agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3391 .



Gustul minciunii
eseu [ ]
din volumul "Contra răului din noi"

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Robin ]

2010-02-10  |     | 



Gustul minciunii



Fiecare popor are trăsăturile lui fundamentale, statornicite de-a lungul unei evoluții istorice în care acesta se regăsește înscris. Unul este mai leneș, altul mai harnic, unul mai pașnic, altul mai războinic, unul mai șovin, altul mai tolerant, unul mai creator, altul mai limitat etc. Cu calități mai multe sau mai puține, fiecare nație își deapănă visul și veacul de-a lungul câte unui filon statornic, bazat pe o tradiție din ce în ce mai consolidată. Însă au căzut pradă disperării, morții și uitării toate acele popoare care și-au clădit viața de zi cu zi pe adevăruri create de ei, care nu s-au suprapus în nici un moment pe adevărurile fundamentale ale vieții. Dezmățul practicat cu consecvență până la cele mai înalte vârfuri ale societății, s-a dovedit a fi un ritual al pierzaniei de sine, al segregării și al intoleranței.
Asemenea atitudini au obligat generații la rând să țină în brațe iluzii, iar iluziile, la rândul lor, au învățat comunitățile să consume zilnic minciuna, care apriori începuse să devină tentație și să capete gust, precum mărul copt arătat femeii în grădina Edenului.
La noi în țară, nu demult s-a încheiat o campanie electorală pentru alegerile prezidențiale din Anul Domnului 2009. Deși s-au înscris în cursa electorală un număr de doisprezece candidați (ce coincidență!), populația a fost dislocată și adunată în jurul a trei (iarăși coincidență?) dintre prezidențiabili, care aveau în spatele lor partidele cele mai puternice. A fost, pentru mine, o lecție de excepție de cum nu trebuie practicată morala. Lideri pretinși au făcut cerc comun în jurul unor exponenți ai răului, gata pregătiți să ia țara ca pe o pradă și s-o utilizeze doar în scopuri personale. Motivând că fac totul pentru țară și spre binele poporului român, aceștia au purtat o lungă bătălie în care au folosit mai ales arme neconvenționale, minciuna căpătând, poate, cel mai înalt rang care i se putea acorda. Cu toate acestea, la sfârșit a învins binele.
În timpul acestei campanii electorale am ajuns să cred că adevărata viață capătă conturul pe care îl merită și în funcție de modul în care ne raportăm la adevăr sau la minciună. Aceste două repere, sudate indisolubil de un anumit tip de comportament, clădesc în noi o atitudine în care poate fi descoperită și deslușită propria noastră identitate. Cele două repere, adevărul adevărat și falsul adevăr, poartă în ele amprenta unei vieți întregi, cu toate manifestările trecutului. De fapt, reperul curat, reperul palpabil, reperul viu este unul singur: adevărul. Lipsa lui generează în noi o imagine existențială falsă, care marchează un itinerar greșit. Perceput ca o nălucă, adevărul distorsionat capătă în conștiința celor care-l preferă o dependență și o necesitate chiar, asemănătoare aerului pentru plămâni sau hranei pentru corp.
Cum era de așteptat, de-a lungul timpului, ca oameni, ne-am obișnuit repede și ușor să ne folosim de cele două noțiuni, în aparență abstracte, și să facem din ele instrumente necesare atingerii unor scopuri bine definite. Conștienți fiind că mărul edenic utilizat ca troc este garanția unor reușite nu doar ieftine, aparente și de moment, ne-am pus în totalitate inteligența garanție pentru satisfacerea unor nevoi, unor plăceri sau unor interese. Am înțeles, în mod fals, că distorsiunea realității poate să facă din noi altceva decât ceea ce suntem, că poate să clădească, în siguranță, imagini plăcute pentru cei care ne privesc. În condițiile în care prețul care se plătește este unul nesemnificativ, ca și efortul necesar ducerii la bun sfârșit a unor asemenea acțiuni. Așa s-a ajuns la constatarea că minciuna are un gust (provizoriu) plăcut, care dispare cu atât mai repede cu cât intensitatea ei este mai mare și consecințele care le generează mai nefaste.
Noaptea din noi are capacitatea, stranie, de a stinge dorința mersului mai departe. Din sfaturile ei putem să alegem doar strategii parșive și îndemnuri la înșelăciune. În întunericul pe care îl desfășoară, ne găsim rapid dezlipiți de propria noastră conștiință, iar în lipsa ei dorința de a face parteneriat cu minciuna nu mai cunoaște limite. Ne simțim legați, în această postură, de o lume care nu ne aparține. Suntem, practic, separați de propria noastră natură, rupți de spațiul și de realitățile care ni se potrivesc. Umpluți cu iluzii deșarte, riscăm să ajungem goliți de filonul cu săgeata orientată către ținta care ne-a fost promisă, către culmea cea mai înaltă pentru care am fost pregătiți în mod special s-o escaladăm. O culme greu de identificat când noi ne aflăm în cârdășie cu falsul abstractal al unor amăgiri cu miros de impostură.
Curajul de a face parte dintr-un noian de încercări necesare construcției umane, se dezlipește median atunci când suntem în parteneriat cu atitudini care nu au valoare intrinsecă. Când dezertăm din lumea reală crezând că, alăturându-ne unor fapte lipsite de identitate morală, vom putea clădi o lume paralelă din care să facem parte, descarcerați irevocabil și achitați definitiv, atunci ni se alătură în suflet gustul plăcut al iluziei degajată din lipsa de adevăr. Pe care îl purtăm aparent reverențios în papilele gustative ale spiritului virusat de comportamente moderne irosite în afara realității și acoperit de farduri care nu i se potrivesc.
Ideologic vorbind, răul nu ar fi atât de rău dacă nu s-ar dezvolta în minciună. Într-un mediu fertil în care prin toți porii se dezvoltă rădăcini capabile să pună în mișcare un mecanism ostil sufletelor și păgubos vieții. În minciună ne plasăm invariabil într-un spațiu (imaginar) care nu ne este propriu și ne dezvoltăm într-un mediu care nu ne aparține. Ne aflăm ca într-o cârciumă degradată și degradantă, în care beția ne provoacă succesiv trăiri diverse, de la cele neînchipuit de vesele și optimiste, la cele care te fac capabil să escaladezi culmi care se termină întotdeauna cu prăpastii adânci, pregătită parcă să ne înghită definitiv.
Minciuna folosită frecvent ne separă sistemic și sistematic de propria noastră conștiință. Ne lasă într-o singurătate interioară, care este capabilă să detroneze prematur emoții în stare să trezească în minți dorința cunoașterii răsăritului fără ceață și fără grosolănia norilor cumuliformi. Ne orientează într-o intimitate a disperării, ca într-un labirint al morții, făcând din noi suflete fără identitate și lipsite de țeluri. Chiar dacă iluzia gustată dă la început plăceri care se aseamănă cu tihna trăită într-o oază de liniște și bunăstare, persistența în fals ne va descoperi rapid în mocirla cu putreziciuni, pregătită să ne înghită. Ne vom găsi deposedați, mai devreme sau mai târziu, de întreaga pradă acumulată prin frauda inducerii în eroare a sufletelor cu care venim în contact, deoarece legile care guvernează acest univers impun confiscarea în totalitate a lucrurilor care nu ne aparțin, obligându-ne în plus și la plata unor daune morale.
În opinia noastră, organizarea întregii lumi vii, dar mai ales a societății umane, este supusă unor asemenea reguli nescrise ca cele relatate mai sus. Nu minți, ca să nu fi mințit! este o lecție pe care am parcurs-o în toți cei șapte ani de acasă. În care am mai învățat că plățile în viață le vom face întotdeauna cu aceeași monedă de schimb a interlocutorului. Îndemnul la a nu scoate sabia din teacă face parte, la rândul lui, din același gen de lecții utile vieții, dintr-un cod al manierelor elegante și necesare, care poate fi întâlnit doar în societățile evoluate, ca și porunca de a nu minți. Este foarte ușor, pentru mulți dintre noi, să construim fraze bine condimentate în mirodenii exotice, dar care se structurează pe același vicleșug al șarpelui primar și foarte greu să ne suprapunem comportamental peste spusele noastre. Putem, prin cuvinte mari, să găsim destui amatori dispuși să ne dea crezare, convinși de veridicitatea care ar trebui să se regăsească în gustul dulce al vorbelor rostite de noi, dar nu vom reuși niciodată să ne ferim de consecința păcatului major de a frauda prin cuvânt.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!