Atunci un literat spuse: "Vorbește-ne despre cuvânt."
Și el începu:

"Vorbiți atunci când încetați a mai avea pace cu propriile gânduri;
Când nu mai puteți rămâne în singurătatea inimii, viața vi se mută pe buze, iar sunetele sunt un divertisment spre trecerea timpului.
Și, de cele mai multe ori, în discursurile voastre, gândirea vă este pe jumătate ucisă.
Fiindcă gândirea este o pasăre a înălțimilor, care, în colivia cuvintelor, izbutește doar să-și desfășoare aripile, dar nu poate zbura.
Unii dintre voi, din teama de a fi singuri, caută tovărășia vorbăreților.
Tăcerea singurătății le dezvăluie acestora eul lor în toată goliciunea sa și ar dori să fugă de ei înșiși.
Unii dintre voi vorbesc și, fără să știe și fără premeditare, dau la iveala un adevăr pe care ei înșiși nu-l înțeleg.
Mai sunt și alții care păstrează în ei adevărul, însă nu-l dau pe seama cuvintelor.
În firea acestora spiritul sălășuiește în ritmul tăcerii.
Când îți întâlnești prietenul pe marginea drumului ori în târg, fie ca spiritul să-ți anime buzele și să-ți călăuzească limba.
Fie ca vocea-i prin vocea ta să grăiască auzului firii sale;
Numai astfel sufletul tău va păstra adevărul inimii tale, așa cum buchetul vinului este cel care stăruie.
Chiar și când i-ai uitat culoarea, iar cupa de mult nu mai este."