Știați că oamenii sunt niște piramide, din lumini și umbre? Viața lor este un neînțeles joc multicolor. În lumină sălășluiesc adevărul, dreptatea, binele și frumosul; în umbră se ascund toate relele. Fătul, în pântecul mamei, este o umbră ce se iluminează. De aceea nașterea fiecăruia dintre noi e o umbră lumiscentă. Când este acoperit în întregime de umbră omul moare. De aceea, pentru fiecare dintre noi, moartea e o lumină umbroasă. Am trecut dincolo în lumină iar aici ne-a rămas numai umbra! Poate că, deseori, tocmai pentru asta se și spune despre cel care pleacă: “nu mai era decât o umbră a celui care a fost!”
Când privești un om vezi la el ce vrei tu. Dacă îți propui să-i vezi lumina, atunci descoperi în el frumosul, adevărul, dreptatea și binele dar mai ales căldura. Îl privești și, tu privitorul, te încarci cu toate astea ale lui. Devii luminos, adică plin de bună dispoziție, cu poftă de viață, generos și frumos, optimist; îți vine așa să chiui, să iubești pe toată lumea și nu știi de ce. Dar mai ales nu știi de ce toți cei din jur sunt veseli, binevoitori, simpatici și plini de înțelegere și de dragoste. Asta pentru că, făra ca el să afle, tu i-ai scos la suprafață fiecăruia tot ce avea mai frumos și mai bun. Și toate se revarsă asupra ta, te încarcă cu ele. Viața îți este o continuă zi însorită!
Dacă îi cauți numai umbra, atunci descoperi în el miicimile, păcatele, trăirile tenebroase, urîțenia și răul. O clipă îți zâmbești în barbă satisfăcut, plin de tine pentru că, prin comparație, te simți tu mai frumos și mai bun. Nu te gândești niciun moment că te încarci cu umbra lui și cu toate cele ce se ascundeau în spatele ei.Buna dispoziție îți dispare pe neobservate, începi să te simți singur, neînțeles, trist și neliniștit; orice încerci să faci îți iese anapoda, toți cei din jur au ceva cu tine. Îți pierzi încrederea, devii posac, invidios pe ceilalți care îți par plini de noroc și reușesc în toate; nu știi de ce îți vine, așa din senin, să îl strângi de gât pe primul, chiar necunoscut, care îți iese în cale. Suspicios îl privești ca pe un inamic doar pentru că, în sinea ta, îl faci vinovat pentru eșecurile și lipsa ta de speranță. Nu înțelegi de ce în jurul tău se adună indiferență, antipatie și ostilitate ori de ce începi să fii ocolit de către ceilalți. Nu te gândești, o clipă, că răscolindu-le umbrele ai trezit în cei din jur refulări, patimi ascunse ce se revarsă acum asupra ta. Totul e așa de obositor că abia astepți să treacă ziua, să te retragi în colțișorul tău ascuns și să nu-i mai vezi. Habar nu ai că, umbrit de umbrele lor, te-ai întunecat și că întunericul coboară nestăvilit peste tine. Ai ajuns o umbră a celui care erai! Viața ta a devenit o zi mohorâtă sau chiar o rece și nesfârșită noapte. În zadar îți mai cauți aiurea leacul bolilor pe care dintr-o dată le simți, dureros, cum te ruinează. Microbul lor ți l-ai injectat zilnic până când suferința a devenit cronică, poate, incurabilă.
Doamne, ce-ar fi dacă ne-am vedea unii altora numai luminile! Și suntem șapte miliarde. Câtă lumină ar inunda pământul... dar mai ales chipul și sufletul fiecăruia! E atât de simplu să alungăm răul din lume... dacă am vrea!