Efluviile de armonii sunt percepute de oamenii normali ca stări tonice și benefice ce fac din echilibru o axă verticală perfectă fisurată în punctele dezarmoniilor creând dezechilibre.
În societate își au loc doar cei ce posedă o intimitate a liniștii răbufnind în conversații, iar în esența ei se întrevede scopul dezvăluit în contacte, interacțiuni și interferențe.
Socialul bulversează un mizantrop care își iubește atât calitățile, cât și defectele, atât virtuțile, cât și viciile.Obișnuit să discute cu singurătatea și ascultând pulsațiile timpului în ritmul liniștii, mizantropul urăște societatea nu pentru conținutul ei divers alcătuit din oameni, ci pentru formele amăgitoare în ale cărei tipare nu se poate încadra.
Individualul își creează aureola indestructibilă în jurul omului puternic rezistând în fața vicisitudinilor, spărgând urgiile cu puterea voinței.Fără resentimente și prejudecăți, calcă peste omul slab traversat de un vector de instabilitate psihică și extrage din el slăbiciunea din care face caractere de oțel.
Diluarea individualității degenerează în umilință – apanajul oamenilor care se închină la toți necrezând în niciunul.Omul umil este invadat de avariție, ca un abis al economiei din care strigă disperat, cu bariera pusă așteptând să treacă trenul cu produse gratuite.
Omul puternic individualizat, cu specificități transfigurând superficialul, cu energii transpuse în fapte ce au în miezul lor plăcerea și deplinătatea, cu personalitatea acaparând caractere mignione, posedă intrinsec dârzenia de oțel cromat, cu fervori de diamant.
În antiteză, omul gregar, care își leagă spiritul troglodit de vulg, nu are personalitate, ea fiind divizată în comportamente de turmă, iar nedesăvârșirea caracterului are influențe nefaste asupra limpidității mijloacelor necesare pentru atingerea unor scopuri superficiale.
Focalizarea reminiscențelor vanității de lepros este un spot care se mișcă haotic prin încrengăturile afectelor și prin conexiunile sinapselor alterate de inepțiile ce încetinesc deplasarea neuronilor.
Frământările omului gregar, cu ardori dizolvate în umoarea afectelor, cu oasele individuației sfărâmate, cu reverii irizând în nimic, se aseamănă cu zvârcolirile neputinței care încearcă în van să se ridice în spațiul populat cu plenitudini și simulacre de beatitudini.
Pretutindeni se întinde o tuse socială deranjantă provenită din inflamațiile dintre oameni ale căror tipologii diverse se înfruntă și interacționează în societate.Tăcerea dintre semeni ascute urletul care nu se aude dar se percepe, populat cu nefiind și neputință.
Societatea este o recluziune a totalității oamenilor, cu monadele efervescente circulând de la un om la altul impregnând materia din care este alcătuit cu substanța omogenă a lumii.În tăcerea negativă se sparg amicițiile, iar transmigrarea acesteia în zgomot disonant alungă feeria ireală învăluind socialul în simulacre de afinități și înțelegeri.
Idealul fosforescent al societății nu rezistă axiomelor ontologice, fiind divizat în legături chimice instabile între elementele umane reduse la esență.Sublimul hibrid văzut ca o clonă a beatitudinii evanescente, străbătut de filamentele incandescente ale iluziilor, secționează un infinit halucinant compus din dreapta simulacrelor în punctul unei nemărginiri inexplicabile d.p.d.v. filozofic, acolo unde ființarea se încrucișează cu neființarea.
Socialul ca sumă a indivizilor posedă ca trăsături definitorii matricea individualului ce are ca centru impenetrabil fiindul.