Când se apropie Paștele, mă întorc cu gândul la anii copilăriei și retrăiesc bucuria și emoțiile acestei sărbători. Pe atunci, în satul meu, iepurașul nu avea nimic de-a face cu Învierea Domnului. Sau, cel puțin, mintea mea de copil nu făcea vreo asociere între această sărbătoare creștină și simpaticul urecheat. Îmi aduc aminte cu câtă nerăbdare așteptam ca părinții să-mi cumpere haine noi. Nu că aș fi avut neapărată nevoie, ei cumpărându-mi și fără vreo ocazie specială, dar cele cumpărate de Paști aveau un farmec aparte.
Astăzi, fiind și eu mămică, fetița mea așteaptă să vină iepurașul. Degeaba încerc să-i explic că iepurii nu aduc daruri; nu mă crede și nici nu-i convine să mă creadă, atâta timp cât e vorba despre un personaj atât de simpatic, nelipsit din reclamele de la televizor, din cărțile și revistele pentru copii, din poveștile de la grădiniță, de pe rafturile magazinelor. Omniprezentul iepuraș a sădit, încet-încet, confuzie în mintea copiilor, care sunt derutați cu privire la semnificația și simbolurile unei sărbători creștine. Am răsuflat ușurată după ce am răsfoit manualele școlare de religie. Bine, măcar, că Urechilă nu a pătruns și aici!
Recent, le-am cerut elevilor mei să realizeze un desen cu tema „Bucurii de Paște”. Aproape toată clasa a plasat în lucrare cel puțin un iepuraș. Nu am intervenit, pentru că această cerință s-a vrut a fi un fel de experiment. Când am analizat lucrările, am purtat cu micuții o discuție pe această temă. Nu le-am spus părerea mea, dacă e bine sau nu ca să creadă în iepuraș. Am făcut apel la cunoștințele lor referitoare la sărbătoarea Învierii și i-am lăsat să tragă singuri concluzia, ceea ce au și făcut. Învățaseră la orele de religie că ouăle simbolizează mormântul închis în care a stat Mântuitorul trei zile, că ciocnirea ouălor înseamnă deschiderea mormântului, iar culoarea roșie a ouălor, sângele Mântuitorului. Dar, totuși… Cum adică să nu vină iepurașul? Ce dacă părinții le cumpără haine noi și jucării frumoase? Dacă nu sunt aduse de iepuraș, bucuria nu este la fel de mare.
Pentru că la capitolul „Iepurașul de Paște”, trebuie să recunosc, aveam mari lacune, am hotărât să mă documentez. Internetul mi-a oferit multe informații. De cum am accesat primul link, am aflat că „unul dintre elementele cele mai importante, mai ales pentru copii, în această perioadă, este Iepurașul de Paști”. Dacă e important „mai ales pentru copii”, înțeleg că trebuie să fie și pentru adulți. Sau, poate, doar pentru cei care dau în mințile copiilor? Oricum, nu mai încap dubii; iepurașul e atât de important, încât se scrie cu majusculă.
Am aflat că există multe legende despre iepurașul de Paște. Într-o primă legendă e implicată o zeitate anglo-saxonă, Eastre, al cărei iepuraș a vopsit pentru prima dată ouăle într-o zi de primăvară. Apoi, am aflat că iepurașul zeiței era, de fapt, o iepuroaică. Și nu o iepuroaică oarecare, ci una făcătoare de ouă. Că , deh, la origini fusese o pasăre rănită, pe care, ulterior, zeița a transformat-o în iepuroaică. Și eu care credeam că am o cultură generală solidă…
Ehei, dar mare e grădina iepurașului și multe legende mai sunt în ea! Am aflat, cu uimire, că și buburuzele sunt implicate în aceste legende. Îi șoptești dorința unei buburuze, iar ea o va transmite iepurașului, care îți va aduce cadoul dorit. De unde are iepurașul haine, pantofiori, jucării sau dulciuri? Păi, are o fabrică, unde lucrează mii de furnici. Cum reușește iepurașul să transporte darurile? Există și pentru această întrebare un răspuns: cu o caleașcă de cleștar, la care sunt înhămate rândunici. Fix douăsprezece, nici mai mult, nici mai puțin. Dar grozăvia nu se oprește aici. Iepurașul se transformă, în noaptea de Înviere, în pasărea care a fost cândva. Are și un ou de rubin, unul fermecat, desigur, un fel de Kinder Surprise, cu care transportă darurile la fiecare casă. Apoi, după ce și-a încheiat misiunea, pasărea se dă de trei ori peste cap și redevine iepure. Unul vorbitor, care îi salută, în drumul spre casă, pe toți cu formula „Hristos a înviat!”.
Dacă timpul mi-ar fi permis, cultura mea generală s-ar fi îmbogățit consistent, deoarece informațiile oferite pe internet sunt destul de multe. Nu am mai citit și restul legendelor în care erau implicate diverse personaje: Luna, focul, Budha. În schimb, am citit un îndemn adresat părinților, referitor la iepurașul de Paște, care m-a revoltat: „Să nu lăsăm această tradiție să piară și nici să nu lăsăm să se transforme în ceva comercial și lipsit de valoare!”. Cu transformarea lui Moș Crăciun în Moș Gerilă am cam înțeles cum au stat lucrurile, dar nu înțeleg cine are interesul să denatureze sărbătoarea de Paște.