Non-încrederea stabilește relații între un complex de erori și un melanj de dezamăgiri prinse în jocurile comportamentale jalnice, creează conexiuni între incapacități grave de adaptare și complexe de inferioritate.
Non-încrederea se înfășoară în coerciții de slăbiciuni și de angoase și își multiplică deziluziile în vise diurne diluând iluziile.
Non-încrederea influențează esența monadelor ce capătă tente negative și inoculează în gnoze conceptele inconsecvenței și instabilității psihice.
În antiteză, încrederea în puterea de a transmigra materia din care este plămădit caracterul îmi extinde limitele până dincolo de perceptibil.Dă potență tăriei de caracter care se imprimă în arabescurile ființării și creează modele de conduită evidențiind un complex de factori importanți sintetizând paradigma personalității.
Narcisismul eului îl compar cu un fotomodel care face streep-tease pe scena frumuseții și trezește poftele sexuale ale umbrelor diverse ființând înlăuntru.
Dezvoltare a impetuozității caracterului, încredrea evoluează pozitiv prin sagacitatea temperamentului înlăturând pojghița unui eu definind misterul.
Perspicacitatea se multiplică de la propria persoană, alternând maturitatea cu idilicul, către umanitatea întoarsă dinspre răutatea crasă înspre bunătatea maximă.
Neliniște a temerii de a pierde contactul cu socialul, non-încrederea se manifestă prin slăbiciuni ca forme ale pasivității a stării echivoce prin care se învârte sinele neînțeles.
În schimb, încrederea aduce o liniște a conștientizării valorii, o împăcare cu zbaterile eului în căutarea formulei ideale în care să se încadreze și cu capriciile socialului.
Inactivitate a spiritului cuprins de torpoare și a fizicului ce se complace în spleen, non-încrederea cucerește spațiile nefiindului reprezentat ca un etern negru, proiectat în subconștient ce transmite către realitate viziuni alterate, obturate de dezechilibre.
Creativitate și inovație în viața cotidiană ce înlătură monotonia și stereotipia, răspândită pe plaiurile bucolice ale optimismului, încrederea transmigrează substanța telurică în interstiții divine, iar omul încrezător își transfigurează elanurile în scopuri principale, pozitive.
Doresc prin travaliul spiritului să transcend impuritățile ființiale fisurând cercul credinței rotindu-se în sine prin psalmuri, într-o încredere desăvârșită în vocația de a ajunge prin artă la esențele proprii, eterne, ireductibile și indestructibile.
Cuvintele sublimate în poezii dobândesc forța de a epura matricea ce mă reprezintă de defecte, vicii, tare și non-încrederi, iar prin absorbirea materiei lor în psihedelic transformă decepția în încredere.
Prin meditații, reușesc să mă analizez în caleidoscopul cu fațete diverse ale lăuntricului, să-mi observ lestul defectelor și neîncrederea minoră din iluziile răsturnate de eșecuri depășite prin voințe de naturi diferite, care, însumate, dau pozitivitatea majoră.
Discut cu doamna – „Știință” în conversațiile cunoașterii, o flatez complimentând-o pentru invenții și inovații și îi propun să ne întâlnim în parcul spiritului, cu aleile sinapselor.
Conversez apoi cu domnul – „Imaginație” în mod contradictoriu, îi demonstrez că numele lui nu îl pot folosi în poezii fiindcă nu este scris cu majuscule, iar literele care îl compun nu le pot sublima în simboluri care să-și extindă sensurile la infinit.