agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1801 .



Bantuirea neortodoxiei literare
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [N.N.Negulescu ]

2010-02-17  |     | 



“…ceea ce numim o este rezultatul unei actiuni al carei scop finit este de a provoca cuiva dezvoltari infinite. De unde se poate deduce ca artistul este o fiinta dubla, caci el compune legile si mijloacele lumii actiunii, in vederea unui efect anume, a produce universul rezonantei sensibile”. (Paul Valery, L’infini esthetique, in editia “Pleiade”, vol. II p. 1344).

Odata cu acreditarea chioscariilor editoriale de tagma s-au proliferat si colectiile de gaguri. Improvizatiile mimetice, combinatiile arbitrare, superficialitatea si sterilitatea conventionala, sant numai cateva dintre pacatele de neiertat ale amatorilor de literatura, care ilustreaza parazitarea climatului cultural. Totodata, la unison cu astfel de bizarerii delirante, menite sa intoxice receptivitatea cititorilor, multi dintre “cavalerii” cuvantului creator, bajbaie impresionistic, intretinand acest desfrau de turma prin elogioase (dar aberante!) critici de sustinere.
In general, itinerariile critice conturate decorativ peste ansamblul scriiturii, evita la toate nivelurile contactul cu pulsul dinamicii spirituale al elementelor textului, ce apar izolate, fara relatii de contiguitate spatiala si de succesiune temporala, dar propun in schimb un alt sistem de analiza focalizat pe contemplarea “mirificei” topografii a imaginarului, ca sursa sigura de ametire. Este, daca vreti, o abatere sireata de la ceea ce ar fi fost de vazut prin aplecare in noema compozitie, spre perceptia iluzorie a fractiuniilor estetice.
Alti “exegeti”, prefera ambiguitatea interna a decorului silvestru, bogat in semne si “simboluri”, sustinand ca din acest inedit fond “ermetic”, au reusit sa descopere “admirabile” scheme de orientare in planul discursului.
Dar, simpla delectare artistica (daca nu cumva poate fi inteleasa ca o critica necunoscatoare a principiilor de valorizare) nu e suficienta pentru a face exegeza.
In scopul perenitatii si a aprecierii, se impune cunoasterea operelor in sinteza existentei si a valorizarii lor, in onticitatea si axiologia lor.
Onorabil ar fi, ca pretinsii “teoreticieni” ai schematismului gandirii conceptuale – sau Dumnezeu stie ce mai sant ei! – sa se foloseasca cu discernamant – si numai la abordarea operelor autentice – de esentele invataturilor kantiene asimilate din: “Critique de la raison pure”, “Analytique transcedentale” – cartea a II-a, cap. 1 si “Du schematisme des concepts purs de l’entendement”.
Si ar mai fi ceva: Nu ni se arata in ce fel realizeaza schema de orientare jonctiunea intre concept si imagine, nici ce o face posibila, lasand astfel in urma mecanismul care o insufleteste.
Criticul si esteticianul trebuie sa “traiasca” valoarea (sau nonvaloarea?) pe care o studiaza.
Din nefericire, cea mai activa ceata de “corifei” mascheaza in aparare vidul cartilor – la suprafata caruia plutesc uneori profiluri de sincretism insular – cu insistenta frazeologie a “ratiunii critice”.
Nimic despre un catalog de virtualitati ale unui limbaj aducator de sensuri; nimic despre antropologia structurala; nimic despre acea sintaxa care guverneaza raporturile dintre formele pline si semnificante.
In continuarea scenariilor, intalnim si referiri la misterioasa facultate productiva (de ce?) a autorului, inzestrat cu o pretioasa “magie evocatoare” prin care se raspandesc “filiatii ascunse”. Deci, se pune pret pe alegerile tainice.
Forja mentala a criticului de imprumut nu se opreste aici, ci modeleaza la temperaturi inalte pacatosenia gandului, ramificat in distributii sugestive cum ar fi: “relatia dintre subiectul si obiectul oniric”; “cand se atinge tema (si rangul) visului prin asimilarea sa cu anorganicul”; “aceasta inversare a ordinii ierarhice pornind din surse alchimice”; “energia narativa decurge din incordarea spre un dincolo”; “vizibilul se desensibilizeaza in fata ochilor nostri” s.a.m.d…
Aceste formulari pseudo-tipologice (considerate a fi categoriale) – dezordonate si dezonorante in contextul aratat – chiar daca sunt grefate pe articulatii psihologice, nu vor reusi nicicand sa resusciteze stilurile – pastisa:
Ma intreb, nu cumva este prea tolerata instaurarea lumii lucrurilor banale, ridicata la rang de arta?
La finalul acestei cronici, imi reamintesc un caz similar, petrecut prin periferia picturii secolului al XX-lea, pe cand aparea Fovismul.
Spre exemplificare, reproduc un fragment din comentariul eruditului Jean Cassou: “…dar vedem cert in aceasta “emotie” culori nebune, arbitrare, detasate de suportul real si imbinate de ele insele ca si sclavii in zilele saturnalelor”.
Dupa cum bine stim, imaginatia harica construieste, revela si reveleaza, alimentandu-se din izvoarele originare. Imaginatia maladiva, simptomatica, bantuita de himere, prevesteste o generatie pierduta.
Moralizatoare pentru spiritul critic contemporan, ar mai fi doua opinii competente, consacrate istoric :
• « Fiind critic, n-am autori favoriti. Ii citesc pe toti si imi spun opiniile mele pe fata. Imi repugna atitudinea de-a afisa cu absurditate si suficienta simpatia pentru unii sau dispretul pentru altii.« (G. Calinescu intr-un interviu cu I. Valerian, Viata literara, anul VII, nr. 139, 1-20 dec. 1932, p. 1-2).
• « Nu prea pot raspunde, pentru ca am senzatia ca ochiul criticii privesc lucrurile din profil. Cred ca Taine, Bielinski, Brandes, Bacalov (Bulgaria), Dobrogeanu – Gherea au fost critici cu adevarat ; poate nu totdeauna au avut dreptate, dar aveau, ca sa zic asa, senzatia perspectivei sculpturale, si nu picturale (cercetau spatiul si volumul, si nu planul, adica suprafata).« (Ion Calugarul intervievat de Oscar Lemnaru, Facla, anul XVI, nr. 1593, 15 mart. 1936, p.2).

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!