Încercând să afle factorii psihosociali care determină învățarea fumatului, specialiștii au ajuns la concluzia că în special copiii și tinerii sunt mai vulnerabili la influențele negative ale societății preluând de la adulți obiceiul fumatului. Acest fenomen este cauzat în special de spiritul de imitare. La fel cum francezii odinioară i­-au imitat pe membrii casei regale ce erau respectați de toți pentru puterea lor și considerați ca fiind un model de conduită, tot astfel și adolescenții de astăzi îi imită pe adulți, preluându­-le viciile și perpetuându­-le, orbiți fiind de iluzia că aceste ființe miraculoase care sunt adulții au atins într­adevăr acel nivel de responsabilitate față de sine și societate, nivel de responsabilitate pe care pretind că îl dețin prin simplul fapt că au o anumită vârstă și pe care l-­au afișat ostentativ și orgolios în fața privirilor curioase și admirative ale copiilor lor.

Responsabilă pentru răspândirea în rândul tinerilor a fumatului, este societatea însăși. Astfel, cu toate că este recunoscut faptul că fumatul este una din cauzele cele mai importante ale îmbolnăvirii și morții unui mare număr de persoane, guvernele multor țări duc o politică ambivalentă față de fumat: ea este relativ permisivă față de companiile producătoare de tutun și de țigări și față de publicitatea făcută acestora, concomitent cu atenția tot mai mare acordată prevenirii și stopării fenomenului fumatului. Așa cum era de așteptat, această politică fidelă dictonului “doi încarcă, doi descarcă” și-­a arătat lipsa de eficacitate practică. Iar aceasta arată că în realitate aceste guverne sunt interesate mai puțin de sănătatea și viitorul națiunilor pe care le conduc, și mai mult de o rotunjire imediată a bugetului. Dar acest câștig rapid este iluzoriu pentru că aceste fonduri atrase la buget prin producerea și comercializarea tutunului se topesc rapid, fiind folosite pe termen scurt în programele de combatere a fumatului, iar pe termen lung sunt utilizate în tratarea bolilor cauzate de tutun. Costurile anuale, din întreaga lume, ale bolilor corelate acestui viciu se ridică la cifre înspăimântătoare. Se estimează că doar în SUA se cheltuiesc anual 27 de miliarde de dolari. Aceasta arată nu numai că activitatea membrilor tuturor guvernelor are drept motto “După noi ­ potopul!”, dar și că este caracterizată printr-­o totală și inexplicabilă lipsă de logică. Mai marii tuturor statelor par să nu realizeze că investind în sănătatea cetățenilor pe care îi conduc, investesc în viitorul națiunilor lor, și, implicit, în viitorul speciei umane. Având în vedere că din punct de vedere economic, acest obicei nu aduce nici un profit, ci dimpotrivă, pierderi, mai ales pe termen lung, normal și logic ar fi ca toate aceste guverne să nu mai sprijine acest viciu dăunător ci să ia măsuri ferme împotriva acestuia prin interzicerea producerii și comercializării tutunului și prin interzicerea oricărei publicități aduse produselor de această natură. Nimeni nu are însă curajul să ia astfel de măsuri radicale. Foarte probabil că și din motive electorale. Pentru că, trebuie să recunoaștem, trăim într­-o lume formată în majoritate din fumători. În societatea noastră, nu se mai cere permisiunea de a fuma... se consideră chiar nepoliticos să scoți o țigară din pachet și să nu oferi celor din jur. Pe stradă, toți se uită disprețuitor la un individ beat, dar fumătorul nici nu e băgat în seamă, el nu este considerat încă în mentalitatea noastră ca fiind un pericol și asta este grav. De aceea unele organizații au inițiat diferite campanii de informare și sensibilizare a populației cu privire la efectele nocive ale fumatului.

Pentru majoritatea oamenilor care nu depășesc vârstele mijlocii, factorii care motivează continuarea fumatului sunt mult mai puternici decât motivele de a­-l înceta. Motivul “stăpânirii de sine” constă în dorința de a demonstra o voință puternică și de a domina obiceiul. Motivele estetice se referă la sentimentul că fumatul este înjositor și murdar. Dorința de a fi exemplu se referă la cei ce doresc să înceteze fumatul pentru a putea da o bună pildă copiilor sau altor persoane impresionabile. (după Russell, 1974)

În ciuda tuturor obstacolelor, la nivel mondial anumite organisme în frunte cu OMS au inițiat diferite acțiuni anti­fumat cărora li s-­au alăturat în unele cazuri, și ministerele responsabile cu sănătatea din țările respective. Astfel, în Canada din anul 2001 companiile producătoare de țigări sunt obligate să afișeze pe pachetele de țigări imagini reprezentând efectele fumatului. Această măsură n­-a rămas fără efect: un studiu de piață arată că în urma acestor avertismente, 58% dintre fumători se gândesc serios la riscurile provocate de fumat, iar 27% au renunțat deja la acest obicei.

Deși firmele producătoare de tutun susțin că reclamele nu duc la creșterea numărului de fumători, un studiu al OMS estimează că interzicerea reclamelor la țigări în Norvegia și Finlanda a dus la scăderea consumului de țigări cu 9%, respectiv, cu 7%.

Acest fapt este foarte important dacă avem în vedere că în România se estimează, anual, 8000 de decese cauzate de cancerul pulmonar, boală determinată indirect de fumat; și că, timp de 10 ani reclamele la tutun nu au fost combătute. Astfel, conform statisticilor, actualmente în România vârsta de debut în fumat a scăzut foarte mult, ajungându-­se la cea de 7-­8 ani, crescând de asemenea numărul de fumători în rândul tinerilor.

Totodată, s-­a observat o creștere a numărului de fumătoare, în raport cu cel de fumători. Acest fapt se observă clar în cazul populației Bucureștiului, și reprezintă o nedorită tendință a femeilor de a atinge egalitatea cu bărbații.

În România, ca urmare a deciziei Conferinței țărilor central și est­-europene de la Varșovia din 2002, guvernul a hotărât ca în fiecare an cea de a treia zi a lunii noiembrie să fie declarată oficial ca “Zi națională fără tutun”. Această zi este celebrată în același scop și în SUA, doar că aici ea are o istorie mai îndelungată. La data de 18 noiembrie 1976, Divizia California a American Cancer Society a reușit să convingă un milion de fumători să renunțe pentru o zi la acest obicei dăunător sănătății lor și a celor din jur. Un an mai târziu, în 1977, a treia zi de joi din noiembrie a fost celebrată în SUA la nivel național ca zi fără tutun iar această tradiție s­-a menținut. Dar în SUA, lupta antifumat a grupat toate organizațiile guvernamentale și neguvernamentale, ajungându-­se la succese remarcabile care țin atât de protecția fumătorului pasiv dar și de diminuarea ratei de debut a fumatului la adolescenți. Aceste măsuri erau necesare pentru că OMS a anunțat în 2002 că anual 4,9 milioane de oameni mor din cauza fumatului, iar numărul acestora este în continuă creștere. Aceeași sursă informează populația globului că fumatul pasiv crește riscul de cancer cu 20%. Jumătate din cei 47 milioane de fumători din SUA, și peste 45.000 de oameni din Canada vor muri prematur. Aceste date nu sunt printre cele mai îngrijorătoare căci ele se referă la efectele fumatului în țări dezvoltate unde acesta este în scădere. Echilibrând balanța, consumul de tutun crește rapid în țările mai puțin dezvoltate. Se estimează că, în 2020, tutunul va deveni cea mai mare problemă de sănătate a lumii prin cele 8,4 milioane de decese. 6 milioane vor aparține țărilor în curs de dezvoltare, iar fostele țări socialiste europene vor “contribui” cu 1,2 milioane de decese datorate fumatului.

Privind lucrurile în ansamblu, nu trebuie pierdut din vedere absurdul situației: fumatul este o caracteristică a societății zilelor noastre, este o dominantă a lumii noastre pe care toți o numim civilizată, a lumii pe care toți o considerăm superioară celor create de oamenii veacurilor trecute. Avem televizoare, celulare, computere, automobile, avioane, sateliți artificiali. Suntem mândri de toate aceste realizări care ar părea zeiești în ochii romanului, grecului sau egipteanului dar uităm să ne oprim din goana noastră din ce în ce mai accelerată, și să ne punem întrebarea dacă nu cumva, închiși în cercul nostru strâmt, închiși între zidurile fizice și spirituale ­ formate din clișee, idei preconcepute etc. - ne­-am înstrăinat de noi înșine prin îndepărtarea de natură. Am uitat să ne oprim și să ne punem întrebarea dacă nu cumva romanul din antichitate era mai aproape de natură decât suntem noi, cei de astăzi …Și dacă șarpele ironic al egocentrismului­ atât de caracteristic omului contemporan ­ ne îndeamnă să spunem „nu” și ne trimite cu gândul la sclavia ce exista în antichitate, la preconcepțiile pe care le aveau cei vechi cu privire la drepturile­ - aproape inexistente - ale femeii, la războaiele de cucerire ce se organizau mereu, la condamnările arbitrare sau la spectacolele cu gladiatori și fiare, ori, mai târziu, la „spectacolele” arderilor pe rug și ale persecuțiilor religioase; nu trebuie să uităm că dacă acestea ni se par astăzi de-­a dreptul de neconceput ­ cu toate că știm că în contextul social­-istoric respectiv ele erau privite ca fiind firești ­- ele cu atât mai mult sunt condamnabile atunci când au loc în zilele noastre, în societatea noastră care are pretenția de a fi civilizată. Pentru că dacă o faptă nepermisă făcută de un copil este amuzantă, sau, în cel mai rău caz, sâcâitoare ­- dar poate fi oricum iertată -­ aceeași faptă devine ridicolă și de neacceptat atunci când vine din partea unui adult. Și pentru a fi comparația mai clară trebuie precizat că în acest caz singura diferență dintre copil și adult este aceea că primul nu cunoaște ce e binele și răul și, ceea ce este mai important, copilul, spre deosebire de adult, nici nu are pretenția că ar avea idee despre ele.

Ce legătură există între toate acestea și fenomenul fumatului? Una foarte adâncă. Fumatul, este un fenomen social foarte complex, care, e drept, a fost studiat mai mult din perspectivă medicală, pentru că efectele acestuia sunt mai vizibile la acest nivel. Dar acesta nu înseamnă că implicațiile sale se opresc aici. Direct sau indirect el afectează fiecare aspect al vieții noastre sociale și poartă în sine ascunși germenii subminării tuturor idealurilor pe care noi, în calitate de cetățeni le respectăm și spre care societatea noastră (crede că) se îndreaptă. Astfel cum se împacă spre exemplu, idealurile de libertate, independență și egalitate dintre oameni ­- care este privită mai cu seamă ca o egalitate a stării economice ­- cu fumatul? Sclavia clasică a dispărut, e adevărat, dar asta nu ne dă dreptul să­i privim condescendent pe cei din vechime, pentru că noi am creat o sclavie mult mai subtilă pe care o tolerăm, o perpetuăm și a cărei adevărată natură cu greu ne lăsăm convinși să o recunoaștem. Astfel, cât de liberă poate fi numită o societate ai cărei cetățeni sunt sclavii unui viciu? Unde este idealul de independență atunci când un fum devine necesitatea cea mai stringentă din lume? Unde sunt, din nou, libertatea și egalitatea dacă milioane de oameni ­ cea mai mare parte din țările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare, și care, au deci o situație economică precară ­ contribuie prin eforturile financiare pe care le fac pentru a-­și satisface viciul, la rotunjirea conturilor conducătorilor marilor concerne internaționale și, în acest fel, la adâncirea discrepanțelor dintre bogați și săraci? Se pune întrebarea: oare, acest viciu nu este lanțul nevăzut ce­l înlocuiește pe cel de fier ce­i ținea țintuiți pe sclavi de plantații? Pe de altă parte, cum se împacă dreptul la viață cu fumatul? Organizațiile pentru protecția drepturilor omului, luptă împotriva eutanasiei sau a pedepsei cu moartea, iar Tribunalul de la Haga îi judecă pe cei acuzați de genocid, dar, paradoxal și inexplicabil, despre acest melanj de eutanasie și genocid care este fumatul, nu se spune nimic! Oare fumatul nu e o eutanasiere? Oare fabricanții de țigări nu se fac vinovați de genocid? De ce se închid ochii? De ce se face dreptate cu jumătate de măsură? Oare nu se vede că TOÞI deopotrivă, fumători sau nefumători, suntem victime ale acestui flagel? Oare fumatul pasiv cu efectele sale, scăderea nivelului de trai al populației, fondurile care de nevoie sunt alocate de la buget în scopul tratării bolilor provocate de tutun în loc să fie dirijate spre alte sectoare vitale cum ar fi învățământul sau cercetarea, afectarea fondului genetic al speciei, încurajarea formării unui comportament certat cu normele de igienă și curățenie care duce la urâțirea orașelor și a clădirilor publice și la incendii în păduri, „blocarea” unor terenuri arabile, și accentuarea poluării prin miile de țigări aprinse în fiecare clipă, nu înseamnă nimic?

Merită să medităm asupra tuturor acestor întrebări …



Revista „Știință și Tehnică” (nr.4-5, aprilie-mai 2003)