cât gradul în care îți ASUMI "pământul de sub picioare". Și prin "pământul de sub picioare" înțeleg orice treabă în care te afli, proiectată pe termen lung. Granițele sunt libere. Dacă într-adevăr nu îți place aici, nu te ține nimeni să te duci dincolo. Văzurăm - nu numai din citite - și cazul bancherului american care se refugie la mănăstirea Oașa: acela, prin asumare, poate fi mai român decât zece rude de-ale mele (caz ipotetic) care se fandosesc de civilizație transatlantică. Asta cu "nu ne-am născut în locul potrivit... Da' nu-i nimic, sunt consolat de mic"... Domnule, purceaua e moartă în coteț, cine te împiedică să îți alegi alt loc, e timpul să nu mai fii "consolat de mic", că să "scursă dămult" toată dulcegăria din gogoașă.

Nu ne putem handicapa de tradițiile benefice - mă refer la acea dospire cumsecade și statornică de-a lungul secolelor. Și nici nu putem să nu dăm pălăria jos în fața unora care, deși au venit mai târziu pe acest pământ, și-au asumat românitatea. Un alt exemplu remarcabil (afară de cel al bancherului ortodoxit românește... sunt foarte multe), este Nicolae Steinhardt, parte integrantă a culturii românești care va să rămână. Monahul Steinhardt era căutat la Rohia in miez de noapte de confrați evrei, ca să fie întrebat: "Cum se simte la ora asta...", răspunsul fiind "împlinit, renăscut ...". Tatăl lui S., care fusese coleg de facultate cu Albert Einstein, i-a spus fiului înainte să fie luat în temnița comunistă: "Să nu fii jidan fricos și să te caci în pantaloni!". Păi!

Mai e și "chestiunea" țigănească și aici "atac" "problema" denumirii. Nu le pot zice romi, ca să nu-i iau la grămadă cu românii, în lumea asta a prescurtărilor, al cărui "fan" sunt uneori chiar și eu. Þigani, gitani, gipsy ... li se spune de secole, peste mări și țări. Să nu se înțeleagă că am ceva împotriva autodenumirii lor cum vor, dacă chiar țin la asta. Mai clar: trăiești pe teritoriul României și îmi vorbești mie, ca majoritar, românește, atunci îți zic român... dacă nu protestezi. Dacă ții foarte mult să-ți spun rom, ție, unul, nu-ți spun nici așa, nici așa, zic "domnu'", "dvs" etc. De ce atăta caragață? Așa mi se pare că respect Adevărul de deasupra mea/desubtul meu.

Un fapt tragicomic: pe wikipedia, la capitolul "Personalități de etnie romă sau cu origini rome în România" apare Anton Pann; mă duc pe pagina lui Anton Pann: "de origine aromân". Mă uit la figură (cine zice că nu recunoaște anumite (urme de) trasături țigănești pe figură, face pe prostu'), la texte... hai domne ca nu vine din cultura aceea. Nu e acea "matrice stilistică"... nu că aș desconsidera cumva din start orice țigan. Mai umbla un zvon că Leonardo Da Vinci ar fi fost evreu... hai domne că nu a croit diaspora evreiască Renașterea (nu că aș îmbrățișa-o total... unii spun, și nu poți să-i contrazic categoric, că după Renaștere a venit Iluminismul, Revoluția franceză și apoi comunismul, ca expresie cea mai înaltă a ruperii de religie, tradiție, omului nou, "eliberat" etc). Cum aș putea reacționa ca un prost patentat (i.e. sărac rău de mijloace intelectuale)? Dând geopolitică din top (cheia lumii e la mine... frățioare): ca si țiganii, evreii sunt o rasă migratoare mercantilă, care, între alte comerțuri care să-i facă heghemonici, încearcă să facă caz în exces de suferința/handicapu' rasei asuprite/holocaustul în tramvaiu' 41/la UE/simpozioane etc, unii mai 'telectual, alții mai puțin, substratul "afacerii" fiind același. Această generalizare ar fi o întruchipare concretă a zicalei: "prostul nu e prost destul, până nu e și fudul". Ar fi o aroganță/suficiență fără rest. Aș fi la fel de tragicomic ca și complexele de inferioritate (sau "superioritate") ale unor minoritari/majoritari. Doamne ferește!

Azi am avut o "întâmplare" mai puțin obișnuită. Era a doua oară când, ieșind de la un magazin Dedeman, am fost abordat să cumpăr la preț mic niște "supertelefoane" mobile. Eram cu galerii de perdea de 3m, pierdusem deja un tramvai, că se moșmondise unul în fața mea, și-mi vin doi țigani cam de statura mea cu "superofertă" de "supertelefoane" mobile: "am două... ". Am tranșat, imi cer scuze pentru limbajul neacademic: "mă cac în ele!". "Cum?! ... în telefoanele mele?!/ Le-ai produs tu?/ Da, eu le-am produs./ Ce conțin?" ... moment în care un țigan se dă mai la o parte, dar ăsta cu clonțu' se montează agresiv cap în cap cu mine, repetând a cafteală: "Cum?! ... în telefoanele mele?!". "Da, mă cac în telefoanele pe care nu le-ai produs tu", zic și eu simțind că, dacă sare sa mă atingă, va trebui să mă dezlănțui. Dar... se dă și țiganul acesta la o parte și, anulăm posibilul "show" de pe caldarâm. Iarăși, talmeș-balmeș, se poate zice: ee ... ăsta tot are "boală" pe "alogeni". Perfect fals. Am "boală" pe cârdășiile schizofrenice - trebuie să fii cam schizofrenic să te dai apărător al umanității ("suntem acasă trei frați mai mici decât mine"), cetățean al României, dar să încerci să profiți de "fidelitatea" găștii sau de impresionabilitatea unora. În plus, nu aș lua nimic la preț foarte convenabil de la "intermediari" de felul ăsta. De ce să contribui la propagarea mucegaiului?! De ce să cochetez și eu cu schizofrenia?! Cu mușchii mici, cu sărăcia mai ales a interiorului?! De ce să mă trag la fund?! "Oropsitul" poet Mircea Dinescu filozofa "viața in România e ca un păr din c..: scurtă și plină de c...t". I se poate răspunde (retoric și principial), în legătură și cu alte apariții picante si pleiboistice ale dânsului, cu o parafrază după o zicere populară: "Dracul e prostia, fiind localizat in c.r.l prostului".

Am dat ca exemplu benefic cu Steinhardt, dacă nu dau exemple, și de la alte etnii, se va crede că am ceva cu ele. Nu de asta voi mai da câteva exemple, ci ca să articulez cât oi putea de expresiv legătura interioară, i.e. în favoarea tratării (cât mi-oi putea permite de) inte-lectuale a subiectului asumării locului în care te-ai așezat. Dezvolt anteriorul "perfect fals" în privește ce "boala pe alogeni": dacă ei se asumă ca români, nu numai că sunt gata să îi consider așa. Despre Adrian Pintea, interpretul memorabil al lui Iancu Jianu, unii spun că era de origine romă, alții, "români verzi", că avea mai mult "sânge românesc", alții, ceva mai de la sud, că se poate ca Iancu Jianu să fi fost arnăut (albanez... niște traci mai sălbatici...) și, uite așa, bănănărim în păr coclaurile. Spun ce (îmi) e Adrian Pintea după ce a făcut: un român în fața căruia îmi scot pălăria. Iar, în ce-l privește pe Iancu Jianu, chiar dacă, prin absurd (vezi și wikipedia), ar fi fost cu furluatul, contează mai mult cum a rămas el în etos-ul popular - e drept că m-am bucurat să aflu că a fost un fel de Tudor Vladimirescu.

"Chestiunea" ungurească are și ea specificul ei. L-aș aminti pe Bela Bartok cu viul si prolificul său interes pentru România și Balcani. Si le-aș pune ungurilor o întrebare nu neapărat retorică: chiar ați vrea, dacă ați putea, să rupeți o bucată din Transilvania și să vă uniți cu Ungaria? Chiar nu vedeți ca PUTEÞI avea un specific mai tare decât uneori "plicticoasa" Ungarie - poate vă aduceți aminte că v-am salvat de la comunismul în care vă aruncară-ți pe la 1919 ("interesant" Dumnezeu a avut acest Bela Kun), poate vă aduceți aminte de Alexandru Moghioroș și de alți pionieri PCR? Sunteți într-un spațiu unde se intretaie lumi și civilizații... într-o sinteză specifică (românească)... din care faceți parte. Un coleg de armată maghiar, acum doctor în matematici, îmi spunea că limba română l-a ajutat foarte mult să înțeleagă limba franceză, engleză... Și se semna cu "prietenul tău...". Domne, curajul (iară nu aroganța), inteligența și frumusețea nu au granițe. Ca și asumarea.

Putem da un exemplu recent din fotbal. Aseară am fost reținut în fața televizorului de meciul din Giulești al României cu Bosnia. În general, de câțiva ani, consider că n-am ce mă uita la "tractoriști" și nici la știrile cu nevestele/prietenele lor. Dar aseară am fost plăcut surprins de meci, dar și de interview-uri (pun în paranteză unele "patinaje" ale prezentatorilor gurnaliști: "televiziunea v-a oferit aceasta seară magică"...). Devenisem "fan" Răzvan Lucescu. Ca să aflu a doua zi ca a lăsat naționala pentru Rapid... Măi, tu nu meritai naționala! Ce dacă fac gălăgie mare o gramadă de bagabonți din media sau de pe lângă?! Tatăl Mircea Lucescu îl sfătuise să plece la un club din altă țară, că aici îl urmăresc să i-o coacă unii - hai să plecăm toți valoroșii, că o să aibă cine să se bucure de (minunea asta) de țară! Dar voi nu datorați României ceea ce sunteți? Nu mai e România rentabilă?! Un descendent de emigrant irlandez ca J.F.Kenedy, în anii '60 zicea : “Nu te întreba ce poate face țara pentru tine, întreabă-te ce poți face tu pentru țară”. Că tot observa un comentator după interviul luat lui R. Lucescu, "filozofia", dar și analiticitatea peste-noapte-demisionatului de la cârma naționalei de fotbal. Haide de! Putem avea asimptote de la unii care chiar au năzuit în Duh, vezi un Petre Þuțea, care trăindu-și filozofia chiar și pe patul morții, după mulții ani de pușcărie și persecuție politică în România comunistă, spunea: "Dacă acum m-ar duce în fața plutonului de execuție pentru poporul român, aș spune: Excelsior!". Rușine lui R. Lucescu, ca și lui Boloni, care a făcut ceva similar! Mi-ar fi plăcut să vă consider români, dar în definiția pe care o dau românului nu poate intra lăsatul naționalei.

Mi-ar pare rău pentru oricine se dezintegrează în consumism, pentru oricine își pierde seva rădăcinilor. Asumarea/cultivarea spațiului în care ai rădăcini (spirituale) o văd ca pe un fenomen natural. Fără aceste rădăcini nu suntem liberi, umblăm năuci, apatici, plicticoși... rămâne doar comerțu' pre îmbuibare, neoanele. Mă bucur de acest pământ așa cum cred că m-aș bucura de țara Patagoniei, dacă aș alege să locuiesc, dacă m-aș fi născut acolo. Și dacă eu, ca și patagonezu' ne asumăm cu mândrie obârșia, "nu se întâlnesc două trufii, ci două demnități care se apreciază" (a zis aici bine Dan Puric). Câștigăm natural și pe termen lung toți. Cum mi s-a părut a cânta de curând, la "Muzeul Satului, armeanu' care îi mai și dedică piese lui Eliade și Brâncuși (vezi videoclipul cu concertul lui Harry Tavitian din 22 mai).

Dacă ți-ai ales să stai/rămâi într-un stat, să-i fii/rămâi cetățean, să-i vorbești limba oficială, îl poți critica. Deși eu, unul, nu cred în "biciuirea" tarelor și cam atât - ba chiar consider dăunătoare această critică în exces - , cât în inițiativa constructivă, eventual ca reacție, pot admite că unii pot "doar" să critice. Dar, la modul general, a fi cetățean al unei țări (stând în țară sau aflându-te departe de țară) și a face cetate în cetate sau a te declara "prea bun" pentru țara asta... înseamnă ar trebui să renunți la cetățenia țării: grăbește-te cu folos și asumă-ți meterezele spre care tinzi. Mi se pare o chestie de bun simț. Știu, în viață nu e totdeauna așa, dar cred că aceasta ar trebui să fie regula. Excepțiile sunt ca și familiile de homosexuali: niște anomalii. Dacă unii le-au legiferat înseamnă că au reușit să facă din anomalie lege.
Doamne ferește!



PS și mai mult decât atât

Am dat pe wikipedia de o hartă cu țările etnografice din Transilvania. Hartă probabil facută de români.
Locuri albe sunt în dreptul zonelor locuite majoritar de maghiari... sunt ale lor, dacă vor să facă parte din / să respecte România. Ce ar mai rămâne din România dacă toate regiunile etnografice s-ar crampona în mod mecanic de autonomie administrativă... s-ar rupe acea sinteză specific românească, dar și vraja acelor țări spirituale (dacă unii nu le simt, nu înseamnă că nu sunt), care pot exista peste mări și țări.

Românii n-au avut genă extremistă, extremismul românesc apărând doar ca accident, reacție, sau izolat, ca produs al vreunei minți bolnave. Mi s-a parut foarte interesantă harta menționată mai sus. Altminteri, până la urmă, nu vreau să MAI cad în capcana electorală a marțafoiului de Oranjadă... Mult prea mult consumă și zăpăcește agenda românilor acest personaj viclean și mediocru.

Și totuși... a venit apoi declarația preșEdintelui la o emisiune, cu "onorabilii" contorsioniști Vector Cristoiu și Confruntare Turcescu pe post de a se uita în gura preșului, despre regele "slugă la ruși" și vinovat de deportarea evreilor, enormități care nu se pot atribui decât defulării unui "bețiv la cârciumă" (in vino veritas). Colac peste gâtul pupezei afumate și aferate, preșul se contrazice flagrant cu declarația de mazetă ritoasă, declarație făcută de nu mult timp, cu ocazia condamnării comunismului.

Îmi răsări o idee... O vorbă spune că "fiecare pasăre pe limba ei piere"... oare scopul pe pământ românesc al lui Oranjadă și ai lui nu e să aspire cât mai multă mizerie, ca apoi să o "incendiem"? Arderea actualei coaliții de la guvernare, cu efecte pe termen lung asupra partidelor componente, poate însemna o foarte benefică deratizare (singurii pe care nu îi disprețuiesc fără rest sunt maghiarii - totuși ei ar trebui să schimbe ceva, dacă nu vor să se izoleze... și le dăm și nume pe harta etnografică, dacă acceptă că nu țin de Ungaria, ci de România). Și fără a mă pune la contre cu mitocanul duhnitor, nu cumva principiul monarhiei ne poate asigura o oarecare decență? Eu, unul, și nu numai eu, am ajuns în timp monarhist: trebuie anulată posibilitatea unei cârdășii vulgare între președinte și majoritatea parlamentară, Domnul românilor nu mai trebuie să răsplătească gașca care l-a ajutat să... parvină, fiind responsabil - nu poate să fure/își bată joc și să dispară - , pentru că vine dintr-o tradiție. O Tradiție care îi impune atât comportamentul, cât și profesionalismul, dar, mai ales interiorizarea legăturii cu țara. Regele s-ar raporta la țară ca la familie: merge țara, merge și dinastia. Pe ce legătură, alta decât cea familială, am putea miza mai mult?! Unde mai pui că familia regală a luat decizia sa înlocuiască particula "de Sigmaringen" cu "de România"... aviz secuilor "de Ungaria".

Ce ne facem cu un Carol al II-lea? Carol Caraiman a fost dezmoștenit și radiat din Casa Regală, că făcea familia de râs. "Treaba" cu familia este foarte puternică. Sunt și (ne)cazuri care decretează moartea Familiei, a lui Dumnezeu (un amic prindea bine: "nu există monarhie fără Dumnezeu"), se legitimează familia de homo, contra biologiei, naturii, principiului diferenței etc? Am băgat de seama. Dar până la urmă, dincolo de orice artificii și artfacte, noi toți stăm pe pământ. Cu-minte. Nu e vorba de resuscitarea unei monarhii desuete, ci de dreapta socotință a unei posibile soluții, față cu celelalte.

Nimeni nu credea să cadă Ceaușescu și a căzut judecat și secerat ca o javră, fără nicio onoare. Există un Dumnezeu. Sper să nu ajungem să-l "executam" la fel pe Oranjadă, acea chimicală de proveniență comunistă, toxică, care numai prin agitațiune poate păcăli neavizații că ar fi vreun nectar. Cred că vine vremea să terminăm cu șobolaniada roșie-oranj (culori interesante altfel) și să ne regăsim albia naturală.

Pe scena "outdoor" de langă Ateneu se interpreta muzică clasică și marele public părea să asculte entuziasmat. La final publicul e întrebat de dirijor: ce vreți să cântăm? Vreau să spun: "Dansuri românești" de Bela Bartok, dar mă jenez și las posibilii mai-cunoscători să se pronunțe. O coană, insistent, "peste" toți: "Can-can"!. E ironizată de dirijor. Se aude un pic mai tare: Dansuri ungare!. Și se cântă asta. Frumos. Apoi încă un "ce vreți?". Se lasă mai liniște, și din nou coana, cu "putere": "Can-can". Se cântă "Can-can", cu câțiva spectatori în delir, eu, cu greață de o melodie la fel de proletcultistă, de bogată în conținut și de patinată ca Vadim. Morala: mai contează ce zicem și noi, "la vremea" potrivită, prompt. Vreme care a cam sosit... dintotdeauna. Nu numai că nu sunt de părere ca poporul ăsta merită prostit, dar cred că trebuie avut și oarece tact cu un "aproape" în eroare (nimeni nu e garantat infailibil, neexistând rețete). Sunt pentru o educație - uneori curat nedeductibilă... respectul se simte dincolo de convenții și deducții, acestea fiind în multe cazuri apanajul unei contabilități drăcești - a atenției nu numai în fapte, dar și în exprimare (a nu folosi termeni compromiși, e.g. Machiavelli nu era "machiavelic"). Cred că toată lumea ar avea de câștigat.