agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-07-26 | |
Melancolii de duminică, de Liliana RUS
Editura Carminis, Pitești, 2008 Incursiunile în poezia Lilianei RUS te răsplătesc cu o stare de liniște și de echilibru interior. Cadența versului, armonizată cu sensibilitatea și optimismul poetei, te obligă să locuiești în mijlocul bucuriilor sale fără să dai socoteală timpului. Poezia este „o taină strânsă între dinți...”, mărturisită până la urmă, semn că daimonul a reușit să o smulgă tăcerii. Sufletul său este invadat de o atmosferă vetustă în care se refugiază des, plătind tribut unei copilării și adolescențe abandonate frecvent. Uneori, nu o recunoști în nicio lume. Străbătând un univers necunoscut, călătorește pe continente virgine și găsește o insulă pustie pe care o populează cu amintiri, având convingerea că așa va fi descoperită. În urma sa presară mici semne, probabil „cuvinte galbene” sau „flori de salcâm”, care o vor ajuta să găsească drumul spre casă. Fiecare poem este o dovadă a acestui refugiu. Uneori, melancolia o trimite în gările pline de toamnă, în „tristețea sălilor de așteptare” sau în „trenurile întunecate” în care întotdeauna a avut insomnii. Ca să nu trecem nepăsători pe lângă sentimentele calde dislocate din amintirile copilăriei, remarcăm un poem în care poeta devine propria mamă, purtând de grijă copilelor care-și ascund păpușile sub perne. Activând trecutul, zăpezile vin și acum din nord iar casa miroase a iarnă și scrobeală. „Eu sunt Mama. Între dulap și pendulă voi usca pielea casei. Mai am timp să curăț merele și să gândesc că, iarna, sobele mormăie înfășurate în nori”. Ca să fie rotund și simetric, poemul se termină cu o revenire în dimensiunea reală a timpului - „Eu sunt, Mamă! Cu singurătatea mușcându-mi din carne. Cu ultimele tale prăjituri așezate pe masă”. Acest din urmă strigăt marchează capătul de drum al bumerangului care, după ce își descrie traiectoria eliptică, se întâlnește cu locul de unde a fost lansat. Întâlnirea este tristă pentru că „în casa despre care nimeni nu pomenește nimic” nu mai locuiește nimeni. „Melancoliile de duminică” ale Lilianei RUS sunt respirări surprinse în zilele de sărbătoare căutând soarele și mușcând, pe furiș, lumina.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate