și grotesc (verist, nu naturalist) al victimelor prințului Dracula al lui Bram Stocker. Ea se metamorfozează – am crede noi – în Dracula-erinie. Însă la sfârșit ne întrebăm dacă ea nu și-a umanizat acest ipostas. Numai că experiența sa e mult mai verosimilă. Atât de verosimilă, încât și fiul ei, de vreo opt-doisprezece ani, un fel de Iisus care asistă neputincios la calvarul mamei (foarte asemănător cu cel interpretat de actrița Maya Morgenstein în filmul “Patimile lui Hristos) ne aduce aminte și de moromețianismul lui Marin Preda din “Viața ca o pradă”. Rolul principal i-a revenit Hildei Péter, care joacă remarcabil. Filmul “Catalin Varga” poate fi privit și ca un fel de martiriu incipient sau mortificare pentru fiul femeii molestate. El este copilul păcatului, dar de-o puritate absolută a umanului, așteptând să se producă minunea, salvarea. Hierofania slavării sale și mai ales a mamei care, la început, se răzbună pe unul dintre bărbații care o violaseră în urmă cu un deceniu, întârzie (filmul are două ore) iar până la urmă nici n-are loc. Frații sau verii țăranului ucis la beție de către Catalin Varga o urmăresc, declanșând în uniforme de polițiști români un fel de acțiune inchizitorială, de vendetă, schingiuind pe cei care o adăposteau pe ea și pe fiul ei în case. Dracula se face aproape auzit (prin coloana sonoră foarte originală – o muzică instrumentală de avangardă), pipăit, gustat, văzut, scuipat, regurgitat de parcă ar cuprinde întreaga condiție umană. Dracula (un fel de justițiar rural) este femeia otrăvită în sine de gândul pervers al răzbunării. Katalin Varga renunță la o viață liniștită când își îmbată primul agresor, își ridică fustele într-un hambar și apoi îl ucide cu sânge rece, aducându-i aminte de ziua când o violase pe un drum, la marginea unei păduri. Apoi un fals Dracula intră în rudele bărbatului ucis. Nu-i nevoie să se arate reacția lor. Ci doar faptul că, indiferent ce etnie au, ei se amăgesc a reprezenta un fel de golem ardelenesc, un Dracula care-și face dreptate de unul singur (ceea ce-i imposibil). Urmăritorii lui Katalin Varga sunt mai șireți decât torționarii comunismului, mai rapizi decât serviciul Interpol, căutând-o și-n gaură de șarpe, și-n iadul deznădejdii (Sfântului Siluan Atonitul) pe femeia încolțită și de cercul tot mai strâns al autorităților care voiau s-o aresteze. Katalin Varga este un vampir în libertate, un actant liber, un haiduc, un justițiar care totuși vrea să se căiască, să-și plângă fărădelegea. Ea nu este o vrăjitoare – cum ne lasă puțin să credem scena din barcă, atunci când se dezlănțuie ploaia torențială iar ea nu este udată de loc (din pronia lui Dumnezeu, care-i vede căința). După ce umblase prin bârloguri și scorburi alături de fiul său (în dumbrava care nu-i de loc minunată, într-o atmosferă înnorată până la capăt, și la propriu și la figurat), ea îl găsește din întâmplare, la o mică fermă, într-o Vale a Plângerii chiar pe celălalt bărbat violator, Antal Borlan. Dacă inițial voia să-l ucidă ca și pe acesta, situația-limită în care se află o determină să-și revizuiască deplin comportamentul. Vinovatul Antal simte că băiatul ei i-ar fi propriul său fiu. Îl distrează, învârtindu-l prin curte. Soția lui Antal, care nu putea avea copii, se bucurase nespus că-l vedea atât de vesel. Nu se abține să-i găzduiască pe străinii care căutau adăpost. Această femeie nevinovată se transformă însă, în câteva zeci de ore, în victima perfectă a duhului rău care am crede că-i Dracula, însă de fapt este forța întunericului cel mai afund. Plimbarea ei cu soțul Antal și cu străina pe lac o fac să bănuiască scopul vizitei acesteia. Katalin Varga povestește la persoana a treia ce i se întâmplase chiar ei de fapt – însă aluzia e prea transparentă ca să nu fie prinsă din zbor de ascultătorii ei. În timpul unei nopți are loc o discuție de taină între Katalin Varga și fostul ei violator, gazada sa actuală, care era îndrăgostit nebunește de propria soție, în ciuda faptului că era stearpă. Exact precum Vitoria Lipan din “Baltagul”, ea reușește să-l facă pe vinovat conștient de culpa și blestemul abătut asupra familiei sale (pentru că nici nu mai putea spera să aibă parte de alți urmași). Acest gospodar, un țigan ungur, cu o statură asemănătoare cu cea a lui Lică Sămădăul (cel interpretat de Geo Barton în ecranizarea “Morii cu noroc”) se căiește amarnic, știind abia acum că avusese și-un fiu în urma săvârșirii violului. Punctul culminant al filmului este atins când în dimineața următoare un scârțâit rău prevestitor – tot mai amplificat de orchestația coloanei sonore (un câtec terifiant, originar, cu instrumente de percuție și de suflat), îi face pe cei doi protagoniști, pe Katalin Varga și fostul ei violator, tatăl băiatului să alerge spre pădure, prin lanuri. Ei o găsesc pe soția acestuia spânzurată, pentru că le auzise discuția din hambar. Deznodământul e cutremurător și survine imediat ca o continuare amplificată a punctului culminant și a muzicii lugubre. Protagoniștii se pierd unul de altul prin pădure, își jelesc viața și culpele. Brusc, reapar cei doi țărani urmăritori, care dăduseră de urma lui Katalin Varga, o prind și-i zdrobesc capul cu o piatră. Acest film de-o modernitate barocă, realizat cu actori luați parcă de pe stradă, într-o selecție browniană, nu reinventează mitul Dracula, ci îi arată limitele. La o critică serioasă mitul romanesc, lansat de Bram Stoker n-are nicio coerență sau legătură cu realitatea, cu viața. Romanul “Dracula” al lui Bram Stoker este un eșec, o catastrofă tendențioasă despre adevăratul mit Dracula, cel lansat chiar de către Vlad Þepeș – ipostaziat autentic în romanele “Zogru” de Doina Ruști și “Jurnalul lui Dracula” de Marin Mincu. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate