Psihologia investighează manifestările psihicului transpuse în acte existențiale și desface comportamentul în reguli psihologice aplicate persoanei prin teste.Un psihic siderat fără articulații flexibile oscilează dramatic între negativ și pozitiv infestând ființarea persoanei cu depresii acute.
Ruperea legăturilor psihedelice în conexiuni instabile cu un intelect influențat de labilități și dezechilibre, prefigurează simptomele schizofreniei, care bulversează și răvășește bolnavul absorbind din realitate erori halucinante.
Natura interioară a unui psihopat posedă pe fiecare fațetă a intimității afecte deformate depunându-și pe suprafața vizibilă a înfățișării structuri maladive compuse din rânjete ilogice, isterii dezarticulate și plânsete scrijelind pe față o mumie.
Deviațiile definitive de la armoniile realității conturează un comportament în care conduita socială și preceptele degenerează în entitățile hibride parazitând bolnavul psihic cu percepțiile sinistre ale realului.
Vibrațiile ritmului interior al unui psihopat nu se racordează la pulsațiile naturii, fiidcă, în loc de eufonii ale mediului înconjurător el are viziuni ale disonanței.
În caleidoscopul cu imagini halucinante ale unui sine divizat în disoluții ale unei personalități diluate de torpoarea ființării, bolnavul își separă reverberațiile emoțiilor de lumea nepăsătoare în fața unui caz tragic.
Prevăd în viitor o lume ca un compendiu de individualități ale egotismului, în care orgoliul de a absorbi calitățile celorlalți considerându-le proprii caracterului mărește lăuntricul până la paroxism.Prefigurez o lume a oamenilor mari cu vanitatea panaceu supraviețuind calamităților ființiale, în timp ce oamenii mici au orgoliul zero și umilința maximă prin supunerea necondiționată față de oamenii puternici.
Psihologia ține de cunoașterea capriciilor psihicului, de activitățile acestuia în concordanță cu activitățile ancorate în realitate, de labilitatea psihedelică, de influențele faste sau nefaste ale intelectului asupra lui.
În cazul schizofrenicilor în faze acute, lumina desfășurând zilele pe lucruri totalizate în integrala timpului, se transformă în opacitate creându-și simboluri ale negrului ce umple intermundiile esotericului cu materia infernului.În oamenii cu suprafața lăuntrică deschisă nebuloaselor și materiei negre, spre deosebire de oamenii normali ice-și ermetizează sinele în fața influențelor cosmice, înlăuntrul infestat cu morbid este scena contradicțiilor și elucubrațiilor înfruntându-se cu echilibrele fragile ale fiindului, iar sinele absoarbe din deșeurile realității atât infernul deghizat în anormalitate, cât și o realitate ștearsă, ternă, insipidă și prozaică.
În antiteză cu morbidul, sănătatea racordată la eufoniile unui organism ce funcționează impecabil simte repulsii față de bolnavul ce emite semnale deformate receptate de semeni ca frecvențe ale demenței.
Psihopatului îi crește eriteme supurând înlăuntru, iar creierul său funcționează anapoda ca o miopie accentuată cerebrală prin care bolnavul percepe realul cu sincope și intermitențe.
Spre deosebire de bolnav, omul sănătos este întors înspre vivacitate, iar activitatea gândirii optime oferă perspicacitate acțiunilor întremătoare.Sagacitatea dezvelește inteligența de structurile suprapuse ale prostiei, face din concepții gnomice o perspicacitate reflexivă învăluind lucrurile în substanța filozofiei.Preceptele omului sănătos emană efluvii ale conștiinței filozofice, creează o realitate subiectivă văzută prin prisma percepției diferit și se descătușează în principii coagulate de maxime și reflecții.
Psihopații au o substanță morbidă depusă peste straturile cerebrale, iar gândurile dizolvate în această substanță se opresc într-o încremenire irațională.