Din luna aprilie la Chișinău se duc lupte deschise și de culise pentru spațiul aerian? Ne-am săturat de pământ și ne luptăm acum pentru aer, adică, pentru spațiul de zbor al avioanelor. Că iată așa suntem noi, orgolioși și pofticioși. Mai bine zis, așa sunt unii flămânzi că nu toți se pot lupta pentru spațiul aerian. Luptă doar rechinii, iar peștișorii mai mici se ascund pe lângă lespezile de piatră sau pe lângă oi, că încă suntem mioritici.

În toiul acestor bătălii, ori mai bine zis, primăvara devreme, mă supăr pe greci că ei ne cer viză și încă nu simplă, ci shenghen și mă avânt să zbor cu un avion charther spre Antalya într-o vizită de documentare pentru managerii din turism. Mă adresez la „Capital-tur” și nu la vreo angenție oarecare, ci la una membră ANAT – Moldova care colaborează cu „Alba-Tur”, membră TURSAB din Turcia.
Managerul, el e și găgauz, cu nume de familie Bolocan Semion mă privește peziș și îmi sugerează să mai găsesc o persoană, mai bine o femeie, ca să mă simt bine într-un hotel de cinci stele. Eu, bucuros, zic că varianta mă aranjează dar de ce trebuie să achit două sute douăzeci de euro pentru mine și pentru ea încă două sute patruzeci. Pentru că după cum știeam compania turcă Atlasjet când a intrat pe piața moldavă a promis că biletele tur-retur vor costa circa vreo sută sasezeci sau cel mult o sută saptezeci, dar nu mai mult. Trec acum însă peste aceste amănunte, trec și peste altele, fiindcă în cele din urmă am zburat cu bine în Antalya, gasind-o în avion pe Elena Sava și pe mulți alții pe catre i-am mai întâlnit la Chișinău sau în Bulgaria în anul care a trecut.
Peisajul de înainte de aterizare în Turcia este superb în orice anotimp al anului, dar mai ales, dacă ești pentru prima dată. Aeronava face o curbă de asupra mării, care probabil impersionează pe fiecare, apoi coboară lin pe pista aerogării internaționale. Totul e diferit decât la noi. Pasagerii nu-și fac grijă și se grăbesc spre un perete din sticlă cu multe ghișee, unde achită o sumă în euro sau dolari. E taxa pentru un fel de viză care seamănă cu o marcă poștală, după care se grăbesc să-și aleagă bagajele și se apropie de ieșire, unde sunt așteptați de reprezentanții firmelor turcești. Noi suntem așteptați de „Alba” dar nu de alba producătoare de lapte și smântână, ci de „Alba travel agency” din Turcia.

Autocarul confortabil stă pe peron, și este tot alb. Începe o săptămână plăcută de muncă și odihnă, fiindcă am plecat nu să stau într-un hotel oarecare, ci să le cunoaștem pe aproape vreo patruzeci sau cincizeci de hotele de pe litoral.

- Și marea aici este albă, chiar e sclipitoare, ne anunță ghidul de turism, un turc tânăr, născut în URSS dar care s-a mutat cu traiul pe litoralul de sud al Turciei.
Avem acolo și multe moldovence, ucrainence, rusoaice, care au lăsat orașul lor alb de pe Bic în schimbul unor orașe mai mici de lângă Mediterană. Chiar alături de mine în avion era o mămică-bunică din Chișinău, care pleca la fiică-sa cu câteva pungi pline cu sticle cu șampanie și alte băuturi moldovenești, alta era din Gura-Căinarului, din Bălți și alte localități moldave. Numai noi nu aveam nici o sticlă. La ce bun! Doar vom beneficia de serviciile Ultra All Inclusive sau chiar și All Exclusive All Inclusive. Afară deși a căzut o ploiță, era totuși destul de cald și plăcut, nu ca la noi după o ploaie rece.
Pentru mine era plăcut că era cald. Aerul mediteranian îmi intră în plămâni și eu respiram cu mare plăcere. Aceiași stare, cred că o au colegii: Elena Sava, de la Stil-tur, Oleg Postovan cu soția Stela, Adrian, Alexandr... Observați că în echipă nu sunt numai domnișoare. Dar sunt și câteva cărora de multe ori doream să le zic "căprioare".
Pentru a elimina oboseala ne cazăm la "Gural permier", unde suntem întâmpinați de o domnișoară care ne salută în limba română, apoi treptat trece la rusă. Surpriza plăcută ne este oferită la fel de repede; un set de ceramică turcească, pentru servirea cafelei , camere confortabile în care gasim fructe proaspete, cafea, ceaiuri de tot felul și o sticlă cu vin roșu din Turcia. Măcar începe că cânți: Doamne ce frumoasă este viața! La sud marea, la nord vârful mutelui Tahtali pe care în vărf se mai întrezărește zăpada.
Hotelul dat s-a mai numit Club Ali Bey Premier Tekirova și se află în apropierea localității Tekirova, dar nu la Kemer, ci puțin mai departe, aproape de Rixos Tekirova Hotel și Club Phaselis, unde am mai fost cu vreo doi ani în urmă. N-am cuvinte de ocară dar nici să laud nu mă încumet. Am vizitat hotele, plajele lor, piscinele, camerele disponibile, fiindcă încă era început de sezon turistic. Cu toate acestea am întâlnit și câteva familii din Moldova care deja se odihneau. N-amavut când sta la taifas, dar am sesizat că ai noștri iau cu asalt plajele din Turcia. Iar unele femei, lucrează cu succes în difetite hotele, fie la recepție, mai rar, fie în alte servicii. Una dintre întâlnite la locul de muncă era din regiunea separatistă. Ea a însușit limba turcă, dar româna așa și n-a mai avut când să o învețe. Că dacă nu avea cu cine să vorbească... (Acolo în Turcia și în Transnistria la noi...)

La Chișinău unii alolingvi se plâng că nu au cu cine schimba o vorbă. Aici toți cunosc limba rusă și nu se sinchisesc să o vorbească, chair dacă în preajmă se află doar un singur vorbitor de rusă, iar restul 99 de procente cunosc româna. De altfel, în Turcia despre politica lingvistică n-am discutat cu nimeni, doar despre femei.

Astfel am făcut cunoștință la o masă din restaurant cu un membru al Dumei de Stat din Federația Rusă, cu un Vasile Jurco din partidul lui Vladimir Jirinovski. El s-a arătat interesat de ocupațiile mele, chiar s-a bucurat când i-am propus o carte de poezie în limbile română și rusă. Dar a precizat că, probabil, eu sunt un naționalist!
- Dacă așa vă pare... Dar nu s-a supărat și a continuat să discute cu mine, de parcă am fi fost doi amici, care ne-am născut în aceiaș țară. De fapt așa și a fost. Atât doar, că eu Valerian - m-am născut în spațiul ocupat abuziv de Uniunea Sovietică în urma unui pact între două supraputeri: Germania de atunci cu Hitler și Uniunea Sovietică cu Stalin. Iar el s-a născut în Siberia.

În scurta perioadă a aflării noasttre în Turcia intr-o seară a avut un concert sub cerul liber chiar și Dan Bălan. Dar n-am cutezat să-l ascult, fiiindcă mi-a fost de ajuns să-l văd la Chișinău beat criță. La ce bun să repet senzația neplăcută în Turcia?
Am ajuns în ultima zi și pe „Titanic Beach” și Resort Deluxe Hotel, și chiar am intrat în curtea elitară de la „Mardan Palace” a hotelului, vestit prin strălucirea lui și scumpetea exagerată. În ultima seară am fost cazați în „Barut Hotel Lara Resort” unde m-am scăldat atât în mare, dar și într-un bazin cu apă din mare. Atunci când am intrat în bazin n-am atras atenția la inscripția de la intrare. La numai câteva clipe un angajat mi-a arătat un ceas cu nisip. Peste vreo zece minute s-a îngrijit să-l răstoarne. Când nisipul era pe sfârșite am ieșit, dar el mi-a cerut 10 euro, zâmbindu-mi plăcut și chiar mi s-a închinat puțin-
- Da eu n-am știut că pentru scăldat se plătește, am încercat să mă îndreptățesc, însă în ajutor i-a venit o rusoaică care mi-a spus că la intrare stă inscripția „scăldatul e cu plată.”
- Dar eu nu am citit avizul, pentru că e în limbile pe care nu le cunosc.
- Nu contează. Însă după ce i-am spus turcului că sunt din Moldova, acela a dat păgubaș din mână, „ce să luăm de la el? Iată dacă era din Rusia sau din Germania altă gâscă era”.
Am avut și alte aventuri. De pildă în „Crystal Admiral Resort & Spa Hotel” . Acolo era un grup din România și vreo două din Kazahstn. Cazahele frumușele cu ochișorii lor, românii, ca de obicei gălăgioși și înfumurați că au fost admiși în UE, iar noi, din Moldova nu. Dar când le-am făcut cunoștință cu cazahele din Alma-Ata și Astana tinerii din România au rămas uimiți și le-a trecut înfumurarea. „Da cum vă înțelegeți voi cu dânșii? Noi credeam că sunt chinezi...”
- Ne înțelejem pentru că noi, spre deosebire de voi, suntem și în Asia și în toată Europa!

O tânără cazahă din Astana i-a provocat pe toți la dans și în timp ce dansa a început a se dezbrăca. Au intervenit niște colege mai treze și atunci m-am băgat și eu, fiindcă am văzut cum i-au căzut din buzunare cheile și niște cartele. Le-am cules de jos și am mers după ele. Mi-am amintit cu plăcere de primul contact cu artistele de la circul din Alma-Ata. Am vrut să repet faza, dar deși nu mai avem douzeci de ani, însă mă simțeam ca de douăzeci. Iar hotelul privit de sus, de la etajul șase îmi părea o corabie mare, un „Titanic” care nu se va cufunda degrabă, ci mult mai târziu. Deocamdată ne-am cufundat doar în amintiri plăcute și într-o nouă aventură. Fata e bună! E aproape ce cea de la circul care a venit în turneu la Chișinău când al nostru abia s-a deschis și era unul din cele mai mari din Europa și fosta URSS. Acum parcă mi se deschidea o nouă ușă, pe care nu vroiam ca cineva să mi-o închidă chiar în nas. Și iată, că nu mi-a închis-o nimeni. Desfătare? Plăcere sau mai degrabă repetarea...
Căci așa cum spneau anticii repetiția este mama studierii...
Adăuzi după „repetiții” parcă eram mort, eram frânt de oboseală. În grădina unui hotel m-am întâlnit din nou cu grupul din Astana. Ca din senin in fața mea a apărut altă domnișoară, care mi-a luat iar mințile. Am rămas în urmă de grupul nostru, dar l-am găsit și ne-am făcut schimb de cărți de vizită. Eu i-am oferit și o carte mai mare, una editată la Chișinău, iar ea spre surprinderea mea a scos o cărțulie de la Astana. Estea a mea, e prima... Prima verba...Un pod peste Marea Caspică prin Turcia! O punte! Cine știe?
Eu am aflat că unii turci sau chiar străini a făcut adevărate afaceri mari și avantajoase cu fetele din aceată regiune a Turciei, pentru că ele posedau pământ pe malul mării...
Dar asta, deja e o altă poveste. Una pe care ne-a povestit-o ghidul, menționând cu tristețe că toate fetele mari sau mici cu pământ în proprietate s-au măritat de multă vreme, iar mirii lor au devenit în scurt timp și proprietari de pământ și de hotele. Oameni cu afaceri de multe milioane. Nu ca țăranii noștri care au pământ, dar n-au noroc sau nu au altceva? Ca în Moldova. Nu au aer, libertate, condiții prielnice, sisținere din partea statului și încă ce mai vreți...
Că eu chiar n-am nici pământ și nici avion nu am. Nu am nici automobil BMW sau „Mercedes” și nici casă mare în Valea Morilor!
Am doar libertatea de a fi...