agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3835 .



Tradiții ale spațiului carpato-danubiano-pontic
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [VLADST ]

2011-05-15  |     | 



Pe când mă ambiționam să ajung cât mai repede la casa bunicii mele, în fața curții unui consătean, am observat desfășurarea unui ritual colosal prin substanța sa sordidă. Un grup de persoane ședeau pe platforma de beton a gardului, și urmăreau manifestările ludice ale unui copil ce era odrasla unui cuplu prezent între acei consăteni.
La început mi s-a părut că nimic nu iese din comun, ba chiar mi s-a părut firesc să fie cel mic în centrul atenției, aflându-se la vârsta în care atenția celor din jur este un aspect important. Totuși, când mă apropiam, l-am văzut pe tatăl acestui copil, că se duce și-l ia în brațe și îi spune: ,, Tati, spune-i lui B... să se ducă în ... ta ", la care copilul a acționat în consecință. În loc să primească ostracizarea din partea celor prezenți, gestul acestui părinte, a stârnit o ilaritate sumbră. Mi se pare o devastare a spiritului și a minții copilului, care stârnește admirație și aplauze din jur, nu când face un desen, nu când face un castel de nisip, ci când jignește, el nu având nici măcar proprietatea acelor termeni. Și lipsa de reacție a mamei, ce ar trebui să-și protejeze copilul, a fost un aspect ce mi-a stârnit un sentiment de dizgrație.
Acest tată, nu s-a limitat la prietenul său, ci și-a direcționat mizeriile, prin intermediul copilului, și către bunica acestuia, ce lucra pământul în spatele acestora. Astfel, copilul în loc sa deprindă importanța și beatitudinea noțiunii de bunică, el o să o perceapă ca pe o instanță decăzută, care poate să fie jignită și abandonată. De remarcat era și zâmbetul plin de semeție al tatălui, fiind mândru de isprăvile copilului său. Acest comportament parental o să determine cu siguranță o fisură în construcția mentală și spirituală a copilului, ce se va dezvolta progresiv. Pângărirea unor oameni din jur, și chiar a unor instanțe ce țin de ramurile apropiate ale arborelui genealogic, nu fac decât să cultive violență și un sistem de valori haotic, ce se vor manifesta când copilul va crește. M-am gândit la o consecință simplă: cum atenția celor scade treptat cu înaintarea în vârstă, probabil, fiecare dintre copii duc, mai mult sau mai puțin conștient, dorul acelei atenții, și, atunci când o pierd, încep să intensifice ceea ce le aducea aprecierea celor din jur. Așa că un copil care era apreciat când făcea un castel de nisip, va face două castele, un altul, ce era apreciat pentru un desen, va face unul și mai frumos, un altul, nu va mai face trei probleme de matematică, ci șase ... Dar copilul care primea aplauze când înjură? Va înjura și mai mult, și cum injuratul este violență verbală, este prezentă o graniță fină între cele două tipuri de violență: verbală și fizică. Sensibilitatea, puritatea și naturalețea sunt distruse de un virus inoculat chiar de părinții unui copil, care nu-și pot identifica fericirea în raport cu acțiunile fiului lor, decât atunci când acesta face un lucru josnic, la îndemâna oricui, și care formează un tip de om slab pregătit, instabil emoțional, violent și cu un sistem de valori viciat.
Vreau să vorbesc în cadrul acestui text și despre eventualele circumstanțe atenuante, dacă poate să fie vorba despre așa ceva în această situație. Să începem cu segmentul financiar, sa plasăm cuplul de părinți la un nivel inferior financiar majorității. Este de înțeles, ca într-o situație proastă din punct de vedere financiar, copilul să primească mai puțină hrană decât ar fi normal, dar nu este de înțeles să educăm copilul să înjure datorită lipsei bacnotelor din buzunar. Conștientizarea rolului distructiv al comportamentului nostru, nu ține de aspectul financiar, ci de propria noastră pregătire mentală și spirituală. Să aruncăm o privire și asupra segmentului spiritual. Este cert că orice părinte se regăsește în acțiunile pe care copilul său le întreprinde. La fel de cert este că el are anumite sensibilități, specifice fiecărui individ în parte, ce-l fac să tresară, să ajungă la un nivel înalt sentimentul bucuriei determinat de paternitate. Dar, mi se pare bolnav să-ți găsești fericirea ta parentală în distrugerea aurei de sensibilitate a copilului tău, și mai mult, această distrugere fiind coordonată de către tine însuți. Probabil, asocierea acestor două elemente antagonice, reprezentate de sensibilitatea copilului și de acțiunea abjectă de a înjura, determină și ele râsul. Este, o ciocnire între sacru și profan, care, deși această ciocnire este specifică scrierilor lui Eliade, aș fi vrut ca maestrul Caragiale să vorbească despre ea. Este inuman să-ți abandonezi atributele calității de părinte, primul dintre aceste atribute fiind chiar devotamentul în a păstra sacrul în sufletul și mintea copilului tău pe cât posibil, și să alegi să arunci cu noroi în sufletul care a luat naștere din tine. Chiar dacă tu ca părinte, nu ai o dezvoltare culturală înfloritoare, ai datoria să-ți dorești mai mult pentru copilul tău, nu să-l aduci la același nivel cu tine, doar pentru că destinul nu ți-a fost favorabil.
Și cum ironia este prezentă pretutindeni, mare parte din acești părinți pleacă peste hotare. Și, atunci când se întorc, și devin profeți în bodegile din spațiul rural, ei ridică în slăvi comportamentul vesticilor, spun că acolo există respect pentru cei din jur, și că e cu totul altfel. Aceast aspect comportamental ce constă în a admira la alții ceea ce tu alegi sa distrugi râzând, nu poate să fie specific decât unui caracter slab, murdar. Cel mai trist este că nu vorbesc de un caz izolat.
În epilogul acestei scrieri doresc să spun că doresc să spun că a venit timpul să ne schimbăm, și să începem să avem bun simț, indiferent dacă straiele ne sunt pătate de aur sau de noroi. Consider că, prin prisma copilului, fiecare părinte e sculptorul ființei ce a luat naștere din el. Ce e trist, este că unii confundă dalta cu târnăcopul.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!