Desigur, biografiile marilor personalități vor atrage întotdeauna atenția publicului de pretutindeni. Și fenomenul este explicabil: despre celebritățile valoroase vrem să știm absolut totul!... Nici biografia marelui nostru poet Mihai Eminescu nu a scăpat necercetată în toate detaliile ei. Urmarea a fost că, în ultima vreme, în zbuciumata viață a Luceafărului s-au descoperit câteva noutăți biografice șocante privitoare la existența lui intimă.
Cunoaștem un număr considerabil de eminescologi pasionați, fie români, fie străini, dintre care unii extrem de competenți: George Călinescu, Dumitru Panaitescu Perpessicius, Augustin Z. N. Pop, Ion Negoițescu, Tudor Vianu, Rosa del Conte, Allain Guillermou, Kakassy Endre, Karel Jonckheere, Amita Bhose ș.a.*) Din strădania și din dragostea unor asemenea oameni pentru personalitatea artistică a marelui nostru geniu, au rezultat, implicit, și unele noutăți surprinzătoare, de natură biografică, pe cât de puțin cunoscute, pe atât de neașteptate.
Am avut, de pildă, ocazia, în toamna anului 1971, să pot afla, dintr-o convorbire cu poetul M. Beniuc, că un pasionat profesor din Botoșani, I. D. Marin, a reușit să dezlege, printre altele, una din marile enigme eminesciene, și anume, care este numele real al misterioasei „iubite de la Ipotești”, prima dragoste a poetului... Acestei fete i-au fost închinate, la răstimpuri egale, cele mai duioase și mai tulburătoare versuri de dragoste: „O, dulce înger blând”, „Mortua est”, „Frumoasă e!”, „Aveam o muză” ș.a. Este vorba de o fată din Ipotești, de 15 ani, numită Casandra (și nicicum Elena, cum se crezuse înainte).
Tot atât de puțin cunoscută este și informația conform căreia Eminescu ar fi avut un fiu natural, născut la Ipotești. Majoritatea prietenilor apropiați știau doar de copilul pe care Veronica Micle i-l născuse mort - și doar puțini din amicii poetului aflaseră amănuntul despre un alt prunc născut anterior și care a avut norocul să trăiască. Este o realitate mărturisită prima dată de însăși mama copilului și altă dată, comunicată oficial, de un avocat care a copilărit cu poetul. Dacă, la început, s-a crezut că este vorba de un simplu zvon care voia să adauge biografiei poetului o nouă pagină frizând senzaționalul, ulterior s-a ajuns la concluzia că există o mare marjă de adevăr, ca mărturisirea mamei să reflecte totuși o realitate ținută ascunsă, pe cât s-a putut ține, atât de familia fetei, cât și de familia căminarului Gheorghe Eminovici. Se știe precis că bătrănul câminar nu a rămas indiferent față de acest eveniment neprevăzut și că a făcut tot posibilul să-l onoreze prin aranjamente înțelepte, fără să scandalizeze comunitatea din jur.
Copilul a fost botezat Mihail și el a venit pe lume în ziua de 19 iunie 1877, la Ipotești (conf. cert. nașt. nr 38/1877, primăria Cucorăni), având ca mamă pe Ileana, fiica de 25 de ani a morarului din Cucorăni, o blondă frumoasă, care se va căsători ulterior cu Ion Lăzăreanu, un pădurar de 32 de ani. Acesta o va accepta de soție numai după ce căminarul Eminovici, bunicul noului născut, îi va asigura băiețelului o convenabilă întreținere, printr-o înțelegere secretă între cele două părți.
Se pare că poetul, care avea pe atunci 27 de ani, la vizitele lui prin țară, când se întorccea din străinătate, a revăzut-o atât pe Ileana, cât și pe micuțul lor. Copilul a căpătat numele Mihail Lăzăreanu și a fost botezat de Henrieta, sora poetului. Interesant este amănuntul că noului născut i s-a dat mai întâi prenumele Ilie, așa cum se numea unul din frații lui Eminescu, adăugându-i-se apoi și prenumele Mihai, la cererea Henrietei (vezi A. Z. N. Pop - „Noi contribuții la biografia lui M.E.”, edit. Academiei, 1969, pag. 213).
Mihai Lăzăreanu a trăit la Botoșani, pe str. Lascăr Catargiu nr. 16, pânâ în anul 1944, când a murit la vârsta de 67 de ani, într-o căsuță ce abia și-o construise pe Calea Națională nr. 270. A fost un simplu funcționar fiscal, cu o personalitate insignifiantă. Cunoscuții lui spun că Mihail Lăzăreanu semăna destul de bine la ochi, la frunte și la buze cu poetul, despre care le amintea tuturor cu mândrie că îi este tată, dar mai cu seamă îi semăna acestuia la fire, fiindcă ducea o existențâ meditativă, retrasă, fără prieteni, râmânând toată viața burlac.
Așa cum însuși mărturisea, acest Mihail era chinuit încontinuu de singurătatea apăsătoare ce i-a fost hărăzită: „Contra voinței mele, soarta mi-a fost ca până în prezent sâ-mi petrec viața necăsătorit, singur ca un pustnic!” (Arhivele Statului, Botoșani, Dept. nr. 1, Dos. 153/1944, fila 320).
În cererea din 7 aug. 1942 către Primăria Botoșanilor, înregistrată sub nr.18095/11 aug. 1942, prin care Lăzăreanu își retrage o petiție, se vede că scrisul îi seamănă izbitor de mult cu scrisul lui Eminescu.
Despre Mihail Lăzăreanu ar trebui, firește, ca cercetările să nu se oprească aici.

______________________________________

*) Lista eminescologilor este mult mai lungă. Actualizând-o, mai amintim și alți valoroși cercetători: Tudor Vianu, Ion Negoițescu, D. Vatamaniuc, C. Noica, Dumitru Micu, C-tin Barbu, Th. Codreanu, Th. Vârgolici, I. Crețu, Edgar Papu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Ioana Eva Petrescu, Eugen Simion, Florea Șuteu, I. Rotaru, Dan Mănucă, Eugenia Oprescu, Saluc Horvat, I. Bot, Grațian Jurcan și alții.