agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-12-25 | |
Întrebări despre viața ideilor
I. Există lucrurile așa cum se văd ele de către om?, din moment ce imaginile omului despre miros, sunet și linii, contururi, culori sunt exclusiv produse ale sale, comune tuturor ființelor dotate cu simțuri, imagini aflate doar în creier?. Cum arată pentru sine o pădure, în care nu există nici o ființă dotată cu simțuri? În această pădure nu sunt culori, nu sunt mirosuri și nu sunt sunete. Într-o liniște completă, există acolo niște alcături materiale, incolore, ( la fel aerului) pe care nu ni le putem imagina, care emit niște vibrați mecanice atunci când se mișcă sau se ating și reflectă niște unde luminoase atunci când sunt iluminate, asemenea unor vibrații, dar la frecvențe mult mai mari. Percepția energiei este pentru om de asemenea un produs al minții sale. Capacitatea sa de a sesiza o mișcare mecanică este datorată imaginilor succesive pe care acesta le poate înregistra. Contactul mecanic al omului, redat de simțuri, este o informație preventivă, care atenționează asupra faptului că spațiul ocupat de catre corpul său este sau nu agresat. Singura sa certitudine este legată de faptul că o mișcare a lucrurilor are loc. Căldura, respectiv temperatura ca și măsură a acesteia, este o senzație construită de simțuri, care nu are corespondent în natură. Este probabil ca o frunză să fie dotată cu senzori, respectiv informații, complet diferite despre ceea ce crede omul că este căldura. Agitația moleculară nu este căldură decât în stadiul macromolecular, cel al ,,lucrurilor”. Nu există o căldură din ce în ce mai mică, pe măsură ce părăsim lumea macromoleculară spre cea moleculară. În aceste condiții, se poate spune că atât pentru energie cât și pentru substanță, omul are imagini proprii, subiective, care nu există în realitatea înconjurătoare. Această temă a frământat mințile filozofilor pe toata durata existenței civilizației umane și încă persistă și astăzi. Pentru ,,a afla” despre acea pădure așa cum este ea în deplină singuratate, omul trebuie să se afle în acea pădure dar să renunțe la toate simțurile sale. El va fi viu, dar nu va mai auzi, vedea, mirosi sau pipăi în jur. Cum va fi atunci el? II. Inexistența în natură a energiei și a lucrurilor așa cum le percepe omul este demonstrabilă științific. Ceea ce este peste puterile sale de a înțelege și de a afirma este legat de existența sau inexistența obiectivă a ideii. Dacă informația este un atribut al unei structurări energetice, respectiv materiale, ceea ce se distinge privind natura fără a folosi simțurile omului este predominant informațional. Pădurea neprivită de om, este o structură moleculară impresionantă doar dintr-un singur unghi, cel al informației. Însă o structură funcțională bazată pe informații se ascute într-o informație superioară și de o natură încă inexplicabilă, pe care oamenii o numesc ,,idee”. Privind spre idee prin prisma a ceea ce am constatat mai sus că este materia, (la pct I.) ca și alcătuire informațională de energie împletită cu substanță macromoleculară, se poate aprecia, în contrast cu acceptul general, că ideea este existentă în ceea ce este realitatea cuprinzătoare a naturii, dar nu se lasă privită prin acest paravan al naturii (energie, substanță), paravan transmis informațional creerului prin simțurile umane. III. Cuvântul ,,lucruri”, chiar dacă derivă dintr-un verb al muncii, pe lângă înțelesul său simplu, cel de a indica obiectele (lucrate, produse) ce nu au viață, este folosit uneori în limbaj, pentru a vorbi despre un spațiu aflat între ființe, lucruri și idei, atunci când se vorbește: ,,despre acest lucru...” sau despre: ,, mă voi gândi la aceste lucruri”, referindu-se la miezul complex care leagă mintea umană de un context complet și greu accesibil. Limba, ca și formă sinergică a tuturor minților care o folosesc, lasă prin cuvântul-context ,,lucruri,, să răzbată, deasupra oamenilor, înțelesul ,,ideii” ca și entitate obligatorie ce statuează existența oricărei forme constituente a ceea ce este lumea. Despre o posibilă definire a ideii se pun două întrebări: A. Ideea este doar o trăsătură a funcționalității minții umane? - făcându-l pe om inteligent - atribuindu-i creativitate - impunându-i sensibilitate B. Sau ideea este și o existență obiectivă? pe care omul: - o accesează ca rezultat al tuturor celorlate informații sosite prin simțuri - o primește printr-un simț al gândirii sale - o produce independent sau dependent de rezultatele analitice ale informațiilor datorate simțurilor și o lasă apoi liberă În relația sa cu ,,ideea,, omul nu și-a clarificat poziția, fiind încă în fașă doar o dorință a sa de a o înțelege. IV. Omul nu poate controla existența sau inexistența ideilor. La fel energiei, care se află la dispoziția omului numai în formele sale și niciodată în starea sa unică și obiectivă, ideea nu i se poate atribui omului prin existența sa obiectivă. Omul poate doar să contemple prin privirea minții ideile și să se îngrijească de conținutul informațional al acestora aplicând două axiome istorice. Cele două axiome, învățate de omul gânditor, sunt: 1. Pentru a nu muri, ideile trebuiesc scrise. 2. Pentru a trăi, ideile trebuiesc răspândite. Căderea imediată a ideii în faptă nu este proprie ideii ci este un transfer decizional de gândire. Doar de ,,a trăi” și de ,,a nu muri” și niciodată de ,,nașterea” sau de ,,moartea” unei idei se poate face responsabil omul. Un alt control lucid și conștient asupra ideilor nu îl are la dispoziție. Omul privește ideile apărând din ceva intangibil, adăpostit în mintea sa. Este un privitor al ideii și nu un zidar al acesteia. Un miner care extrage din zăcământul realității filoanele ideilor. Există o corespondență între acel ceva intangibil din mintea omului și realitate? Sau natura ideii este comună cu natura informației proprii realității. V. Cum se naște o idee? Acest răspuns nu poate fi dat. La fel întrebării: cum se naște o fărâmă de energie? Acest răspuns nu poate fi dat. Acelei fărâme de energie, fărâmă care nu se poate crea și nici nu se poate distruge, ci doar se poate transforma dintr-o formă în alta, nu i se cunoaște nașterea. Această afirmație însă, este unul dintre principiile de nestrămutat care stă la baza științei actuale. Nu știm cum se naște o idee, dar suntem născătorii și purtătorii ei. Ideea se adăpostește în noi doar? Trăiște în noi oamenii, ca într-un scenariu de film SF? Senzația gândirii prin care se zămislește o idee: ce senzație poate fi? O răsplată plăcută sau o promisiune? Sau o participare la viața ideilor pe care omul o dă ca și tribut pentru evoluția sa reușită |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate